spre o nouă mitologie creştină - procesiunea munţilor

pădurilor le cresc aripi de lumină şi se ridică la ceruri

în timp ce umbrele lor cad sub tăişul drujbelor

iar cerul se umple de abur de tămâie

coastele muntelui golite acum pot răsufla uşurate acum

rădăcinile credinţei nu le mai apasă

şi pot pleca în pelerinaj

deschideţi poarta soarelui şi cale liberă muntelui

lăsaţi-l să se prăvale cu fruntea-n faţa valului

ca să se curăţească de toate negânditele

când degetele noastre se vor fi tocit scurmând în carnea muntelui

ne vom lua amintirile-n desagă, urcând ipotetice înălţimi

pentru a planta noi păduri de vise

dar moartea cuibărită-n coasta lor

cu greu se lasă dusă

în locuri neumbrite