autobiografie

despre morţi numai de bine  sau cel puţin aşa se cere

ca să nu pătăm memoria duşilor cu pluta

pentru că sunt cazuri când Styxul vomită numele murdărite

de trebuie să le suportăm încă o eternitate de-a noastră muritoare

ţinând cont că trebuie să mă vorbesc de bine

voi alunga numele care se tot strecoară printre picioarele mele

şi nu voi aminti nici de sticlele goale pe care le strâng din cauza etichetelor colorate

în rest, ochii mei desferecau cerurile puţin şaşiu de la oboseală

iar vorbirea îmi era puţin peltică şi graseiată

pentru că încă de la şcoala primară mi-a plăcut r-ul franţuzesc

şi l-am păstrat ca să-mi îmbogăţesc blazonul

dar urechile, urechile erau de-a dreptul geniale

ştiau să asculte fără să crâcnească

şi dădeau din cap de-a dreptul mângâietor

am avut şi multe lacrimi discrete de-a lungul timpului

şi chiar şi rânjete sulemenite în zâmbete gingaşe şi pline de simţire

dar în rest nimic deosebit

degetele mele erau la fel de lungi sau de groase ca ale oricărui june

dispus să lupte cu vulcanii acneeici strânşi într-un cerc de foc circum-oceanic

iar felul longilin şi uscat aducea mai mult a schelet didactic dintr-un cabinet medical

decât a corp dispus să iubească şi să fie iubit

poate că v-aţi fi aşteptat să vă povestesc scene de viaţă sau de moarte

dar pentru mine moartea a fost ca ultima cameră din apartament

puţin mai friguroasă şi mai întunecoasă decât restul

poate şi din cauza copacului ce-mi crescuse

din plămânul drept

întinzându-şi coroana până-n înaltul cerului gurii

cred că şi asta era unul din motivele

pentru care vorbirea mea era scumpă la vedere

(din cauză de ghimpi şi coajă noduroasă)

în rest, nimic deosebit

şi după cum spuneam: despre morţi numai de bine

dar dacă chiar trebuie să mai trec ceva

atunci ar trebui trecuta toată lista cărţilor citite

ştiu că nu mai are nici o importanţă

dar îmi face bine să pierd timpul

încercând să-mi aduc aminte

de toţi oameni cărţi care m-au însoţit