armonia culorilor

putreziseră toate speranţele când te-am întâlnit Doamnă,

mi-ai spus simplu: ai două variante, ori trăieşti ori vii cu mine

alege cu ce culoare vrei să împodobim restul ce ţi-a mai rămas

din câte ştiam, negrul nu este culoare ci doar o sumă de umbre

de aceea cred că foarte multă lume o asociază cu moartea

aşa că am decis să aleg totuşi o culoare

şi pentru moment, griul cerului mi s-a părut cea mai potrivită

de fapt nu era doar o culoare, era o gamă întreagă

aşa cum numai cerul şi viaţa pot etala cu nonşalanţă

roşul aprins l-am scos dintr-o arteră fumegândă

verdele a ţâşnit icnit din rărunchi

iar galbenul decodat curge monoton ca o urare

albastru... unde găsesc puţin albastru ţinând cont că sângele meu

nu se ridică până la rangul de rădăcini aristocrate

de pe linia orizontului mărginit

reflexe stridente îmi şoptesc la vie en rose

acestea fiind spuse încerc să încropesc un rogvaiv decent