Sarcină de plăcere... sau... Parteneriate HOT pentru hotmama.ro

     De cele mai multe ori, până prin 2000 sarcinile erau trasate pe linie de partid sau pe linie ierarhică şi dacă îţi dădea şefuʼ o sarcină nu puteai să refuzi că te scădea la salariu. Dar să lăsăm partidul cu sarcinile lui, să lăsăm şefii cu sarcinile lor şi să ne ocupăm puţin de sarcina de plăcere, căci nu poate fi bucurie mai mare decât maternitatea. Poate că o să vi se pară că folosesc numai clişee, dar, restrângând aria durerilor naşterii la o perioadă scurtă şi pe cea a inconvenienţelor provocate de sarcină la cele 9 luni tradiţionale, puţini mai acceptă o sarcină din greşeală. Şi o mămică cu burtică nu este HOT este DIVINĂ, pentru că acolo, undeva în adânc se produce minunea. Copilul este parte din viaţă şi parte din creaţie. Lăsând la o parte lanţurile de ADN, cromozomii şi toate celelalte detalii, un prunc este o minune şi o bucurie. Şi întotdeauna, minunile au nevoie de apărare, de acoperire, de protejare. Iar HOTMAMA cu asta se ocupă: oferă produse deosebite pentru mămici fericite.

Nu toate magazinele pot oferi o gamă atât de largă de produse pentru perioada sarcinii şi perioada postnatală când cel mai important lucru este hrănirea, alăptarea. Şi nu toate ţinutele au artificiile necesare gen buzunare speciale cum au hainele de alăptare. Ori ce poate fi mai bun pentru o mămică decât o ţinută lejeră, decentă, protectivă şi elegantă? Nu cred că este cineva care să intre pe site-ul magazinului şi să nu găsească produsul căutat, produsul aşteptat. Dar dacă tot am apucat să vă vorbesc despre hotmama.ro şi haine de gravidă trebuie să vă spun un secret, dar numai dacă puteţi să păstraţi un secret: sunt ambasador. Da domnule, ambasador cu acte în regulă. Şi nici nu mi se cere prea mult, aşa că pot îndeplini această frumoasă "sarcină" fără a renunţa la nici unul dintre tabieturile mele. Ca orice ambasador trebuie să prospectez "piaţa" ca să pot face oferte şi relaţionări, trebuie să iau pulsul vieţii şi al pieţii, trebuie să ridic punţi de comunicare şi cel mai important lucru: să ofer totul fără a crea stări stânjenitoare sau impresii nejustificate şi greu de acceptat. Ca în orice afacere, şi ambasadorul are o listă dublă cu cererea şi oferta pieţii aşa că tot ce trebuie să fac eu este să pun în contact exact pe cel ce vrea ceva cu cel care oferă acel ceva. Mi s-a pus la dispoziţie o listă, care pentru mine este găina cu ouă de aur sau dacă tot vorbim de valori este "Closca cu puii de aur".

O să mă întrebaţi cum ajung să transmit informaţia: simplu. Cautăm punctele nodale cu trafic intens, verificăm locurile în care putem planta reclama discret, elegant şi cu impact maxim şi apelăm la resursele strategice. Nu, vă rog să nu vă uitaţi după nume, date, link-ri sau giugele – discreţia este cartea de vizită a unui ambasador. Aşa că să nu vă miraţi dacă o să ne întâlnim în real sau virtual ca să discutăm despre modalităţi de structurare ale unei afaceri, ramificaţiile comunicaţionale şi canalele de viralizare.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

Jumanji: Welcome to the Jungle... sau... cum sa ajungi avatar într-un joc

Când o să cresc mare o să mă fac scenarist sau regizor. Cel puţin nu o să mai trebuiască să trec prin toate emoţiile prin care am trecut. Mă rog, emoţii vor fi destule dar cel puţin nu o să trebuiască să fiu înghiţit de toţi hopopotamii băloşi, să trebuiască să-mi amintesc mereu ce puteri speciale am şi câte în lună şi în stele. E greu să fi actor de film de acţiune, mai ales când presiunea este atât de mare după jocul lui Robin Williams. Şi ca să nu mai spun că de fapt nebunia asta de film nu a fost un film pe care să-l jucăm ci un film care ne-a jucat pe fiecare dintre noi. Ne-a scos toate spaimele şi slăbiciunile ca să le vedem şi să ni le cunoaştemşi de parcă nu era îndeajuns aveam şi muzica celor de la Guns N' Roses

„În junglă

Bun venit în junglă

Priveşte-o cum te îngenunchiază

Te va pune jos!

Ha!Ha!”

Mă întreb ce aş fi ales dacă regizorul m-ar fi întrebat ce rol vreau să iau, aşa că mai bine că a stabilit el ce este mai bine pentru mine.

-          Hi, sunt Black, Jack Black.

Sunt confuz mai ales că în lumea reală sunt o preţioasă care aşteaptă să i se aducă totul: osanale, temele gata făcute, foile de examen completate şi de ce nu chiar şi câte un sandvici din când în când. Le-am spus că nu mănânc dulciuri şi prăjituri pentru că m-ar fi înebunit cu tot felul de bezele, fondante şi candy pop. Pot să spun că a fost un rol uşor mai ales când eşti un neîndemânatic, adică o fată răzgâiată în pielea unui adolescent mai tomnatic. Dar bine că s-a terminat. Abia aştept să citesc primele comentarii şi recenzii. Ştiu că vă întrebaţi cum aş face dacă ar trebui să ies dintr-o încurcătură greu de imaginat pentru voi, dar dacă tot le-am promis regizorului şi scenaristului că nu suflu o vorbă până după prima săptămână de la proiecţia oficială chiar nu o să scot nici măcat o vocală... ca să înţelegeţi altceva sau să credeţi că aşa ar fi trebuit să fie. Oricum atât eu cât şi restul echipei am respectat cu sfinţenie toate indicaţiile  regizorului şi ale scenaristului. Nu că nu am fi putut adăga câte ceva de la noi, dar meritul este al lor în primul rând.

„Bun venit în junglă

Avem distracţie şi jocuri

Avem tot ce vrei

Dragă noi ştim toate numele

Noi suntem oamenii care putem găsi

Orice ai avea nevoie

Dacă ai banii, scumpete

Avem boala ta”

Aşa că astăzi 29 Decembrie 2017 tu ar fi trebuit să fii la cinema să mă vezi, să ne vezi. Şi mai ales să comentezi, să ne spui ce ţi-a plăcut şi ce nu, ce nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor sau ce se putea face strong. Dar eu cred ca tot ce am făcut am făcut cu simţ de răspundere şi vă jur că nu ne-a fost uşor. Dar eu zic că a meritat totuşi. Ne spui ce crezi? Super. Aşteptăm. Nume de cod: Jumanji! Şi sărim imediat cu ce avem noi mai bun. Pa. Te aşteptăm.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

5 minute ale tale cu 5 minute ale mele sau... „Dragă, ieșim pe ușă în 5 minute, da?”

     Poveştile sunt frumoase şi au farmecul lor... dar când eşti cu băieţii la o bere... timpul are o cu totul altă valoare... ultima glumă egal 5 minute...

-            Eşti gata Roxi? În două minute trebuie să coborâm.

-            Eu? Bineînţeles că sunt gata. Uite-mă...

Şi am anulat taxiul, am telefonat amicilor să le spun că ajungem şi totuşi... nu avem cu ce să ne îmbrăcăm...

-            Şi eu cu ce mă îmbrac? Nu am nimic frumos.

-            Roxi, dar Mihnea a spus că putem să venim casual...nu neaparat frumos...

-            Păi da, ţie îţi convine... o bluză, nişte blugi, nişte pantofi sport şi eşti gata.

-            Şi pe tine cine te opreşte?

-            Şi cum să merg? Goală?

-            Dar cine a spus să mergi goală.

-            Păi şi cu ce să merg?

-            Nu ai o bluză?

-            Ba da, dar pe toate le-a văzut Ina.

-            Bine dar Ina nu vine.

-            Zău? Şi atunci cu cine este Mihnea?

-            Nu mi-a spus... dar cred că este singur.

-            Păi dacă este singur, ce nevoie mai ai de mine? Ca să te enervez?

-            I-am promis că mergem împreună?

-            Da.

-            Şi?

-            Nu ştiu.

-            Hai îmbracă-te.

-            Cu ce?

-            Uite ia cămaşa mea aia cu dunguliţe, plovărul legat pe gât, o pereche de jeanşi, alegi o pereche de pantofi de dama sclipicioşi şi veseloşi şi gata. Dar tu ştii mai bine.

-            Gata. Uite-mă. E Ok?

-            Eşti perfectă.

-            Şi de ce nu mi-ai spus?

-            Ce să-ţi spun?

-            Că îmi stă bine.

-            Pentru că ştii la fel de bine ca şi mine

-            Acum ce faci? Ce aştepţi?

-            Să dau comandă de taxi.

-            Păi nu ai comandat?

-            Ba da. Dar am anulat comanda de acum jumătate de oră.

-            Din cauza mea?

-            Nu...

...

-            Waw, ce bine arăţi. Eşti super sexi

-            Răule.

-            Pe bune. Chiar arăţi trăznet

-            Mihnea.

-            Ok. Nu mai spun nimic. Vezi că te aşteaptă Gina şi Mira

-            Waw ce tare. Te pup.

-            Ce-ai păţit?

-            Nimic. Ştii prea bine, de ce mai întrebi.

-            Noroc că sunteţi ultimii. De acum nu mai vine nimeni. Hai să bem o bere cu băieţii.

-            Hai.

...

-            Iar ai păţit-o Relule?

-            De ce? Tu ai scăpat?

-            Eu da, uite cum. Data trecută i-am promis că fiecare cinci minute overtime trebuiesc plătite. Şi i-am tăiat orele de somn. Pentru fiecare cinci minute întârziere, o jumătate de oră de... dragoste...

-            Mă eşti nebun?

-            Nu ştiu dacă sunt nebun ori nu, dar a mers. A trebuit să plătească cu două ore... extra...

-            Bonus două ore?

-            Dap.

-            Şi tu?

-            Ei, nu se moare din atâta lucru.

-            Şi eu am rezolvat-o.

-            Cum?

-            Mai romantic

-            Adică?

-            Data trecută i-am spus că la ora ora opt trebuie să plecăm. Şi că nu accept minute întârziere.

-            Aşa, şi?

-            Păi în ziua cu pricina, am cumpărat un buchet de trandafiri, si am scris cu un şablon şi cu spray în diverse culori „cinci minute” şi la ora şapte i-am scos din dulap şi i-am aşezat prin casă. A râs ca o apucată, a strâns toţi trandafirii într-o vază şi la ora opt eram deja la punctul de întâlnire cu trupa.

-            Mişto.

-            Eşti tare.

-            Eu zic să încercaţi. Merită.

-            Dar tu?

-            Eu vedeţi bine că sunt singur astă seară. Noi am luat o pauză... dar poate o să încerc şi eu metoda cu trandafirii.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

Împărtăşind cu prietenii... sau... Share & play

Întotdeauna mi-am dorit să călătoresc, iar China, este pe departe una dintre cele mai atractive destinaţii. Un popor cu o istorie atât de lungă şi de clară, cu o filozofie atât de bine conturată în care există un echilibru cert între bine şi rău, între lumină şi întuneric nu are cum să greşească la cel mai intim capitol al vieţii sociale: bucătăria. Ce poate fi mai frumos decât o multitudine de castronaşe cu tot felul de bunătăţi şi sosuri care abia aşteaptă să fie degustate şi împărtăşite, pentru că de cele mai multe ori, masa chinezească înseamnă tocmai bucuria împărăşirii.

Cine spune că zilele de toamnă sunt triste, mohorâte şi umede  greşeşte pentru că a privit prin ocheanul greşit. O zi de toamnă este la fel de frumoasă ca oricare alta, atunci când o petreci cu prietenii şi cu... ceva deosebit. Într-o astfel de zi, eu şi Iolanda ne gândeam ce să pregătim pentru masa de prânz când a sunat telefonul.

-            Salut. Sunt Teo.

-            A. Buna Teo. Ce faci?

-            Uite eram cu Ioana prin zonă şi mă gândeam dacă putem să vă facem o vizită.

-            Bineînţeles. Vă aşteptăm.

-            Nu trebuie să ne aşteptaţi pentru că suntem în faţa porţii.

-            Păi intraţi atunci.

-            Dragonul babalaur e legat

-            Da. este în padoc. Intraţi fără grijă.

Şi uite aşa, ne-am aşezat la masa discutând câte în lună şi în stele. La un moment dat am ridicat două degete şi am întrebat:

-            Eu cu Iolanda tocmai ne întrebam ce am putea să încercăm pentru că nu am pregătit nimic de mâncare. Voi ce spuneţi? Credeţi că putem încerca o comandă la pizza sau ce propuneţi?

-            Eu am auzit de noua campanie a celor de la Wu Xing:Share & play. După ce mănânci trebuie să te joci cu cutiile de mâncare şi cu beţişoarele astfel încât  să obţii cele mai năstruşnice asociaţii imagine cuvânt.

-            Da, şi ceea ce e mai important e că poţi câştiga şi premii: premii săptămânale sau marele premiu.

-            Atunci Wu Xing să fie, comandă în grup.

Şi pentru că pofta era mare şi curiozitatea pe măsură am comandat la aperitiv: pacheţele cu legume şi pacheţele de primăvară, pui Shanghai şi pui Shanghai conbdimentat. Apoi eu am cerut pui Sichuan, Iolanda a cerut furnici în copac, Teo a vrut să încerce vită Sichuan iar Ioana a cerut un orez Beijing. Desertul a venit ca o încununare: tort de ciocolata, tartă cu mere şi caramel, tort de morcovi şi tartă cu zmeură. Discuţia a continuat pentru a dumica timpul rămas.

Mai trebuie să vă spun că delivery boy a sosit tocmai la timp, şi masa s-a umplut cu o mare de cutii, câte trei de fiecare iar mâncarea a fost excelentă, mai ales că ne-am bucurat împărţind şi împărtăşind gusturi şi impresii. Tot timpul cât am mâncat fiecare s-a găndit cum anume ne-am putea juca inventând forme noi aşa că eu fiind cel mai comod din fire am făcut umediat Marele Zid Chinezesc aşezând cutiile una după alta. Iolanda s-a folosit de beţişoare şi cutii ca să recreeze dansul dragonului  şerpuind printre sticle şi pahare, Teo a reuşit să ridice un acoperiş de pagodă din cutii şi beţigaşe iar Ioana a împrăştiat cutiile răsturnate şi a spus că acum putem să ne plimbăm printre dunele Deşertului Gobi, cel mai mare din toată Asia. Dacă nu s-ar fi făcut întuneric nu am fi realizat cât de repede trece timpul. Am aprins lumina şi am continuat o vreme să ne lăudăm pe FB cu pozele noastre, am share-uit cu hashtagurile #shareplay și #SuperBlog şi am mai continuat o vreme să ne jucăm povestind de una de alta.

-            Călătorului îi şade bine cu drumul, a spus Teo. Vă mulţumim pentru o după amiază deosebită, plină de arome şi culoare.  După care a jutat-o pe Ioana să se îmbrace şi ne-am luat le revedere cu promisiunea altor intâlniri la fel de reuşite.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

Bună, eu sunt Kafune, te rog să îmi spui pe nume.

-            Bună seara.

-            Salut Kafune.

-            Cu ce pot să te ajut?

-            Greu de spus, mai ales că m-a părăsit şi ajutorul meu de nădejde...

-            Cum aşa? Cine e? Unde îl putem găsi?

-            Cine ştie, probabil că se răsfaţă în braţele altuia.

-            Despre cine este vorba?

-            Despre muza mea, Callpomerpe.

-            Nu le-ai cam... amestecat?

-            Cum aşa Kafune?

-            Păi după cum spui că o cheamă, ar fi mai degraba vreo trei muze nu doar una... e ca şi cum ai spune că într-o monodoză Kafune găseşti şi aromao şi inteso şi forte...

-            De fapt, muza mea era plină de elocvenţă, aducea o undă de tragedie în viaţa mea şi lirismul ei îmi dădea curaj, de fapt, ce mai...nu mă lăsa niciodată la greu.

-            Înţeleg. Dacă a plecat, a plecat. Dar care e problema.

-            Păi mi-ar fi fost de ajutor astă-seară pentru că fiind o fiică a memoriei şi având atâtea daruri putea să mă ajute să rezolv această mică... temă

-            Şi despre ce poate fi vorba în această mică... povestire?

-            Despre tine, Kafune...

-            Despre mine?

-            Dap.

-            Dar de când am devenit eu atât de... important

-            Păi tu nu ai devenit... tu te-ai născut important. Aura de mister, aromele închise-n bobul de cafea, exuberanţa şi extravaganţa te-au ridicat pe piedestalul adevăratei valori.

-            Păi aş putea să îţi povestesc câte ceva din viaţa mea de la plantaţie până la ceaşca de cafea...

-            Tocmai asta e, că în competiţie nu asta se cere  toate detaliile sunt descrise cu lux de amănunte pe site-ul Companiei La Fântâna sau în brief-urile şi reclamele  tale, ori eu trebuie să îmi aduc aminte de o întâmplare deosebită care a gravitat în jurul unei ceşti de cafea.

-            Şi chiar nu ai nici o întâmplare ,mai deosebită... legată de cafea?

-            Primele mele amintiri legate de cafea sunt din copilărie. Ori de câte ori mă duceam la alimentara, era un raion de dulciuri şi de fiecare dată râşniţa măcina boabele de cafea încât nu îmi venea să mai ies. Apoi erau cafenelele elegante unde intrai să bei o cafea de dragoste sau o cafea de afaceri, mai erau cafenelele stradale unde se facea cafeaua la nisip şi nu aveai timp să sufli de două ori că se şi termina caimacul şi apoi ceşcuţa.

-            Interesant. Pot spune că ai prins vremuri deosebite.

-            Nu eu le-am prins, ele m-au prins pe mine.

-            Înţeleg. Şi asta e tot?

-            Au fost multe ceşti declaraţii de iubire, au fost şi multe ceşti întrebări pe nerăsuflate.

-            Păi şi de ce nu scrii despre astea?

-            Ar fi hilar să povestesc despre cafeaua băută în Piaţa San Marco... pentru că toată lumea bea o cafea la Florian ca să-şi facă selfie...

-            Da, ai dreptate.

-            Ori să povestesc despre ceştile de cafea băute cu noaptea-n cap când plecam să descoperim Madridul?

-            Tu ştii mai bine...

-            Sau...despre cafeaua băută la ceas de tihnă în Roma pe Via Veneto?

-            Dar la job?

-            Păi la birou avem un aparat cu monodoze cafea dar de cele mai multe ori gustul se strecura printre întrebările arzătoare ale momentului...

-            Aşa... şi pe şantier?

-            Păi pe şantier la Caffee-Shop avem un aparat care macină cafeaboabe în faţa ta cum s-ar spune, după care din pahar se ridică o aromă îmbietoare...

-            Pai şi? De ce nu scrii?

-            Dar cafeaua asta este parte din viaţa mea, primul lucru pe care îl fac dimineaţa este să ascult muzica sferelor şi să adulmec aroma... deci este vorba de rutină...

-            Da, dar o rutină aromată

-            Aşa e, dar tot rutină e... ori eu trebuie să scriu despre un moment memorabil...

-            Păi scrie despre cel mai... romantic... cum a decurs?

-            I-am cerut mâna într-o bibliotecă... eram amândoi avizi de lectură... ne întâlneam mai mult sau mai puţin întâmplător după care hoinăream pe străzi sau prin parcuri.

-            Şi... nici o cafea?

-            Cafelele  erau parte de viaţă, erau... şi sunt dimineţile  noastre colorate.

-            Deci ce faci? Mai scrii sau nu?

-            Despre ce să scriu?

-            Mai gândeşte-te. Nu se poate să nu îţi vină ceva în minte

-            Să sperăm...seară bună Kafune.

-            La bună revedere.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017

Dacă Farmec nu e nimic nu e...sau Cenuşăreasa şi căsuţa piticilor

O să spuneţi că am încurcat poveştile dar eu continui să cred că nimic nu este fix în univers ci totul este în continuă mişcare şi schimbare aşa că şi poveştile îşi mai leapădă hainele ca să dea o mână de ajutor atunci când e nevoie.

De obicei, ori de câte ori simt nevoia să schimb aerul din casă sau să fac o curăţenie mare cum este cea de Crăciun când totul trebuie pregătit pentru întâlnirea cu Moşul cel Bun îmi sun firma de curăţenie care în câteva ore, reuşeşte să schimbe totul în casă, lumină, culoare, aer, arome, bună dispoziţie şi sincer vă spun, eu de fiecare dată am fost mulţumit de serviciile firmei şi de produsele folosite. Dar de fapt nu despre mine voiam să vă povestesc ci despre ceea ce am auzit chiar de la una din fetele aduse de firmă. În pauză, a început să-mi povestească ce a păţit Cenuşăreasa o bună prietenă de-a sa. Cenuşăreasa, ca orice fată crescută de o mamă vitregă, trebuia să aibă grijă de toată casa: să spele, să calce, să coasă să îndrepte, să frece, să lustruiască, să gătească, să cureţe curtea şi grădina şi câte şi mai câte inventau cele două surori. Dar ea le făcea pe toate aşa cum spune şi povestea. Într-o zi a primit un telefon de la Alba ca Zăpada, verişoara ei care o ruga dacă poate să vină să îi ţină locul în casa piticilor pentru că ea fusese invitată la un congres şi trebuia să lipsească aproape o săptămână de acasă. Nu că ar trebui făcut ceva deosebit, dar ştii şi tu cum sunt bătrânii, că imediat de sperie dacă sunt lăsaţi singuri şi încep să îşi facă tot felul de probleme. Cenuşăreasa, care de mult voia să facă o pauză a spus că acum e momentul potrivit să îşi ia o săptămână de concediu chiar şi fără plată dacă e nevoie. A făcut cererea şi a lăsat-o pe biroul mamei sale, şi-a făcut valiza şi până să se dumirească surorile ei ce s-a întâmplat a ieşit pe poarta castelului şi a prins şi rata de ora zece. Abia în maşină a avut timp să citească mesajele Albei ca Zăpada care îi povestea cât timp îi trebuise ei ca să scoată casa piticilor la lumină. pentru că totul avea un aer bătrânesc, stătut, o lumină cenuşie şi nici măcar lămpile, cu toate că erau curăţate nu dădeau destulă lumină. Dar după ce s-a chinui aproape o săptămână a reuşit să scoată casa la lumină, aşa că, ea nu trebuia decât să aibe grijă de piticoşii moşnegoşi, să le facă mâncare proaspătă şi să aibă grijă de ei să nu plece nepieptănaţi sau cu unghiile necurăţate la serviciu. Pentru că aşa cum o să îi vezi, nu se lasă, mereu caută oportunităţi, rubine, diamante sau aur. Atunci Cenuşăreasa a sunat-o pe Albă ca Zăpada să-i spună că totul e în regulă şi că până spre seară o să ajungă în pădure. Şi aşa s-a şi întâmplat. A intrat, a dat bună seara şi a început deja să pregătească masa de seară. Piticii s-au uitat puţin ciudat la fata asta care le-a intrat în casă. Abia atunci Cenuşăreasa a observat privirile lor curioase şi s-a prezentat spunând că este verişoara Albei ca Zăpada şi că va avea grijă de ei o săptămână. Apoi s-au aşezat la masă şi au cinat după care unul câte unul s-au retras lăsându-l pe Morocănos să încuie şi să verifice dacă totul e în regulă. Dimineaţa, după micul dejun, şi-au băut cafeaua şi s-au pregătit de plecare. Cenuşăreasa a căutat dacă totul e în regulă cu piticoşii ei după care s-a aşezat să-şi tragă sufletul şi să-şi facă un plan. Casa arată bine dar parcă tot nu era mulţumită în adâncul sufletului. A sărit în picioare şi a început să facă o inspecţie sumară: dormitoare, băi, holuri, bucătărie, debara, verandă şi a înţeles imediat care era problema. Degeaba se chinuia Albă ca Zăpada dacă produsele folosite nu o ajutau. Aşa că a ieşit în pragul casei, a şuierat scurt şi de unde de neunde şi-a făcut apariţia mândrul Farmec, cel care o ajuta de fiecare dată când dădea de greu.

-            Ia spune Cenuşăreasa, care-i necazul?

-            Te rog să-i aduci de îndată pe cei doi, Nufăr şi Triumf, experti in curățenie, cu toate neamurile lor, pentru că până-n seară trebuie să scot casa asta la lumină. Şi mai am de făcut şi mâncare.

-            Nu te necăji Cenuşăreasă, nu poate fi mai greu ca-n alte dăţi.

-            Nicidecum, dar aici numai voi puteţi da strălucire şi culoare.

-            Am şi plecat.

Şi precum în poezia ce o recitam la grădiniţă:

„În pădure, la Cămin,

Zarvă mare în pridvor.

Unii pleacă, alţii vin

Pe la treburile lor.”

Dar cine erau toţi cei chemaţi în ajutor de Nufăr şi Triumf? Păi vorbim de toată Familia Farmec care avea mulţi fraţi, veri, nepoţi care fac curățenia mai ușoară şi cred că ne-ar lua prea mult timp să-i amintim aici pe toţi dar i-am văzut pe: Nufăr Dezinfectat Universal fără clor, Nufăr scos pete, Nufăr pardoseli, Nufăr lemn-parchet, Nufăr inox, Nufăr geamuri Floral, Nufăr antimucegai, Nufăr mobilă, Nufăr covoare şi tapiţerii, Nufăr baie, Nufăr dezinfectant şi urmau Triumf Degresant, Triumf frigidere, Triumf veselă, Triumf cuptoare, Triumf aragaz, Triumf bucătărie, Triumf şeminee şi mai erau, dar eu nu am apucat să le descifrez pe toate cu toate că fiecare avea etichetă de tip sleeve, căci îi vedeai cum se mişcă şi curăţă repede totul în calea lor, de credeai că a trecut rapidul.

Şi da, aţi ghicit, curăţenia adevărată se începe din dormitoare: rufele curate se aşează în comode şi în dulapuri iar cele purtate în coşul de spălătorie, aşternuturile se scot la aer, saltelele se aspiră, mobilele se mută din loc să se şteargă praful, geamurile se spală, podele se freacă şi se lustruiesc, uşile se curăţă, apoi se iese în hol unde pardoselile  se curăţă şi se lustruiesc, se trece apoi la băi care trebuiesc dezinfectate, curăţate şi frecate, oglinzile se schimbă la faţă şi parcă întineresc, apoi când totul este gata sus, urmează scara şi ajungem la piesa cu adevărat grea: bucătărie. Dar pentru prietenii Cenuşăresei nimic nu era greu aşa că fiecăruia i-a venit rândul: aragazul a fost lustruit, cuptorul primenit şi curăţat, frigiderul a fost curăţat şi pe afară şi prin înăuntru, ferestrele şi chiuveta străluceau, vesela şi tacâmurile lustruite  şi sterse aşteptau cuminţi în sertare. Când şi bucătăria a fost terminată, a venit rândul livingului unde luau masa, priveau la televizor sau citeau ştirile şi aici, ca şi în dormitoare, covoarele au fost scoase si scuturate, apoi curăţate, fotoliile şi canapelele au fost curăţate şi înviorate, mobila a fost mutată din loc  iar podele şterse şi lustruite, şemineul curăţat, după care totul a fost adus şi pus la loc exact aşa cum trebuia să fie.  Şi pentru că Cenuşăreasa nu stătuse o clipă locului, dirijând, verificând şi aşezând a văzut că nu mai are timp de pregătit masa. Le-a mulţumit celor doi prieteni Nufărul şi Triumf cât şi tuturor celorlalţi din marea Familie Farmec pentru ajutor şi pentru că sunt eficiente şi rapide apoi a dat un telefon şi a comandat câte o pizza şi o sticlă de bere pentru fiecare pitic şi o pizza cu pepsi pentru ea. Iar când au ajuns piticii a ajuns şi băiatul cu comanda. S-au aşezat la masă şi au petrecut o seară frumoasă jucând tabinet, ascultând ştirile economice şi povestind de una de alta. Iar eu am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea mea.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017