mediere

undeva, într-un vis necopt creşteau sâmburii dreptăţii

copile, în fiecare zi trebuie să arunci năvodul

pentru că nu ştii care e ziua ta norocoasă

şi au fost zile seci, sleite

sau pline de stele

sau fără ochiuri la năvod

astfel încât greu se încheaga speranţa

la început a fost cuvântul

apoi a urmat pescuirea minunată

după care tăcerea a rupt voalul în două

despărţind apa vie de apa moartă

stelele reflectate de umbra lor

si speranţa de uitare

urma năvoadelor roade în carnea apelor

tăcerile leagănă cuvinte moarte

stelele îşi trag broboada pe frunte

blestemând nodul care se tot desface

vâslele au intrat în carne

tot încercând să mişte arca împietrită

între cer şi pământ lumina îşi aşterne umbra