război

când te trezeşti între două linii de foc

înseamnă că cineva îţi vrea tot binele din lume

şi-atunci, ca să te facă să simţi momentul

îţi trânteşte o flegmă în cutele zâmbetului

dinspre mine către tine se văd urmele carbonizate

ale cuvintelor ce-au existat între noi

desparte-mă în silabe mai apuc să spun

şi noaptea sufletului a început să potopească

dintre coasta a doua şi a treia răsare luna însângerată

uitase că trebuie să aştepte la semafor şi intrase cu viteză

în zodia peştilor, dărâmând toate vadurile

prin care se strecurau privirile ce n-pucasera să plece în exod

cuvintele grele se desprind de pe buze

plutesc printre banchize  aleatorii de uitare

şi se adună în rigolele sufletului

prevestind iarna ce stă să ne cuprindă

şi mi-am dorit s-aud ˮeu cred în tine ˮ »

dar toamna îşi vedea de ale ei

turnând în forme pete de culoare

pudrându-şi nasul cu polen de năsturei  

cuvântul meu împotriva cuvântului celorlalţi

şi uitarea mea împotriva uitării celorlalţi