nimicuri

sfârşit de an

dacă mâine nu e, nimic nu e a spus ziua de azi

învaţă-mă ce-i dejnădejdea, să ştiu, să înţeleg durerea

învaţă-mă ce-i renunţarea cu toate visele alături

să visezi că dăruieşti până la epuizare

şi să te loveşti de peretele neputinţei pe care l-ai ridicat asiduu

pe parcursul fiecarei zile... de-a lungul timpului

început de an

cu dăruire,

stâlpii porţi par doi ciocli ce aşteaptă

fără să ştie ce-i nerăbdarea

ziua de azi ştie că mi-a alungat tot trecutul

şi odată cu el şi viitorul

deci astăzi este o temniţă în carne şi oase

o iarnă fără zăpada nu poate face altceva

decât să-şi arate gerurile

ce muşcă adânc din hoitul amintirilor

şi poate...

înveleşte-mă cu dejnădejde să-i gust greutatea

pune-mi durerea căpătâi

şi lasă renunţarea să se cuibărească la sânul meu

anule banule, cum te vei rostogoli?