fuga spre roşu

dimineaţa, când fugi de lume, soarele priveşte somnoros în urmă

neînţelegând de ce preferi întunericul spaimelor

dar tu nu ai timp de explicaţii

bacul îşi strigă ultimele locuri aşa că te grăbeşti

să urci în luntre cât mai ai putere

omul a inventat durerea ca să ascundă spaimele ce-l bântuie

şi iubirea ca să arate lumii că nimic nu e nou sub soare

când vorbeşti de căutări inutile

laşi sufletul ce te cuprinde

să se odihnească

pe pragul vieţii

şi-atunci îţi dai seama

că negrul nu e decât fuga spre roşu

a neantului atotcuprinzător