şi era coadă… şi era iarnă

astăzi voi poveşti o întâmplare de demult,

 din vremurile întunecate când toate se dădeau pe cartelă

dar chiar şi raţionalizate, multe nu ajungeau şi lumea se aşeza cuminte la coadă

aşteptând să vină ceva, orice, numai să nu pleci cu mâna goală acasă

şi cei mai vajnici apărători ai cozii erau pensionarii

adulmecând orice mişcare

a venit marfa!

şi vestea s-a răspândit cu repeziciune

însufleţind coada împietrită

şi lumea fremăta de nerăbdare

dar iată că încet, încet coada se destramă

şi numai câteva persoane mai rămân

căci se băgase iubire, dar lumea nu părea interesată

ce să faci cu atâta iubire?

câtă iubire să-ţi trebuiască într-o casă aşezată

cu soţ, soţie, copii şi bunici?

numai un disperat,

tot lua şi umplea sacoşă după sacoşă

strigând: mai vreau iubire

iau cât de multă îmi puteţi da

căci el ştia că numai dăruind vei dobândi

mai ales că se apropiau sărbătorile

şi iubirea era tot ceea ce- şi putea permite