exercițiu de înduplecat vise

lumea nu mai crede-n vise şi în taine-întrețesute

realitatea ne aruncă din grădinile promise

cumpărăm seninul zilei cu dobândă la-împrumut

viața sună, doagă spartă, în inelul de-început

pleacă, mă îndeamnă viața, trupul tău îmi aparține

când te-oi pierde la ruletă vei face ce-i ști mai bine

lasă-ți inima acasă dacă spaime te îngână

și-n bătăile-i încete s-or strânge a somn şi pace

cele două ghemotoace

***

timpul taie-n carnea nopții

paginile somnoroase

se ascund sub ursa mare

lăsând vise să se țeasă

zile albe, desfrunzite

amintiri ce-n stoluri dese

se grăbesc spre zări uitate

cuiburi triste,  fără vise

viața își desface coaja

zile, ploaie de castane

vor luci a lună plină

lăsând doruri să le sfarme

din ninsori de altădată

oameni de zăpadă, oaste

apăra-vor brazi-n flăcări

și colindele sfioase

viața-n furcă se dă toarsă

fir cu noduri și suspine

ghem ce nu știe a geme

adunând visări din mine

am trecut mergând pe ape

marea dintr-un mal în altul

liniștind furia vieții

domolind tăceri în șoapte

liniștea trasă-n suveică

strânge-a viselor urzeală

țesătură de lumină

peste umbre se pogoară

am ostenit și trag a ploaie

în marea lacrimilor mele

m-aș scufunda trăgând tot cerul

și miriadele de stele

***

visele, pirați notorii, abordând vasele nopții

împletesc în funii ceața dintre spaime și orgolii

numărat, numărat, cântărit și împărțit!

să aruncați cu vorbe-n mine

"și lumea se va opri, poticnit, vomitând cu adâncă ușurare"

copile, porțile sufletului ţi s-au dat să răscolești

zămislind întrebări tăinuite

biciuind tăceri

și neputințe

până când carnea ta

se va ruga cerului

să rupă fibra lemnului

arc peste trup

cu toate că inima bate la vedere

și vorbele deslușesc dureri

nimeni nu crede rimelor tale

alungându-ți versurile-n pustie

târându-te prin colb

în fața mulțimii-înfierbântate

cuvânt plin de viață

de sânge, de spini

poate că timpurile nu-s ale mele

poate că eu nu-s al timpului

dar ceea ce trebuie să știți

e că nimeni nu poate ascunde cuvântul

lepădându-se, țintuindu-l

și nimeni nu poate pune degetul

în rana credinței

cuvântul rabdă

el e iubire

și catapeteasma cerului se rupe

făcând loc înălțării

izvorul cuvintelor nu poate fi ascuns

și nici oprit cu spaima deslușirilor

cuvintele își văd de drum

înnodându-se, adunându-se

dincolo de tăceri

dincolo de dureri

purtându-și adevărurile

și toate surpările

până la moartea cea mare

ce nu are stare

și nici alinare

sunteți creatori de cuvânt

purtătorii lui prin vremi

și fie că-mi veți crede

fie că nu

el, cuvântul

vă poartă, trecându-vă

prin marea poartă

a tăcutelor și-a ascunselor

mai bine s-aruncați cu vorbe-n mine

decât să le lăsați să cadă în uitare

accidente aviatice

cuvintele ca si aeroporturile

sunt in continua miscare dar in acelasi timp

inghesuite intr-o nisa

etern statica

continutul lor prezinta miscari mareice

ce oscileaza in functie de fazele lumii

unele cuvinte,

asemeni terminalelor

se termina brusc in fata unei vocale

ultima sau poate prima

la Sydney sunt 14°C

ceea ce inseamna ca este un oras rece

ca o dimineata de marti

iar daca Parisul ar fi cu adevarat buricul lumii

caldura ar cea care l-ar da de gol

dar nici aici gradele nu sunt mai generoase

semn ca si acest cuvant rece

pastreaza doar o aparenta

calduroasa

s-a dovedit stiintific ca

ele, cuvintele, nu pleaca niciodata

doar lasa impresia de zbor

si niciodata

nu privesc oamenii de sus

ele, imbracate-n taina lor

raman si asteapta…

chiar si abandonate

cuvintele isi pastreaza

terminalele si portile catre lume

mereu deschise

cu toate ca

sunt si zile

cand cuvintele cad rapuse

originea luminii

cu cat doua suflete sunt mai apropiate

si golul dintre ele dispare

cu atat mai mare va fi tacerea

pentru ca vorbele au fost facute sa umple goluri

se lege punti intre maluri-suflete

implinirea sufletelor

unirea lor

va da nastere

unei imense bule de tacere

in interiorul careia

toate arderile dau trup luminii

ce topeste contururile

intr-o liniste

de inceput

chimia singuratatii – Initierea

in dictionarul eternelor inceputuri

paginile isi etaleaza puritatea

si-n agonia ultima

se-ndreapta una cate una

catre lumea plina de mistere

a semnelor

cuvinte imaginare

dureri reale

tacere

the end – Initierea

fiecare cuvant are o istorie

si o viata fara de moarte

ieratate fie-va indoielile

si neputintele

numai ca eterne fiind

cuvintele nu mor

isi sapa fiecare mormantul

ingropandu-si trecutul

apoi,

se retrag in pustie

si fiecare cuvant dervis

isi poarta taina

pana la ultima suflare

tacerea

tiranica picatura

sapa la temelia lumii

naruind-o

cine crede ca marile scrieri

pot apara cuvintele

se-nseala

final – Initierea

mă agățam disperat de cuvinte

unele mai vechi: neam, rădăcină, casă

altele mai noi

mult prea noi pentru a prinde substanță

asa cum numai înecatul

mai spera într-o minune a paiului,

cel ce-și lasă familia, casa, neamul, viața

urmând calea sinuoasa a cuvântului

va pierde sensurile vechi

descoperindu-se pe sine, cel adevarat

parte din întreg

și-întreg

la început am fost sunet

cautând cuvintele

am început să-învăț diferențele

și acum

când cuvintele m-au părăsit

nu-mi rămâne decât să mă redescopăr

același dintr-u-început

sunet pur

fără vocale, fără consoane

străine mine

de sevă

decizii – Initierea

auto-apararea

e puntea dintre eu si spaima

e ceea ce putem folosi drept scut

dar de cele mai multe ori este arma crimei

atata timp cat nu putem intoarce

si celalalt obraz

cum putem crede ca miezul cuvintelor

mai este viu, palpita de viata

si de iubire

pentru ca fara sa se spuna

iubirea este alungata din cuvinte

lasandu-le pustiite

deschide-voi calea catre inima

lasa-voi varful sagetii

sa-si atinga tinta

si ma voi retrage,

departe de tumultul cuvintelor

golite de esenta lor

de viata asta gaunoasa

o carcasa fara auto-aparare

alternative – Inițierea

poti sa ma crezi

sau poti sa te revolti

dar eu sunt cel ce va decide

ce-i alb si ce-i negru

te-nseli amarnic

numai eu o pot face

scotandu-mi un ochi pentru un cuvant gol

sau pe-amandoi pentru o geana de lumina

tu ai in stapanire doar cuvinte moarte

eu am un ochi viu

si un altul pe care il arunc

poti sa te joci cat vrei

mutand piesele albe sau negre

eu ma voi lepada de toate indoielile

purtandu-mi umbra si culorile

si daca nu sti ce inseamna o culoare

poftim inima

joaca-te cu ea cat e calda

indemn - Initierea

ascundeti-va-n cuvinte

rezistati pana la ultima silaba

chiar daca unele sunt vulgare,

nepotrivite sau distructive

chiar daca ele dor,

ranesc

lasa urme

trebuie sa rezistati

pentru ca mai presus de cuvant

e doar iubirea

bine dar cuvantul nu ne-a fost dat

ca sa ranim

ni s-a dat pur, plin de iubire

iar buzele noastre

maculeaza, demoleaza, distrug

sunteti speriati

dar stiti si voi ca buzele

pastreaza dorul

si speranta

intregirii sarutului

prunc e doar un biet cuvant

dar cata puritate aduce

cu rasuflarea sa

concentrare – Initierea

am jucat un rol!

asa ar putea spune fiecare la momentul judecatii

numai ca cei mai multi mint

pentru ca nimeni nu le cere acest lucru

concentreaza-te !

subconstientul iti da cate un sut trezindu-te la realitate

si orizontul se comprima la densitatea unui punct

foarte volatil la stimuli externi.

concentreaza-te !

deschide-te si lasa lumina sa te patruda

pentru a face loc cuvantului…

ratacind prin camarile sufletului

descopar urmele cuvantului

si vad adevarul rostirii :

"cred Doamne, ajuta necredintei mele”

m-oi aduna din resturi de cuvinte

si carapace sufletului ii voi face

lasati-ma sa decantez esenta

ce-n lacrima-si plateste ortul

topindu-se in noapte

inevitabilul – inițierea

de obicei, la sfârșitul fiecărei situații limită

se produce inevitabilul.

acesta pare a fi o scufundare în răceala de moarte

a tăcerilor

sau în arderea de tot a vorbirii…

când carnea se cutremură

și sufletul vuiește

inevitabilul, ca orice sfârșit

pare dureros

dar de fapt el este

germenele eliberator al cuvântului

fără acest inevitabil

cum am mai putea găsi calea către sine

către lumea ce vrea sa te reflecte

reflectându-se pe sine însăși

în mii de paliere oarbe

chiar dacă nu sunt încă pregătit

știu că acesta se va produce

punând capăt tuturor incertitudinilor

voi fi cuvânt 

germinând alte cuvinte

confidente – Initierea

zidurile ma strang, camasi calcate

mirosind a proaspat, a apretat

ce flutura despartind zilele

impletite din fire razlete

peste noptile mele

covoare aspirate mereu si mereu

pana la lepadarea de fire

se asterne ca o pudra

spaima violului continuu

zilele mele

trecute prin filtrul rosu

se zbat sa scape din colivia

mult prea stramta

a tacerilor

pantaloni calcati,

asternuturi aspirate

amintiri filtrate

dincolo de mine, grilaj ruginit

viata isi face un make-up discret

cu putina ploaie, cu putin verde

cu putin asfintit

pentru ca nu-i plac stridentele

si nici abandonul

mereu intrebari – Initierea

vorbește despre mine,

asa cum nimeni n-a mai facut-o inainte

impreuna am crescut fata mica

lasand in urma

zile si nopti in care

ne ascundeam unul de celalalt

crezand ca putem uita tot ce ne leaga

dar pastilele presarate

ne dadeau posibilitatea sa ne regasim

de fiecare data

cine nu a strans noptile la piept

nu poate intelege tumultul zilelor si inutililul lor

in serile grele

deschideam fereastra

si lasam noaptea sa se strecoare

ca o amanta

in visele mele

incercand disperata

sa ma resusciteze

cat de multe mi-ai fi putut spune

daca n-ar fi fost zilele

care sa ne desparta

voi incerca sa rescriu povestea

lui Hansel si Gretel

ce lasa toate pastilele

sa lunece

pe gat

nasterea intrebarii - Initierea

cerul respira lumina strecurandu-si temerile printre nori

ce ma fac daca nu va fi indeajuns ?

dar tunetele ii dau de veste ca-i vreme de odihna

si poate de melancholie

pamantul se framanta nestiind ce sa mai pregateasca

ca sa multumeasca cerului pentru toate cate i le ofera

dar vezi din cutremurarile sale

ca temerile sunt doar ca aburii ce se risipesc alene

apele marilor si oceanelor vin sa legene visurile lunii

ce-si cauta oglindirea, facandu-se ca nu baga in seama cerul si pamantul

dar daca n-ar fi lacrima lor aburindu-se-n ceruri

nici pamantul n-ar gusta ploaia curatitoare

cuvantul se odihneste la picioarele celui ne-nascut

dupa lupta data sa desparta cerurile si pamanturile

ca sa faca loc luminii si ploilor si vantului si lunii

si sa lase soarelui puterea de a cerne mirari

mie, mie ce mi s-a dat de facut ?

pentru ca nimic din ceea ce fac

nu intra in curatenia unui cuvant

uitat in ploaie, abandonat prin noroaie

flash-uri

pe marginea buzelor sarate
umbra ulciorului sapa rana adanca

visezi ca te-mplinesti ca sanul mamei
ce-n somnul pruncului isi afla alinare

săpând în mine

fericirea nu creşte fără o lacrimă de bucurie

dar ca să o găseşti, trebuie să sapi

cât mai în adânc

până dai

de rostul lacrimilor

numai acolo, la izvorul lor

îl regăseşti

pe cel ce-a uitat

ce-nseamnă fericirea :

să ai picioare care te ascultă

maini care pot

şi ochi care răspund

vorbitelor şi nevorbitelor

să ai gură, nas, inimă

şi mai presus de toate să fii

căci degeaba ai dacă nu fiinţezi

fericiți cei ce plâng...

„Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine

Şi dacă mâna ta cea dreaptă te smintește pe tine, taie-o și o aruncă de la tine”

și pentru ca ochiul meu vedea cuvinte l-am aruncat

acolo unde toate vorbele pier lapidate

sub povara ignorantei

și pentru că pana mea deslușea umbra sufletelor

am rupt-o și-am aruncat-o de la mine

cu tot cu mâna neputincioasă

piciorul meu descifrează zborul

și pentru ca ratează de fiecare data pragul,

m-am aruncat lăsându-l sa exerseze ultima bătaie

vreascuri

testosteron

aduna-ma din cercuri si fa-ma iar patrat

sa nu ma faca viata un cersetor ratat

violul e legitim (zic unii uneori)

prefer sa mi se spuna ca sunt cu capu’n nori

mi-e sufletul in ceata si trupul mi-e sleit...

***

e o perioada a frustrarilor

luna-n cer se da  cu cercul

nori isi pudreaza nasul…

ziua marelui șlam a sosit

poti sa o faci, poti sa castigi, spune doar DA

si toata lumea va fi la picioarele tale

minciuna are picioare scurte

iar eu sunt omul lucrurilor marunte

si niciodata nu am pus soarele deasupra orizontului

ca sa pot fi scos de pe orbita

trebuie sa ma intersectez cu o masa stelara

de infinitate poetica

poate ca nimic nu este inchis definitiv intre limitele impuse

vara mea necunoscută

moartea vine cu gust de iarbă năpârlită la soare
make-up transparent de nor cumulus
și transpirație ușoară de tei
punctând momentul înserării

viața câștigă în fiecare an
turneul de grand slam
până când, inevitabil
pierde…

suferind de înjumătățită,
luna se cațără până-n vârful bradului
se oglindește în fereastră
clătindu-se în răsuflarea ultimă