rupte din colţul casei

best teacher is yo self

lăsaţi-mă să caut un răspuns acolo unde avalanşa cărnii îngroapă taine

năluca

tăcută o vezi cum se arată, se-aşează de-a dreapta pe prici

în tot te urmează tăcută şi-ai vrea să n-o vezi să uiţi că-i aici

îţi numără orice suflare şi rest n-are cum să îţi dea

tăcută pândeşte în noapte căci noaptea e patria sa

printre ultimele

cea mai frumoasă poezie încă aşteaptă la castel

ţesând din sunetele înserării

cămaşi pentru o ea şi-un el

cea mai frumoasă poezie şi-a strâns cuvintele pe-aproape

nănaşi şi vornicei să-i fie, nuntaşi ce rimele îmbie

şi dornici puşi pe joacă

cea mai frumoasă poezie nu a fost scrisă nici acum

 unde-i clipa de odihnă?

o grabă aducătoare de neterminare

o ispitire a orgoliului nemăsurat

şi mai ales dorinţa de-a cuprinde necuprinsul

sărind din piatră-n piatră

fără să-ţi pese de ce-ai lăsat în urmă

fără să bănui unde îţi vei trage răsuflarea

dimineaţa se freacă la ochi

desluşind printre gene amiaza ce curge

topind fagurele vieţii

vorbeam cândva de dagoste remanentă

tencuită-n umbra paşilor pe lungi holuri uitate

şlefuită-n urma paşilor pe albe trepte uitate

ca despre un lucru greu de găsit

din cutia cu maimuţe râul amintirilor...

pentru-a scăpa de râia sufletului şi de întristare

mi-am căpăcit urechile cu ceară şi m-am legat de cel mai nalt catarg