automatisme

deschid ochii, liniştea mă săgetează a trădare

o cacofonie numită viaţă mă ia în primire luându-mi aerul

o cabină de duş revărsându-şi ofurile

şi aceleaşi haine

primitoare dar străine totodată

telefonul nu sună

poşta electronică e goală

iar cutia de scrisori a prins păianjeni somnoroşi

ziua pare scoasă dintr-un film prost

cu o apocalipsă inutilă

şi deznodământ incert