moştenire

bunicul s-a ridicat drept din viaţă şi a plecat să hrănească alte vise

într-o altă lume departe de neostoirea bunicii

dar înainte de a pleca ne-a lăsat pecetea lui

un sărut mătăsos pe frunte

şi câte o şoaptă pe fiecare pleoapă

a venit apoi rândul tatălui care şi-a făcut ordine în cuvinte

şi mai ales în tăcerile prelungi după care s-a ridicat şi a plecat

departe de noi, departe de el cu rouă strânsă-n ultima suflare

dar înainte de a pleca ne-a sărutat ochii

şi ne-a pecetluit gura cu ultimul sărut

încep şi eu să-mi sortez sentimentele şi trăirile

îmi despart cuvintele în răsuflări şi verific zilnic corespondenţa

nici o invitaţie, nici un bilet aşa că stau şi aştept

dar mă sâcâie o întrebare:

ce-am făcut oare cu pecetea mea?