“eu sunt cel mai mare duşman al meu”

cand m-am nascut, mi s-a pus eul in brate si mi s-a soptit

“sa ai grija de el ca de ochii din cap, caci fara el nu vei putea trai”

si asa precum “Voinicul cel cu cartea in mana nascut”

eu imi purtam eul prin tot locul

pana cand s-a topit cu totul in carnea, in sufletul si-n cugetul meu

amestecandu-ne sangele

fa-mi statuie mi-a soptit, eu voi de acum dumnezeul tau

si zilele mele erau caramizi la temelia soclului

trairile mele deveneau mortar

si aurul iubitrii se transforma in plumb

adunandu-se in trupul cel nou al statuii ce ma secatuia

lumea trece si scuipa

lumina se izbeste de ea zdrobindu-se

pana si timpul cade la invoiala ocolind locul

umbra ingrijorata ma cara-n spinare

lacrima arde ca un rau de lava

si doar pustiirea mai urla alungand lumina miloasa

cine a spus ca moartea te alunga din lume a gresit

samanta uscata degeaba tanjeste

ca nici macar lumina, iubirea si apa

nu pot intoarce ce e dus din lume

gresit