irosire

morile de vânt cu braţele căzute la pământ se roagă

vântul căzut în ispita rătăcirii a uitat drumurile

soarele se pare că nu simte prea bine

căzând într-o ceaţă

a nepăsării

aripile bat aerul gol

fără a găsi spijin ideilor

pământul se crapă lepădându-şi apa

iar focul se-ascunde-n uitarea tăciunilor mistuiţi

singur, verdele crud multiplică întrebarea

eu cate frunze mai rezist?