cel mai străin, şi-al nimănui

m-am născut din ploaie
toate cele plângeau peste mine
şi mă spălau, pregătindu-mă
pentru ale mele,
pentru ale altora
de-al nimănui.
eram fiul ploii
mereu însoţit, ud,
alungat, detestat
cu vorba ruptă la jumătate
aninată-ntre buze
bob închegat.
viaţa mea?
o ruptură continuă.
rupeam ba o zi, ba o răsuflare
altoind pomii cu vorbele mele
umplându-i de roadă.
m-am făcut fâşii, îndreptând suflete
şi mâini rupte, printre cruci,
le-am cârpit clipele
cu câte o lacrimă
până când,
într-o altă zi cu ploaie multă
m-am lăsat la pământ
ostenit, pregătit,
şi am rugat-o să m-alinte.
şi ea m-a spălat
şi m-a cântat
şi m-a plecat cu ea
înghiţiţi de atâta uscăciune
către altundeva.