ritualul de noapte al oglinzii

seara la culcare, îmi verific uşa şi geamurile
apoi îmi lepăd caracterul (infect şi plin de paraziţi), îl scutur şi-l aşez pe umeraş
îmi scot cugetul şi-l las în paharul cu apă de pe noptieră
iar la sfârşit, ostenit, îmi scot cea din urmă mască
cu tot cu privirea tâmpă lipită
şi-abia acum, pipăind întunericul cu piciorul
mă las pe-o coastă până-n prundişul nopţii
cerc apa viselor cu piciorul
şi mă afund cu totul în oglinda lor

mersul pe ape se deprinde mai greu
după ce treci proba fluturelui de noapte
şi cea a înotului pieziş, săgetat
străpungând cercurile lunii

PS: am uitat să spun că atunci când mercurul oglinzii de crapă
coşmarele se cern, abur vâscos
încleştându-ţi gleznele-n tăcere, ca o plasă de fluturi
apoi se-azvârle-n cârca ta şi te calcă-n picioare
fără pic de milă.