şi nu-i lăsa Doamne să pângărească templul tău
mi-au luat toate cuvintele şi m-au aruncat în stradă
hohotele lor muşcau din goliciunea rămasă
alungându-mă tot mai departe
adânc înfipt în mine
literele săpau şanţuri brăzdându-mi faţa
fără a mai găsi crucişul şi curmezişul
rătăcite în colbul drumului
fără sorţi de izbândă
goliciunea nu doare
la fel ca indiferenţa şi
superficialitatea
dar haina amintirilor
mă fereşte de toată răutatea celorlalţi
să ne-îmbrăcăm în cuvinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu