cangrenă

sunt zile în care nu-mi vine să mă dau jos din pat

sunt zile în care nu mă regăsesc deloc

sunt zile si sunt nopţi

în care mor puţin câte puţin

trăiesc într-un oraş exilat

căruia i s-au frânt aripile, i s-au luat depărtările şi i s-au spulberat visele

oamenilor le-a pierit zâmbetul, li s-au veştejit ideile

cuvintele s-au adunat în colţul buzelor, cojilor de seminţe

şi totul geme sub apăsarea fatidică a delăsării

casele au fost primele care au reacţionat

s-au strâns într-o muţenie cenuşie

şi-au acoperit lumina ferestrelor

şi zac în colbul uitării

cu câte o lumânare la cap

parcurile si-au tras betoane impasibile

prin care nici pirul nu mai dă semne de joacă

străzile s-au supt la faţa adâncite-n mizeria rigolelor şi a canalizărilor înfundate

iar oamenii se zbat să iasă de sub mugetul inexistent al vieţii

ca o oaste de amintiri plecate la o cruciadă

ce nu s-a inventat