inima mea e un templu cu mai multe intrări

plângeţi voi amintiri cu speranţa că veţi reda strălucire trecutului

inima mea ştie cuvinte pe care buzele se ruşinează să le rostească

inima mea şopteşte încontinuu indiferent dacă o ascult sau nu

şi cu toate astea ea mă iubeşte necondiţionat

de câte ori am timp mă aşez să-mi trag răsuflarea privind-o

este aceeaşi, poate puţin mai părăsită, uitată

abandonată în tumultul unei zile

şi cu toate acestea ea bate pentru mine

indiferent dacă cineva îi mai calca pragurile

şi dacă se mai apleacă să-i oblojească tristeţile

dar ca orice templu, ea ştie să-şi poarte crucea cu demnitate

ştiu că va veni şi ziua în care nu vei mai putea

doborâtă de vreo spaimă sau pur şi simplu ignorată

abandonată într-o uitare colţ indiferenţa

dar indiferent de ce se va întâmpla ştiu că niciodată nu ţi-ai închis porţile