fugi cât mai ai timp

la radio, o voce tremurată repetă un anunţ la fiecare cinci minute

va rugăm să va păstraţi calmul, nu s-a întâmplat nimic deosebit

nu. nu e revoluţie şi nici sfârşitul lumii

e doar un cutremur cu magnitudinea de opt virgulă şapte

scapă cine poate dar va rugăm să nu vă îmbulziţi

e timp de moarte pentru toată lumea

avem toate echipajele în stare de alertă

cu lumânări aprinse şi ultima împărtăşanie pregătită

şi dacă nu aveţi de gând să muriţi va rugăm să nu deschideţi gura

ca să ajungă la toată lumea

din cuvânt mi-am făcut scară, aripă, toiag şi dor

zi de zi eu îmi iau zborul, seara mă întorc să mor

urc pe scară şi cobor mistuit de vechi silabe

gândurile mele toate, stoluri care-mi dau ocol

geamuri sparte, fiare, plastic şi hârtii ce-aleargă mute

lumina dansând sălbatic vrea tăcerea s-o înfrunte

liniştea din cer pogoară ca o ploaie monotonă

ochiul ars ar vrea să plângă dar suspinul nu se vede

cândva pământul era un picior de plai sau poate o gură de rai

dar zarurile au fost aruncate şi au căzut îngrămădit,

aglutinând în jurul unei omeniri iresponsabile

ce desparte totul în cuvinte, în silabe, în sunete şi în tăceri

spărgând liniştea ancestrală cu suspine şi chiote

şi desenând viaţa în contururi simple

un zâmbet uşor concav

un scrâşnet puţin convex

şi în rest doar linii drepte cuprinse între un infinit şi altul