deşteptarea!
şi departele devine aproape strecurat printre pleoapele încă
lipite cu bruma de stele (sună puţin poetic, recunosc) cobori din pat, te duci
în bucătărie şi pui ibricul pe foc ei îi place espresso şi nu lasă pe nimeni să
se atingă de espressor te duci la baie, te speli pe dinţi, te întorci în
dormitor şi-ţi iei pastilele cât pentru toată ziua, roll-on, cămaşă, bucătărie
cafea, uitat la ceas, pus cafeaua în cană, tras pantalonii, verificat încă
odată barba (lasă că şi mâine e o zi) băut cafeaua cu înghituri mici şi repezi,
stop
deschizi ochii încet, cu teamă. totul în jur trădează
liniştea, poţi să auzi lumina prelingându-se pe perete, treci dintr-o cameră în
alta, camere goale, pline de o linişte grea, de aşteptare stătută, de uitare.
priveşti în jur şi nu mai înţelegi nimic. asta e viaţa ta? o mare de încăperi
goale, de aşteptări, de speranţe năruite?
pleoapele cad la loc conturând umbrele întunericului,
tăcerea urcă prin legea vaselor comunicante şi ziua cade peste tine
strivindu-te. eşti deja în faţa uşii, cheile vibrează trădând acţiunea, ieşi
din casă, încui, te strecori pe stradă printre alte umbre de suflete pierdute,
ajungi în staţie, te agăţi de usa zilei rămasă deschisă, patru ore de birou
sufocant de plat şi de arid, pauză de masă cu micile ei şuşoteli, alte patru
ore de pândă febrilă (ora cinci a sosit, omul negru n-a venit), pontatorul
muşcă-n carnea fişei, badge-ul îşi pierde însemnătatea, aceeaşi cursă agăţat de
uşa unei zile toropite de vară, cheile sar să descuie uşa, te strecori în casă,
încui uşa, te aşezi la masă, mămânci în tăcere privind furculiţa ei şi acel
du-te vino, seara căzută pe canapeaua din faţa televizorului, mâna trecând
repede peste butoane, stingerea ta (ea mai rămâne puţin), baie, spălat dinţii,
scos hainele, îmbrăcat pijamaua, lungit în pat, un ultim sărut de noapte bună
şi sfârşit.
Postări
