fără

credeam că am şi eu o ţară căreia să-i aparţin

sau poate că numai am crezut că aparţin şi eu unui loc

pădurile s-au plictisit să aştepte-n prag

sau poate că au fost momite cu vorbe goale

şi pleacă pe rupte

nici râurile nu mai sunt ce-au fost

acum sunt purtătoare de gunoaie, de inutil şi de tristeţe

şi pentru că rădăcinile încă dor

ne smulg cu totul din pământ, goi fără suflet şi fără port,

frunze strivite, potrivite pentru rigole străine