ceremonia degetelor sfărâmate

uită-te în ochii mei!
şi degetele se dădeau plecate
sub lovituri de ciocan
strecurând lacrimi şi vorbe-nghiţite
laolaltă
viaţa continua să mă lovească
zâmbind, râzând, trăind intens fiecare moment
sorbindu-mi suferinţa
ca o deşănţată
sufletul învineţit supura
lăsând sudoare şi rubine coclite
în colbul zilelor

de ce nu te uiţi în ochii mei?
venea de dincolo de răbdare vocea ei
speriată de tăcerile mele
încurcată în propriile lipsuri
şi pofte nefireşti
copacii care se usucă şi mor
lasă roua să lunece
fără să-i mai aducă omagiu vieţii
doar îşi gâtuie rădăcinile
şi-ncremenesc
până la putrezire

hai uită-te în ochii mei,
te rog
de ce nu vrei?


de dincolo de noapte
şoaptele nasc rouă curată
cernută prin sita sufletului
şi rădăcinile cresc, îmbobocind
spărgând în floare
înfrunzind şi-nmiresmând
adâncul pământului