pe rafturi, borcanele cu vise aşteaptă

când o să fiu mare o să am tot timpul din lume şi o să fac numai ce vreau eu

undeva în adânc, beciul geme de rafturi pline cu conserve

cineva îmi ghicise în palmă că voi fi cel mai prolific visător din lume

şi că ar fi mai bine să le adun, pregătind conserve pentru vremurile sterpe

când toate visele vor dispare de pe Pământ

poate că nu a venit încă vremea aceea sau poate că mi-a tras clapa

cert e că toate visele mele se scaldă în sucul propriu

închise în borcane cu capac etanş

umplând galerie după galerie

încât cu greu mai pot să ajung în pat

după ce le aşez pe raft în ordine

norocul meu e că în ultimele luni am visat tot mai rar

aşa că acum am timp să ies câte o oră, două pe stradă la o scurtă plimbare

numai că ori lumea nu mai are timp de plimbare

ori am cam rămas singur

dar nici măcar frunzele nu mai şoptesc

atunci când mă văd rătăcind

mai nou am început să scriu pancarte

sau scriu direct pe ziduri pe unde mai găsesc un loc liber:

oameniu buni, nu vă mai aruncaţi îmbrăcaţi în braţele viselor că este plină lumea de avortoni