resturi între dinţi

toate zilele mi-au căzut pradă

fără a simţi o îmbunătăţire sau un aport substanţial

la vitalitatea sufocată de oboseală

caravana cuvintelor străbate porţiuni deschise

pline de osemintele celor căzute printre file-ngălbenite

închizând cercul destinului

cândva, mă puteam măsura cu oricare

şi nu-mi era teamă de nimic

cu atât mai puţin de cuvintele tandre

cu vârsta tot mai multe idei se pierd pe drum

cuvintele se subţiază frizând transparenţa

şi nici aerul nu se mai îmbracă decât cu scurte mormăituri

încet, încet rădăcina dinţilor se toceşte

noaptea umple paharul de pe noptieră

în care strălucesc stins resturi de cuvinte

că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti