o noapte atlantică

e şase şi-ntunericul coboară să se-adape

un peşte se azvârle ca să prindă luna-n gheare

pescarii îşi afundă plasele în noapte

şi scot doar urma stelelor căzute-n mare

e-atâta linişte ce plouă-n picurate lacrimi

încât nici răsuflarea valurilor nu răsbate

de n-ar fi voal de spumă ce rămâne-n urmă

le-ai crede fugărindu-se prin altă parte

fost-am trimis ca să mă-mpac cu mine

tăcut să-mi scutur neputinţa oarbă

să las întinderile să mă cearnă

să mă adune şi să mă aline

departele mi se strecoară-n suflet

şi-aproapele mai tremură în zare

mi-e dor de cel plecat pe calea morţii

plută strivind ocean de resemnare

pe-al apei drum cuvintele mă poartă

pe scutul coamelor de val supuse

tăcerile mă-mbraca în uitare

cernută-n tainele de mult apuse