poetul sinuciderilor asistate

pare incredibil, dar primul cuvânt pe care îl învăţăm este nu

nu face, nu pune mâna, nu rupe, nu sparge, nu trage, nu ţipa, nu plânge, nu mişca

şi sub zodia lui nu fiind, uităm să apreciem frumosul, viaţa, viul

pregătindu-ne de timpuriu către moarte

şi pentru că nu ne însoţeşte până la capăt, câine credincios

o să ascundem faptul că nu vrem să murim singuri

spaima de-a intra într-o lumină de da

ne sugrumă, ne sleieşte

ne omoară

de aceea, fiecare îşi doreşte lângă el

în clipa cea mare, un poet

datoria lui e să culeagă toate clipele

să le toarne în cuvinte frumoase

jerba ce se va arunca în groapă în văzul tuturor

să se ştie că a fost om de vază

partea dureroasă e că tot mai des

ideile, versurile, rimele

mor fără nici un poet alături

să le încrusteze în carnea viitorului

cu toate astea

prin lume mai zăreşti

câte un rătăcitor ce-nchide ochii poemelor