Sisif

...ca o funingine...


Eternitatea s-a pus ca un nod în gât
Iar spaima s-a ridicat perfect netedă şi verticală
Lipsită de orice urmă de-ndoială
Răsfrângându-se ameninţătoare deasupra vieţii.

Mă durea umbra de atâta apăsare
Când lumina şi-a revărsat pantele cioplite
Printr-o spărtură îngustă din peretele imens.
Am ocolit prezentul presărând pulberea viselor
În bătaia vântului ce-şi înfoia nerăbdarea.
Nori groşi şi negri
Se târau într-o tăcere îngheţată.
Frigul era pătrunzător
Şi mi-am închis trecutul până la gât
Ascunzând curbele cu ghinion
De care până şi orele se tem.
Oricât curaj aş avea
Nu pot să risc.
Mi-am luat
Viaţa pe umăr
Şi-am reluat urcuşul
Sfidând vibraţiile timpului
Dar nici aşa n-am scăpat de spaima
Care-mi intrase-n oase.