marți, 11 august 2015

descântec născând



în mine te ascund eternă frică
şi-n tainiţi negre te voi fereca
voi da uitării spaimele trecutele
 şi tot ce am trăit la umbra ta

învaţă ce-i tăcerea, învaţă ca să mori
la fel cum piere noaptea scaldată de noi zori
cuvântul are forma, cuvântu-i plin miez
ascultă-l şi avea-vei tot ce-ai voit să vezi

şi-ai să mă vrei când n-oi mai fi dorind s-alin durerea
şi în cuvinte îmbrăcat ţi-oi limpezi privirea
cuvânt închis în alt cuvânt trăirea ne desparte
acum mă vezi dar nu mai sunt şi-aproapele-i departe

durerea se adună-n scoc dorind să-nvârtă roata
dar fieru-i mort şi lemnul ros cine să-nvârtă soarta
privirea-mi e un prim cuvânt, tăcerea-mi este altul
şi în iubire ştiu s-ascult şi-n trei se-nchide cercul

trăiesc speranţa de-a vedea cum moare-ncet durerea
ascult lumina săgetând şi îi văd tulburarea
din carnea veşnicului ieri răsare un azi iară
iar mâinele ce nu-i născut tăcerea i-înfioară

nimic n-oi lua când voi pleca nu las lumea orfană
mă dărui tot, e tot ce pot, uitând speranţa vană

ziua ascunde şi noaptea arată
acum şi aici sunt vorbe-n deşert
cuvântul născut arată-ntruparea

şi cruce îi sunt strângându-l la piep

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu