mânăstirea dintr-un lemn

ia-ţi visul şi vezi-ţi de drum!

mi-am adunat crengile, mi-am tras rădăcinile şi am plecat

pământul răscolit privea cu nelinişte în urmă

şi nu înţelegea nici mersul, nici zborul

fie mie toate nerostitele

şi cuvintele curgeau ca apa-n scoc

învârtind trecerea timpului

şi roata spaimelor

tăiaţi toată pădurea

dar fiecare rădăcină va lepăda o sămânţă

şi viaţa va continua fără a cere voie

până când ultimul copac va cădea

luaţi trunchiul acesta şi dezlegaţi-l de toate legăturile

visele lui vor creşte ziduri ascunzându-vă temerile

dorurile lui vor acoperi înlăuntrul inimilor cu iubire

iar cuvintele lui vor fi trepte întru mărire

zidit întru cuvânt, mă cioplesc cruce bătută de ploi şi de vânt