uitat de lume şi de Dumnezeu

am ajuns să-mi număr toate tăcerile

la noi acasă, iubirea era ca şi o haină trecea de cel mare la cel mic

pe măsură ce fiecare creştea şi simţea că nu-l mai încape

o trecea la următorul, să nu se prăpădească

până cănd nu mai rămânea decât

urzeala

şi nici atunci nu era aruncată

era spălată şi pusă bine pentru orice eventualitate

de aceea când m-am mărit şi-am ieşit în lume am tot aşteptat o iubire

rămasă mică altcuiva

şi pentru că nu mai rămânea nimic mic ca să primesc,

nici nu aveam ce să dau mai departe

şi am umblat aşa gol prin lume

fără să se vadă, fără să se ştie şi mai ales fără să-mi fie de folos...