sâmbătă, 3 octombrie 2015

mediere


undeva, într-un vis necopt creşteau sâmburii dreptăţii

copile, în fiecare zi trebuie să arunci năvodul
pentru că nu ştii care e ziua ta norocoasă
şi au fost zile seci, sleite
sau pline de stele
sau fără ochiuri la năvod
astfel încât greu se încheaga speranţa

la început a fost cuvântul
apoi a urmat pescuirea minunată
după care tăcerea a rupt voalul în două
despărţind apa vie de apa moartă
stelele reflectate de umbra lor
si speranţa de uitare

urma năvoadelor roade în carnea apelor
tăcerile leagănă cuvinte moarte
stelele îşi trag broboada pe frunte
blestemând nodul care se tot desface
vâslele au intrat în carne
tot încercând să mişte arca împietrită

între cer şi pământ lumina îşi aşterne umbra


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu