joi, 15 septembrie 2016

război


când te trezeşti între două linii de foc
înseamnă că cineva îţi vrea tot binele din lume
şi-atunci, ca să te facă să simţi momentul
îţi trânteşte o flegmă în cutele zâmbetului

dinspre mine către tine se văd urmele carbonizate
ale cuvintelor ce-au existat între noi
desparte-mă în silabe mai apuc să spun
şi noaptea sufletului a început să potopească

dintre coasta a doua şi a treia răsare luna însângerată
uitase că trebuie să aştepte la semafor şi intrase cu viteză
în zodia peştilor, dărâmând toate vadurile
prin care se strecurau privirile ce n-pucasera să plece în exod

cuvintele grele se desprind de pe buze
plutesc printre banchize  aleatorii de uitare
şi se adună în rigolele sufletului
prevestind iarna ce stă să ne cuprindă

şi mi-am dorit s-aud ˮeu cred în tine ˮ »
dar toamna îşi vedea de ale ei
turnând în forme pete de culoare
pudrându-şi nasul cu polen de năsturei  

cuvântul meu împotriva cuvântului celorlalţi
şi uitarea mea împotriva uitării celorlalţi


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu