sunt eu, o frunză dusă-n lume

de ce mi-ai dat puterea judecăţii ştiind că îmi voi ridica privirea căutându-te?

şi de ce mi-ai ascuns darul iertării şi m-ai lepădat în lume?

rătăcitor prin colbul drumului fără odihnă?

nu judeca, dacă nu vrei să fii judecat

da, dar limba se zbate căutând scăpare

inima se chirceşte sub aspră apăsare

şi tâmpla se zbate a neputinţă   

iartă şi ţi se va ierta

dar mâna ştie numai urma biciului

şi-îndemnul laş al alungării

uitând însemnul milei şi-al iertării şi bucuria-îmbrăţişării