ruperea

când vine timpul

lăstarul se ridică în picioare

şi pleacă-n lume să-şi încerce rădăcinile

o primăvară îi aduce-n dar un mugur

o toamnă îi mai smulge câte-o frunză

dar fiecare iarnă lasă răni adânci

în carne

târziu de tot a înţeles toate mirările:

de ce apa are acelaşi gust

de ce aerul are acelaşi miros

de ce pământul are aceeaşi greutate

şi mai ales de ce focul arde la fel

şi a mai înţeles că atunci când îţi pierzi rădăcinile

cel mai bun lucru e să te agăţi de primul nor

şi să te laşi... plecat, purtat, uitat