uitările

cerul jupuit de piele
s-a lăsat în genunchi, a sărutat pământul,
a icnit adânc şi-a căzut greoi
vărsându-şi apele-culori de somon
aerul se strânge,
amintire uscată purtată de vânt
copacii cu crengile despletite
se bat cu fruntea de pământ
plângând toate dusele
şi căzutele
din înalturi, o mână
taie jur-împrejur lumina
şi-ntunericul cade
spărgându-se în mii de cioburi
rănindu-ne sufletele

uitările

cerul jupuit de piele
s-a lăsat în genunchi, a sărutat pământul,
a icnit adânc şi-a căzut greoi
vărsându-şi apele-culori de somon
aerul se strânge,
amintire uscată purtată de vânt
copacii cu crengile despletite
se bat cu fruntea de pământ
plângând toate dusele
şi căzutele
din înalturi, o mână
taie jur-împrejur lumina
şi-ntunericul cade
spărgându-se în mii de cioburi
rănindu-ne sufletele

erotic dream

ne-mprietenisem imediat
de cate ori ma vedea imi facea ochi dulci
si ma prindeam in jocul ei
ii sarutam gura umeda
strangand-o pana la epuizare
si-adormind cu ea goala, in brate
noapte de noapte
rataceam printre amintiri
tot mai incetosate,
mai indepartate

aceeasi dar de fiecare data alta
agatata-n magazin
purtata printer peticele de lumina
ascunsa de ochi indiscreti pana acasa
si-oada ajunsa sa sara pe masa
privindu-ma sagalnic
ori poate sfidator
vicioasa mica

am sa te uit, si-am sa te las
sau poate ca…mai bine nu, am sa te tin
si goala-am sa te arunc in frig
sa-nveti ce-I suferinta

ea...

nu iesim undeva?
si mi-a suras strangand toata noaptea in ochii ei
ne-am imbracat si am iesit
nori de fluturi viscoliti
umpleau cerul cu irizitii solzoase
felinarele se desfac in felii
expunandu-se lasciv
in oglinda aburita a strazii
zidul cortina se-nalta
iar masa cu mers de matroana
isi impinge scaunele in intampinarea noastra
si-si etaleaza tacamurile tocite
ce vor sa scape sub crinolinele farfuriilor
sufletele se zbat pe platou
iar paharele schimba ocheade si-asteapta
ma scufund in taina ochilor ei
Titanic secerat
ratacind Styxul

asteptand

m-am mutat intr-un cuvant
m-a ales, m-a curtat, m-a convins
si-odata mutat m-a cotropit pe-ndelete
intr-o digerare lenta
cateva zile am mai iesit, greu,
si treceam pe langa celelalte cuvinte,
intrebandu-ma nauc: cum o fi inauntru?
cine pandeste din spatele ferestrelor?
cine asculta pe dupa usi?
incet, incet, am uitat sa mai ies
sau poate ca nu mai nimeream iesirea
ori poate ca zidurile, inghitisera totul cu foame maligna
si ma strangeau
miez sec
intr-o pulpa uscata.

intreaba-ma

de cate feluri este tacerea?
nu stiu,
eu stiu doar tacerile mele, tacerea Lui si tacerile lumii
si sigur sunt si altele pe care nu le cunosc
tacerea mea e muzica pasilor
ce ia mirosul drumului
si se-nvesmanta-n cerul asfintitului
reveriile mele se scalda toate
in aceeasi tacere
tacerea Lui o stiu prea bine si o respect
pentru maretia ei
cat despre tacerile lumii
tot ce pot spune e ca si ghetarii de la poli se topesc uneori
potopind totul in jur.

fata morgana

am deschis fereastra si toate vorbele-au zburat care incotro
asa ca desertul va cuprinde orice coala alba
zdrobindu-i rezistenta la scriere
si-abandonand-o
prada disperarii
tusul vorbelor se pierde fara a lasa urme
si amintirea se ridica-n tacere
iluzie tremuranda

de ce?

ce v-a apucat pe toate?
s-au uitat mirate, s-au întors şi-au plecat
singurătatea şi-a lăsat capul pe spate
abandonându-se muzicii
paşii sfâşiau aerul
tăcerile se strângeau privindu-ne
sala de dans se desfăcea ca un corset
iar piruetele noastre se revărsau voluptoase
peste marginile aşteptărilor

amintirile se ştergeau
urme aburite pe luciul parchetului

joaca

mai Gicule, ia spune-ne mai tata cum a fost?
cum cand? cand ai fost pe Luna
aaa, pai cum sa fie,
ne-am izmenit noi asa peste toti
si cand am ajuns aproape, de ziceai ca pui mana pa ea
Botosu o calcat frana cat o putut el
iar Cracanel a-nceput sa-nvarta la manivela
de ziceai ca numa-numa
asa si?
pai dupa ce ne-am tras sufletele
si-am luat cate o gura de aer
am tras la sorti
si fiindca n-o fost concludent
ei mi-au zis sa las scara
sa vedem de se afunda-n praf ori ba
asa? si?
pai am coborat mai cu fereala
ca pareau fusteii mancati de cari
si numa ce vaz ca mi se-afunda opinca-n colb
de credeai ca-i nesatul si nu mai pupase opinca de cand haul
si-odata ajuns, nu stiu ce mi-o venit
c-am luat cusma si-am dat cu ea de pamant
iar ai de sus o tipat ca sa-i auz
o facusi Gicule?
da ce facusi ma?
un pas mic pentru mine dar mare ma pentru omenire
si-apoi?
m-am ridicat in patru labe
simtisem io ca scara-i subreda si nu tine
m-am razemat de ea si-am scuipat
a dracu e prafu ala
iti intra in toate cele si scrasneste intre dinti de mama-mama

abandon...

ce v-a apucat pe toate?
s-au uitat mirate, s-au întors şi-au plecat
singurătatea şi-a lăsat capul pe spate
abandonându-se muzicii
paşii sfâşiau aerul
tăcerile se strângeau privindu-ne
sala de dans se desfăcea ca un corset
iar piruetele noastre se revărsau voluptoase
peste marginile aşteptărilor

amintirile se ştergeau
urme pe luciul parchetului

dialog de unul singur…

unde-ţi sunt pârâşii ?
s-au ascuns înapoia vorbelor frumoase
le-au scurs înţelesurile, le-au umplut cu otrăvuri
şi le-au făcut purtătoare de moarte

nu-ţi e frică să ridici sabia?
ştiu că nu-mi este dat să judec
dar tăind limba muiată-n miere, păzesc de istovire
şi redau libertate cuvintelor, ideilor

cine ridică sabia de sabie va pieri
ştiu dar nici sabia şi nici săgeata nu otrăvesc precum cuvântul
şi ştiu că la Tine sunt toate
şi adevărul şi calea şi viaţa şi cuvântul

du-te dar şi ia seama să nu mai păcătuieşti
zămislit sunt din carne, sânge şi al Tău cuvânt
şi nu pot să mă lepăd, să mă pierd în tăcere
fără de sângerare şi fără de durere

de-a...

mi-am luat toate durerile şi m-am ascuns în moarte
trăgând uşa după mine şi lăsându-mă îmbrăcat pe ochiul stâng
aici sigur n-or să mă găsească mi-am zis
am ridicat o durere de pe jos şi-am şters-o cu mâneca
fusese prima durere ce încă mai alerga să prindă visele
am întors o alta cu faţa-n sus
era plină de funingine şi lacrimile săpau canale adânci
să curgă toate locomotivele strânse în suflet
o altă durere sângera dintr-o carte
iar pioletul şoptea: mai sus! tot mai sus,
acolo unde toate se termină brusc
mângâiam durerile, le ştiam pe toate
dar parcă totuşi lipsea ceva
ultima mare durere,
rătăcită…uitată…uscată…

rugă

alungă-mă din carnea mea
şi sufletul să-l mânce lupii
din gură verbul să mi-l smulgi
şi ura s-o anini de gâtul crucii

ridică-mă de mâlul adunat
şi limpezeşte-mă în apa morţii
întinde-mă ca nour alb pe cer
şi plouă-mă să-mi joc la zaruri sorţii

cu iarnă şi cu viscolul să mă cerni
şi lumea să mă şteargă de pe pleoape
răsară spini în urma ce-am lăsat
şi-un munte de uitare să mă-ngroape


Dumnezeul meu,
să nu mă părăseşti...

singurătate

ştim amândoi că falsa neputinţă
ne-nvăluie ca ceaţa, ne desparte
te-ascunzi în inutilă nepăsare
când mă destram în aspră nefiinţă

strâng aerul în pumni şi-l simt cum arde
mi-s ochii grei şi spaţiul se curbează
cuvintele se sparg, tăcerea doare
şi sunetele-n carne-mi sângerează

eşti goală, doar o ramă fără pânză
şi un cui ruginit în azi sunt eu
număr de inventar ascuns sub pleoapă
o piesă-ntr-un depozit de muzeu

imaginea uitatei curtezane
fals decolteu, picior peste picior
ce-ncearcă să ascundă prăfuirea
într-un fotoliu desfundat şi gol

atâta poţi, şi eu atât suport
fantomă tu şi eu uitatul mort

cometa

din ceruri cade omida arzând
o voce-ascunsă în adânc i-a spus:
tu poţi să zbori! de vrei…
dar glasul
n-a voit a-i spune
că zborul e răsplata ce-o primesc
aceia ce-s zidiţi pe viaţă
în sufocante închisori
şi nici aceasta nu-i de-ajuns
dacă din carnea zidului nu muşti
să laşi lumina să te ardă-n voie
şi aerul să te scrumească apoi în zbor

visul aripilor doarme
lanţurile îl veghează

alunecare...

alerg,
de fiecare dată când mi-e frică alerg
şi depărtarea-mi face bine
picioarele mă dor
şi eu alerg
chiar de copita stângă sângerează
muşc cerul şi în carne-mi-e zăbala
iar vântul mi se-agaţă-n păr
şi-n faţă mă izbeşte
alerg fără oprire
în coastă pintenul mă roade
şi-un ţiuit mă sfredeleşte a-ntrebare
de mă cabrez şi mă opresc
scăpa-voi de această viaţă din spinare?

rama

ochi au plecat in lume
cautand cu-nfrigurare amintiri ratacite
si chiar de strazile sunt goale
de o tacere tot te mai lovesti

cuvintele-au cazut in dizgratie
nici nu deschid bine gura
si vad lungul sir de capete plecate
tarand dupa ele umerii cazuti

urechile s-au baricadat
iar sunetele bat degeaba-n poarta
intre asediatori si-asediati
nu e decat tacuta ploaie

sufletul, inainte de a-si lua zborul
m-agata-n cui mancat de cari
imi netezeste cutele visarii
si-n aripi de lumina se-nfasoara

pe un perete gol
un cui pandind tacerea
si o mirare cat mine de mare
rama goala si prafuita

labirint

în cuib de piatră
un ou de piatră
şi-n ou,un pui
cu aripi de piatră

în spaime de piatră
săpat e lăcaşu-i tăcut
în jilţ de himere el ştie şi-aşteaptă
să sune iar gongul, de spaime
bătut
aici m-aţi închis cu fricile voastre
dar somnul vi-l tulbur
când visele sfâşii
auzi?
bate gongul în ora zidită
să-nceapă corida
ofrandă aştept

gustul

mă sâcâie acest cuvânt
nu. nu de simplitate e vorba acum
ci de diversitatea lui
de exemplu:
să poţi să te îmbeţi cu gustul uitării
sau să vrei să guşti totul, de la elixir la lături
şi mai ales să ai curajul
să guşti din moarte
la fel cum ai gusta din viaţă
undeva, cândva, departe
vei gusta din aceste cuvinte
şi din aceste vise
dar nu vei mai şti
că ai gustat din mine…

între

orice râmă devine altceva
când se ridică între a fi şi a avea
eu sunt o râmă şi am drumul meu
tu cine eşti?
imaginea din ciobul de sticlă
se mişcă în acelaşi ritm
şi parcă mi-ar vorbi
dar nimicul ţiuie prelung
şi inelele cad pe rând
tu cine eşti?
eu sunt şi am drumul meu
mereu între a fi şi a avea

si daca...

mi-ai cerut sa nu mai scriu poezii
devenise obositor pentru tine si ziceai ca nici eu
nu arat prea bine

undeva, un causul umarului
se strange sarea cuvintelor ce-si dau apa
degetul meu sapa-n carnea rimelor
si nori de pulbere acopera
tot ce era mai inainte

peste tot cuvinte goale,
forme transparente cazute-n spasme
trotuarele-s pline de sfaramaturi
si uscaciunea se lipeste de coltul buzelor
herepes melancholic

am fost furat! mi-au luat toate cuvintele
tipa in spasme omul ascuns in sufletul meu
lumea trece grabita pe trotuarul celalalt
silabisind scuze tampe, fara noima,
iar unul scuipa printre dinti:
parca mai conteaza acum ale cui sunt cuvintele

Povestea lui Urtago cel translucid si transparent si cat se poate de indiferent

Orisicat as incerca sa transcriu toate cele cate mi le-a soptit tacutul Urtago cel transparent a carui umbra se decolorase de la atatea spalari, ploi si ocari cate indurase nu cred ca voi reusi. Dar asa dupa cum m-a rugat el, trebuie sa-i fac pe plac si sa las in aceasta sticla de plastic pe care-am gasit-o saltandu-si burta goala la linia uda a nisipului povestea scrisa pe foi de ceapa. Partea proasta e ca mereu mai gasesc cate cava de adaugat si atunci dau fuga in apa, o culeg si-o strang la piept, ii desfac capacul si-ndes foile rulate apoi dupa ritualul inchiderii cu capacul ei adevarat o zvarlu iar cu speranta ca o s-o gasiti, daca o s-o mai gasiti atunci cand valurile or s-o arunce in calea voastra.

Cine sunt eu?
Afurisita intrebare pentru ca de cand m-am trezit pe insula asta din mijlocul apelor incerc sa-mi aduc aminte dar nici un neuron nu vrea sa se agate de poarta unde zac ascunse adevarurile mele, asa ca o sa va spun ca nu stiu nici cum ma cheama si nici cine sunt. Sau daca vreti puteti spune ca-s o mana care scrie, nu, nu scriu mecanic la dicteu pentru ca cele ce o sa incerc sa le povestesc s-au petrecut demult, mult mai demult decat ar putea o biata mana sa-si aduca aminte. Pentru ca, cu toate ca-s o mana priceputa (si va spun nu ca sa ma laud c-am intocmit dintr-un betigas un fel de ceas care sa-mi spui cate ore-s primprejur) tot nu stiu decat ca povestea ar trebui sa-nceapa cu mult timp in urma cu multe zile lumina in urma. De obicei cand nu reusesc sa aprind focul stau asa cu ochii la luna si-mi inchipui toate cele cate mi le-a povestit Urtago.

Cine este Urtago?
Nici asta nu pot sa va spui destul de lamurit, pentru ca el asa rusinos si tacut cum e nu prea imi spunea multe, sau poate ca el povestea si eu credeam ca visez pentru ca oriunde ma uitam nu vedeam mai nimic iar de auzit auzeam asa ca o rasuflare, ca o soapta molcoma (o sa trebuiasca sa caut in dictionar mai multe cuvinte pe care le-am auzit dar al caror inteles l-am pierdut). El imi spunea ca...dar mai bine sa va spui tot ceea ce-mi amintesc eu despre toate cate s-au spus...

Povestea lui Urtago suflata de el insusi la ureche...

„Ceea ce ma doare e ca imi pierd credinta si speranta in mine. Nimeni nu vede in mine ceea eu simt ca sunt, nimeni nu vede in mine ceea ce-mi doresc sa fiu si mai ales nimeni nu a vazut si nu o sa vada in veci ceea ce-as fi putut sa fiu. Ori poate ca acestea nu-s decat marile incercari la care sunt supus inainte de a trage linia.”

- Hei Urtago, de ce-ai scos râma aia de-acolo? Vrei sa ne cada acoperisul in cap?
Dar Urtago era deja departe iar haraitul bunica-si nu-l mai ajunse. Strangea cu putere râma cea lunga si astepta sa devina biciusca, adica sa se-ntareasca acolo unde erau degetele lui balivernoase si sa se arcuiasca sfichiuit pana la capat. Toti copii aveau o biciusca si alergau minutauri cu ele de-ti era mai mare dragul, numai el nu avea. Isi pusese de mult in cap sa ia si el una dintre capriorii colibei dar mai mereu se lua cu spalatul umbrei si uita. Pe mama-sa si pe tata-su nu-i stia deloc, de cand putuse sa tie dechise narile si sa filtreze lumina tot de bunica-sa daduse, cel putin asa spunea ea ca-i ieste bunica. Apoi a prins ceva vlaga si a-nceput sa se tarasca de colo folosindu-se de balivernoase ce lunecau ca niste melci de cei frumosi si cerceta totul de jur imprejur. De fiecare data cand batrana se strangea in cochilie, incepea sa mangaie coardele laudariumului si din adancimea gatului se pravaleau printre buzele stranse fosgaiala vremilor trecute. Atunci el se intindea in moliciunea cratului si simtea cum ii creste o umbra noua, maiestuoasa, plina de cute si falduri negre ca smoala de pe fundul universului (din cate stia el, universul o fost o galeata plina de smoala ce s-a rasturnat la zdrumicatura cea mare). Asa cu umbra cea noua incepea sa cutreiere toate vremile trecute si viitoare dar orisicat bontaluia prin colbul drumurilor nicaria nu se-ntalnise cu ai sai. Nici macar cu un fir de patrafir ca poate tot ar fi reusit sa le reconstituie umbrele, dar asa nimicuta. Nimeni nu voia sa-i spuie al cui ii si cu ce rost scapase-n lume. Tot ce stia el (din spusele batranei) era ca el nu avea umbra ca toti ceilalti si din cauza asta trebuia mereu s-o spele, si s-o tot spele. Nimeni n-a stiut sa-i desluseasca taina aceasta dar nici el nu-si batea capul prea mult ca era satul de cucuie. Si azi asa, maine asa, iata ca bunica-sa se stranse cat o gâlma pe peretele cochiliei sale, iar umbra lui de la atatea spalaturi se stravezise si se prezise ca acum chiar ca nu mai avea nimeni umbra ca a lui. Si nu ca-i parea rau sa fie stravezist si neumbrist, da macar daca si-ar gasi si el pereche sa nu ramaie singur pa toata lumea ceia a lor. Dar cum era inca copil nu-si facea ganduri si nici planuri nu avea stranse. Pentru ca asa era legea in lumea aceea a lor: cat traiesti sa-ti cladesti casa viselor, sa agonisesti cat mai multe ganduri si sa le usuci in gârnita, iar toata imprejurarea s-o pistruiesti cu planuri cat mai colorite si mai mirositoare, ca cu cat mirosea mai frumos lumina cu atat erai mai vestit printre ai tai.
- Da unde strungi mai Urtago? Tu nu vezi ti-a flicostit rama ceia-ntre degetele balivernoase?
- Ia ma duc la Umbrista ca sa ne jucam cu ramele si sa manam minutauri si secondoase de colo colo ca sa rasbutaracim grijile oamenilor din cea lume.
- Da de cate ori ai trezunt tu lumea oamenilor?
- Haaaa, pai nenumarate-s belivernoasele astea la cate trezunturi am avut eu
- Si tu de ce poti si noi nu? Mai intreba curioasa Girostrila?
- Apoi fata grada o fi de la umbra mea sau poate ca nici io nu stiu ca sa spun de ce. Da sigur de putut io pot.
- Zau ma? Si cum e in lumea oamenilor?
- Pai cum ssa fie? Greu sa cladesc din cuvintele noastre luminile si mirosurile lor.
- Da macar cu cine seamana?
- Pai seamana si nu seamana, ca ei sunt asa o amestecatura de umbra cu lumina si mioros si de cele mai multe ori te orbeste galagia. Ca e o adevarata cacofonie-simflorie plina de zbuciume si tresceri...
- Oh Urtago, rau imi pare ca trebuie sa plec. Dar cu siguranta ca o sa te mai caut ca sa-mi mai povestesti lucruri de-aste interesante.
- Bine Girostrela. Mancarime usoare intre balivernoase umbroase. Si o vazu pe fetica cu umbra infoiata si simti cum i se-ncordeaza vana dintre urechile fluture si mai ca era sa-si ieie lincareala de-a zburda.

De fiecare data cand simt mancarime, ca o mana silitoare ce sunt, incep sa scarpin, ma scarpin pe mine, pe sub mine, printre zilele ramase si-apoi incep a scarmana tot jur-imprejur si nici nu stiu cum se face ca se ratoieste textul la mine ca cica sa nu-l mai scarman ca-si pierde toate cuvintele mai inflingurate. De parca io mai stiu care ce cuvinte se mai potrivesc. Dar din toate mancarimile astea parca simt io ca si textul iesta iese mai limpede si mai cret din adancurile cele sulitate ale penitei. Intr-o seara pe cand frecam betele de sorg ca sa strang flacaruicile in scame de papadie-dinozaur, i-am spus asa dupa legile lui Urtago, pentru ca la ei acolo papadiile is mai mici ca firul de patrafir si nu-s asa mari si vanjoase ca pe-aici, deci cum va spuneam incercam eu sa prinz scanteie in scame si numai ce vad ca se umfla burta lacului, pentru ca lacul de langa coliba trosnita plutea cu burta-n sus printre tot felul de brusturi si matasea buhaiului de balta si ceva papuris de pe furis. Si ca se umfla nu-i mai nimica pentru ca si lui de la cate vietati inghite i sa mai umbla preumbla prin burta, dar acum se troznea asa ca o bulboana tuguiata si-nfoiata. Mare maiculita si unde nu-ncepe a sa legana o curgere de ape asa ca o funie de groasa si de ce curgea o vedeam cazand catre cer si pana sa termin eu cu focurile mele numa ce ma trezesc cu funia ceea ca leaga cerurile de burta lacului da asa hotarat ca sa nu care cumva sa fie loc de-ntors. Si nici una nici doua (ca tot is io o mana silitoare si la scrisulanu tare) iata ca las betele celea de sorg si ma prinz vorniceste de funia ceia si hâţa-n sus mai tras-impins ma vaz pornit pe calea ceriului atarnat de-o funie zemoasa cat ploaia de groasa. Nici in sus dar nici in jos nu priveam ca sa nu ma scarmene spaima cea delasatoare. Si numai asa intr-o strafulgerare imi adusei aminte de betele mele si de scama de papadie ca le uitai acolo langa coliba si daca se pornea vreo turbentata de vant mi le boscorodea de nici ca le mai gaseam. Ori poate ca mi le fura lacul cela nastrusnic si le ascunde in afund tocmai printre radacinile ce-i cresc pa spate. Eh, deh, acum cum mi-o fi norocul. Pe langa mine treceau intr-un galop usor norisoare caprioare vanturate si-adunate, mai apoi simteam in ceafa rasuflarea greoaie a cate unei matale omatoase, fioroase si stufoase care ragea de mi se zgribulea limba printre dinti si ingheta funia sub palmele mele. Atunci ma opinteam si ma trageam de par mai repede ca sa scap din stransoarea dihaniei. Si-apoi unde nu se pornea asa ca o sarutare dulce si suava de se-nmuia sufletul in mine si pana sa zic ceva numai ce vedeam codisca zanatecei de vinticela ca imi face sugubeata semne si dispare pe alta alee. Ei, da cum urcam io asa pe funia mea iata ca prinse a ma-nghesui nori de toate formele, care mai de care mai manios si mai pufos, de abia mai aveam aer ca sa respir. Si parca si palmele mele incepeau a strange altfel de apa mai licoroasa si mai picuroasa da pana sa ma dezmetiscesc io din toate temerile si nalucirile cele iata ca ma trezesc pe un tapsan de o neasemenita frumusete pe care io ca mana silitoare n-am cuvinte stranse-n zare razletite pe sub soare. Si numai ce ma trezesc ca funia mea se face gheizăr din acela artezian si cad de-a berbleaga in iarba cea frageda si noroasa, ca tapsanul era de un alb stralucitor si moale, moale...de numa numa... ei si cum stateam io si ma minunam asa numa ce vaz ca cerul prinde a se-nfoia la mine si de unde oare incepu sa ploua cu foi de hartie pline de extemporale si lucrari de control de mama-mama sa intocmesti o intreaga culegere de referate si lucrari. Iau io una s-o citesc, de-a mirarea ma crucesc, iau p-a doua tin-te tare ca e rupta din dosare, la a treia-ngalbenesc si de spaime ma lovesc...iau, indes in san cat pot, langa mine strang de-un stog, mai apoi ma dumiresc, si pe spate lenevesc...si-n cetit ma adancesc...

Cum a fost in vacanta la bunici

prin luneta

degetele mele, turturi la poarta sufletului
pipaiau conturul stelelor
dar ochii se ascundeau pe dupa nori
si ma lasai sa caut.

palmele mele mangaiau curba unui san pietros
si luna se-ascundea in umbra pamantului
rusinoasa ca nu ma poate desparti
de-a dreapta si de-a stanga marelui crater

ochii mei cautau sa inteleaga
cat de adanc este varful muntelui infipt
dar cerul in bunatatea lui il lasa sa-si faca de cap
fara sa-si arate calea plangerii

carnea mi se topea, ceara la radacina neprihanirii
acolo unde nici fitilul nu mai stie
cat din noapte mai pluteste deasupra gurii
insetate de roua asteptarii

oasele se curbeaza asa cum numai spatiul
luand forma gaurilor negre
mai cauta printre pliuri
duritatea crepusculara a trecutului

si ai fost stea strecurata in spatele ochilor
si ai fost luna ratacita printre sani
si-ai fost calea plangerii
si-am munte
si-am fost limina
si spatiu curb ale carui pliuri
inca mai ascund ceva din caldura
fugii spre rosu acolo unde noaptea uita
ca trebuie sa mai si doarma.

OMUL TOTAL SI FEMEIA IDEALA

sau...Sophie si mirarea eterna.

„E jocul meu. Eu arunc, eu lovesc, eu prind. Eu CONDUC jocul.



“Lasasem ca placerea sa-nfulece din mine si in fiecare zi isi lua halci tot mai mari. Si tot nu stiam de ce ma termin.”

OT : Stii papusa, eu am inventat pantoful cu toc in cui, adica invers.
FI: Cum adica ?
OT: Iei un pantof si-i bati cuie in toc cat sa intre cam un milimetru inauntru astfel incat sa te sacaie si sa te necajeasca. Poate sa curga si cativa stropi de sange, n-are a face, totul e sa nu poti uita.
FI : Ce ?
OT: Ei ? Asta-i intrebarea. Ce ? Multi inca se mai chinuie sa afle un raspuns.
FI: Mai sa fie…
OT: El, cuiul adica, iti aduce aminte mereu ca, si de stai si de pleci tot nu-i bine cum petreci.
FI: Stii, eu pot sa te iubesc ca pe un frate cum ne sfatuieste Domnul Nostru dar nici chiar Dumnezeu nu ma poate obliga sa te si suport. Atat i-am zis nespalatului de barbatu-miu si chiar a doua zi m-a lasat. A plecat in lume ca un nebun. Si de atunci am ramas singura. Singura si fericita.
OT: Cineva mi-a cerut o portie de fericire.
FI: Si?
OT: Si l-am intrebat cum o vrea: in sange, mai moale, mai uscata, mai patrunsa pe o parte sau pe amandoua…
FI: Asa, si?
OT: S-apoi l-am belit. I-am ars una-ntre urechi de i-au trasnit toate amintirile si s-au revarsat pe jos.
FI: L-ai omorat?
OT: Pai din cate stiu eu, oameni fericiti sunt numai in cimitir. Acolo uiti, scapi de toate.
FI: Saracu de el, si-a dat viata…
OT: Cum spunea cineva, nu-i fericire mai mare decat sa sfarsesti ca martir pe altarul prostiei.
FI: Al prostiei?
OT: Pai da, ca ea e singura care nu se termina niciodata, si oricat ai incerca s-o starpesti n-o sa reusesti. Ea e cea mai strasnica buruiana ce s-a ivit vreodata.
FI: Vezi tu dragul mieu, omul este un miracol. De-asta-mi si place sa lucrez cu el. Omul niciodată nu se descurajează şi nu se dezgustă în asemenea măsură, încît să renunţe si să ia totul de la început. Ii este frica. Asta-i natura lui: nu vrea sa se recunoasca infrant, nu intelege ca e intr-o fundatura. Nu poate sa priceapa ca e mai bine pentru el daca darama totul si o ia de la capat „Daramati templul asta si-l voi ridica in trei zile”. Poate da cu capul in zid pana la epuizare. Si pentru asta il ador. Tin minte ca am auzit un banc cu trei oameni (nu-ti spui si de unde erau ca se intelege) care nimeresc pe o insula cu canibali. Li se spune ca daca pot implini fiecare cate o conditie de-a tribului atunci sunt lasati in viata. Primului i se propune sa manance un kg de sare. Acesta refuza caci stie ca-i peste puterile lui si atunci este azvarlit in cazanul de ciorba.
OT: Oh, ciorba cu carnita. De cand n-am mai mancat...
FI: Ah nebunaticule, ce senzual esti cand te lingi asa pe buze...
OT: Hai, hai...zi mai departe...
FI: Celui de-al doilea i se propune sa primeasca o suta de bice pe spinare dar acesta mandru nu accepta si ajunge in oala cu tocanita a tribului. Cel de-al treilea cand vede ce au patit ceilalti doi isi spune ca el poate reusi. Nu asteapta sa vada ce-i vor cere. Cere sa manance sarea. Incepe sa manance dar cand mai avea trei linguri, renunta si cere cele o suta de bice. La cel de-al 98-lea bici cedeaza nervos si se cere la gratar. „Vreau sa fiu friptura”...striga el in gura mare.
OT: Ah, asta-mi place... ce masochist pe cinste...p-asta l-as beli si io...
FI: El ştie foarte bine ca fara el tribul n-ar mai avea friptura. Si stie cît de important e acel lucru şi mai stie că merită făcut. Ori ce gust ar mai avea carnea fara putina sare si fara sa fie fragezita de bice? Sunt oameni care accepta evidentele si oameni care nu le accepta. Sunt oameni care isi cunosc limitele si altii care fabuleaza crezandu-se superman. Sunt oameni si oameni. Dar in fiecare om zace acel vierme al curiozitatii care roade. Roade incontinuu pana cand din om nu mai ramane decat o structura gaunoasa ca un svaiter care se surpa in sine atunci cand nici macar aerul nu mai umple acele gauri. Acei oameni sunt plini de vid. Goi. Infiorator de tristi si goi.
OT: Bine, bine…dar ce le oferi tu atunci?
FI: Ce le ofer? Totul. Eu sunt oglinda ce le rasfrange dorintele, astfel incat si ei ajung sa creada ca totul este posibil si ca poate este adevarat.
OT: Oh, cat de mult te iubesc…esti bestiala…
FI: Asa spun si ei…pana la ultima suflare…
OT: Iubito, eu cred ca suntem facuti unul pentru celalalt…
FI: Crezi? Ah ce mult mi-as dori sa fie adevarat…simt ca incep sa te iubesc…
OT: Si bine faci…ca daca nu…
FI: Oh, da, oh, ah…simt ca am aceleasi simtaminte ca si atunci…oh…
OT (punandu-i cutitul la gat si apasand usurel, intreaba): Adica? Cand? Ai mai avut asa ceva? Simtamant ca …
FI: Ca un orgasm vrei sa spui?
OT: Cam asa ceva…
FI: Eram cu unul ratacit in tranzitie…suferea ca un prost…credea ca daca sufera se usureaza lumea…
OT: In capul lui?
FI: Dah, in capul lui…ca era o harabura mai ceva ca in camera mea…
OT: Hai ca-mi place…si?
FI: Suferea ca prostu’ dupa cum iti ziceam da’ trimetea scrisori de dragoste inchipuite lu’ una, Principesa…
OT: Principesa?
FI: Ei pa dracu…era o sclifosita de florareasa…cica avea limbile la baza…
OT: La baza, inteleg, dar mai sus?
FI: Si ii trimetea scrisori despre cum vede el democratia iluminata, originala…
OT: Pai mai era unu’ care propovaduia democratia originala…
FI: Da parca numai unu…ca dupa puhoaie toate vreascurile ies la lumina si se dau trunchiuri smulse de ape…of, si ce mai suspina…
OT: Pai si cum de-l suportai?
FI: Era pentru stiinta. Studiu de caz. Paranoia cu schizofrenie pişacioasa…
OT: Ah ce-mi place…si?
FI: Pai stai sa vezi…ma-ntorc intr-o seara de pe carosabil, parcare a-ntaia, turcisme clasa lux si numai ce-l vad plangand cu sughituri cocotat in varful patului, de ziceai ca tocmai s-a sfarsit lumea si nu stie ce sa faca cu toata mortaciunea…
OT: Nu mai divaga…hai odata…nu ma fierbe…
FI: Si dupa cum iti ziceam, plangea strangand in pumni scrisoarea…
OT: Care?
FI: Stai sa vezi…
OT: Hai zi…
FI: Cred ca pot s-o recit…c-am invatat-o pe de rost, atata mi-a placut…
OT: Ei?
FI: Dragul mieu…iti scriu pe stil vechi ca sa se inteleaga din prima ca dau sfaturi si ca… deci…sunt nu numai mai batran dar si mai…intelept…Ai?…
OT: Cum adica?
FI: Pai aci e toata frumusetea…ca de fapt ii scria amantu’ limbistei…care era fermier si avea sere multe si flori cat un munte…si d-aia isi luase de ibovnica o florareasa…sa-l tie la curent cu scorurile din piata…
OT: Aha, bun. Mai departe?
FI: Sarada, care e putin abstrasa si putin dedurizata, nu e decat pentru cei tari in simbolistica. Absconsul tenebros e belicos si deci metamorfozarea individualizata a cuvintelor, fie si peremptorie, daca e caduca nu e implinita visceral, asa ca intelegi si tu, nu te pot ajuta…la decriptare incearca singur si-ai sa vezi…Clar, nu?
OT: Clar ca vaca. Care sarada tu?
FI: Ei si tu acum. De un’ sa stiu…Poate c-or fi avut si ei o sarada d’aia…ca-ntre baieti…Si Doamne cat mi-a placut. Numai citind-o si simteam cevaul acela visceral umplandu-ma, apropiindu-ma de starea de satietate. Fericire? Putin spus. Extaz. Extaz curat. Preaplin.
OT: Si prostalaul tau plangea dupa…dupa ce plangea tu? Dupa fufa? Dupa sarada? Sau dupa fermierul cel harsit in rele?
FI: Da Dumnezeu mai stie…ca si io l-am intrebat…
OT: Si?
FI: Nimic. Apoi I-am pierdut urme prin canale. Ca se-nhaitase cu doi putoi de trageau aurolac d’ala din punga…
OT: Si studiul tau?
FI: S-a dus de sufletu’…aleia…Ca puful de papadie…da nu era subiect interesant…batea campii.
OT: Si vulpea se stramba cand vede struguri.
FI: Iti dai seama, tu? Da dupa ce a trecut ceva timp si l-am pierdut de musteriu, am gasit un caiet de-al lui. Ia uite, stai sa-ti citesc: ”si am citit iar raspunsul si ce mi-am zis? Daca-i mai batran ca mine inseamna ca-si pierde basinile prin turul pantalonilor iar ciuda, cate-i ea nu i se mai scoala nici cat s-o pise de dimineata. Iar daca-i mai tanar ca mine, cu siguranta ca-i vreunul d-asta cu cosuri multe ca Scufita Rosie (arata-mi ce ai in cos tu Scufito? intreaba lupul curios. Stai sa-l storc, zise ea) si atunci nu merita sa te pui cu mintea in calea Surului. Deci in concluzie nu poate sa fie decat tot unul ca mine, da nici pe departe atat de falos si de preumblat ca mine care s-a batut la viata lui cu mai multe nu-uri decat oricare altul.” Ei ce spui?
OT: Poate ca nu era chiar asa de pierdut prostalaul.
FI: Ah, draga, numai ca te ascult si simt cum ma invaluie moleseala si sfarseala orgasmului. Cum stii tu sa le spui bibicule.
OT: (carpindu-I un dos de palma in alint) Adica am ajuns de rasu lu’ Caragiale fa draguta?
FI: Oh cum le mai stii pa toate, Voinicule…
OT: Hai, intoarce-te…
(din off se aude: Magdaleno, intoarce-te, intoarce-te cu spatele, ca imi vin damblalele…)

x x x

OT: Tin minte ca eram la parnaie, mai la incept, pufulete cum se cheama…si Doamne cum imi mai dadeau tarcoale…si ai mari si ai mici…toti ar fi luat cate o bucata, dar nu stiau cum sa ma apuce…stateau asa in asteptare…dulai cu gurile deschise, plini de bale si de pofte…toti asteptau sa vada daca ma scap si intorc spatele….ori daca scap sapunul la baie…si era cat pe-aci s-o fac…ma frigea pe coasta greabanului s-o pun odata…..asa, de amorul artei…sa nu zic si io ca n-am gustat-o…si asta pana intr-o noapte cand un coleg de celula…un mosneag sugubat ca insasi moartea se trase aproape de mine, ca dormeam in paturi alaturate si-mi sopti la ureche vorba mare: “sa fii atat de orb incat sa nu mai vezi nici macar amintirile frumoase, asta-i cu adevarat trist ». Inchide ochii mai copile! am auzit « si incearca sa te pierzi printre curvele dintr-un bordel ». Atat mi-a zis si linistea s-a lasat peste noi. I-am simtit mana strecurand-se pe sub patura scortoasa si toata noaptea m-a chinuit molfaindu-ma si lingandu-ma de ziceai ca-s pui de pisica abia fatat. Pe cand ma scotocea pe toate partile m-am trezit intins pe burta cu mosneagul calare peste mine. Se invartosase vezi bine de nici nu ziceai ca-i uitat de moarte prin asta lume. Ii simteam rasuflarea fierbinte in ceafa si din toata sfortarea si munculita lui mi-a crapat bucile numai cat sa-si vare capul printre gratii. Nu stiu daca mirarea, curiozitatea sau spaima mi-au pustiit mintile si mi-a secat izvorul scuipatului, de aveam gura uscata ca nisipul dunelor, ca un sunet nu puteam clati. Daca ar fi vrut m-ar fi sfartecat, stricandu-mi rishlagul si dandu-ma pierzaniei. Pe cand se baţaia ca sa nu piarda caldura mea in van l-am simtit ca se scurge, prelingand vreo cateva lacrimi stricate si reci. Si i-am auzit glasul harait fierestrindu-mi urechea : «crezi ca suporti asa ceva toata viata? » Asta a fost scaparea mea. Din acel moment am fost vindecat de toate nalucirile si fantasmele. Si cati n-au plans in fata mea, doar, doar i-oi lasa sa-si clateasca ochii si cerul gurii.
FI : Da ce cautai la parnaie, frumosule ?
OT : Ce cautam ? linistea…dracu stie ce cautam…
FI : Pisoias mic si mustacios…spune-i tu lu mamica…ce mama dracului ai facut ?
OT : Ah, leoaica mea…cum sti tu sa ma alinti…ce sa fac…nu ti-am spus ca l-am ajutat pe unu sa-si gaseasca fericirea ?
FI : Asa-i ca bine zici…da cum ? pentru atata lucru ?
OT : Da. Da a fost cu cantec…
FI : Cu cantec ? Care ? Ala cu deschide gropare mormantul ?
OT : Nebunateco…parca ai fi stat langa mine…asa le stii tu de bine…ah…imi vine sa te sfasii…
FI : Termina-ma…da-ma gata…tintuieste-ma…sfasie-ma…ah…
OT : Asa…ca doar trebuie sa te infierbant olecutza…sa dai in clocot…sa-ti lasi zeama pe fundul tavii…ca friptura…sa te inabus…sa-ti astup buzele alea lacome…sa te intind ca pe rufe pe omat…ah…da…asa ceva ti-ar trebui…sa-ti aduci aminte…
FI : Ah banditul meu…cum stii tu sa ma perpelesti…ca pe shaorma aia…in picioare si-n plina fierbinteala…simt ca-mi pierd capul…
OT : Asa spuneau toti…
FI : Cand ?
OT : A nu ti-am povestit ? ha, ha…cred ca acum vreo 10 – 15 ani…ma dusesem la morga…chipurile sa spal mortii…da, io invatam sa fac masaj…ma invatam cu corpul…ii desluseam toate ungherele…toate culcusurile…pana cand sub mainile mele o mortaciune pusa la rece s-a ridicat in capul oaselor…holbandu-se la mine…
FI : Arhanghele din cer…ai avut tu puterea asta ?
OT : Daca am avut-o ? o am…ca doar mainile mele sunt de aur…
FI : Si ce a spus…mortaciunea…
OT : Hac. N-a apucat sa spuna nimic ca am trosnit-o…doar nu era s-o las sa strice socotelile…oamenilor…pentru rude si medicina era inca un mort…cati morti ai vazut tu intorcandu-se la viata…
FI : De vazut n-am vazut…da am auzit ca au fost totusi…
OT : Ei draga…lumea pregatea deja colivele si capetele…cum sa-i las sa piarda spectacolul? Fripturile stropite cu vin deja oftau la gandul pilafului vartos si plin de boabe umflate de piper…mmm…numai cand ma gandesc…
FI : Ah manuta de aur ce-mi esti, cred ca ai fi fost cel mai bun bucatar…da-i colo de morti.
OT : Poate dar nu cu mine prin preajma…ce-i mort ii bun mort…gata ! Si ai dreptate. Sunt cel mai bun bucatar…
FI : Asa-i iubire, las ca-mi povestesti mai tarziu…si ? Masajul ?
OT : Masajul ? A da…ai dreptate…m-am dus la unul care avea cabinet de masaj si i-am spus ca vreau sa lucrez la el…
FI : Si ?
OT : Nu m-a vrut dobitocul…nu stia ce pierde…viata adica…da nu am dezarmat…am cautat ce-am cautat si pana la urma m-am dus la Madam Flu-Flu…
FI : Ce esti nebun ? La bordel ?
OT : Nu fi proasta draga…ca maseur…Intr-o saptamana nu mai puteam sa rasuflu…eu eram salvarea fetelor. Intre doua partide, tushti pe masa mea…
FI : Tu maseur ? Nu pot sa cred…
OT : Crezi sau nu asta a fost…si nu degeaba…intr-o luna eram sclav si stapan totodata.
FI : Nu inteleg…
OT : Te cred…uite la mine…sub mainile astea trupul femeilor inflorea, se desfacea ca bobocul de roza sub sarutul razelor jucause…
FI : O poetul meu preferat…cum stii tu sa le zici…daca inchid ochii cred ca ma aflu la un cenaclu…
OT : Stii tu ce-i ala ? Cu ce se mananca ?
FI : Ce masajul ? Sigur ca stiu…
OT : Nu tu, cenaclul…
FI : Ei, imi pot imagina…cred ca…da hai lasa, zi mai bine cu madam Flu-Flu…
OT : Asa, si cum iti spuneam…
FI : Da stiu, femeile infloreau, se desfaceau sub mainile tale…
OT : Da tu…da asta nu e tot…caci odata a ajuns pe masa mea un libidinos, unul care-si plangea neputintele prin bordel, iar pana la sfarsitul sedintei, urla, caci trupul sau pur si simplu a explodat, s-a faramat in mii de farame azvarlite in toate colturile…din acel moment toata lumea stia si se buluceau toti la usa mea…toti isi doreau sa treaca macar odata prin mainile mele…ajunsem sa-i privesc ca un stapan care isi alege victimile pentru noaptea urmatoare, dar erau atat de multi si de multe incat ma striveau sub multimea cererilor si a interventiilor ce nu puteau fi refuzate…omoram si eram omorat, bucata cu bucata, trup dupa trup...in trei luni ajunsesem ca o umbra…umblam ca drogat…aveam ochii injectati ca la cainii cei turbati iar mainiile si picioarele imi tremurau mai ceva ca papurisul rascolit de vanturile cele aspre ale iernii. Eram terminat…noroc cu Limboasa…
FI : Limboasa ? sa nu zici ca…tu vrei sa ma faci geloasa…
OT : Nu fii prostuta…..ca daca nu era ea, acum poate ca eram mort…
FI : Zau ? Si ce-a facut ?
OT : Pai a facut ce-a facut si m-a tarat la ea in camera…cica pentru masaj…da…
FI : Ahhhh…si cat timp te-a sechestrat ?
OT : O saptamana….am dormit bustean….spunea ca a incercat sa ma mai trezeasca dar n-a fost chip…eram mort…si-am inviat…doar ca mai respiram…
FI : Deci nu ti-a facut nimic…
OT : Nu stiu daca mi-a facut ceva sau nu, dar cu siguranta eu nu i-am facut nimic, crede-ma...
FI : Te cred…dar tot imi vine asa pe la lingurica…Ca daca stiu ca ma minti…apoi…
OT : Apoi ce ? ma omori ?
FI : Ti-o tai ! nici io dar nici alta…gata. Am zis…
OT : Stiam io ca d-astea hotarate imi esti…ca doar d-aia te-am si luat de acolo…
FI : Pai da ca doar mi-s ploiesteanca…d’aia sadea…de-a lui nenea Iancu…
OT : Se vede pa tine ca esti numai fibra de revolutionara…esti in stare sa rastorni lumea …nimic nu-ti sta in cale…
FI : Nici macar…Doamne iarta-ma ca era sa zic vorba mare…si…
OT : Si s-a terminat cu masacrarea trupurilor…am fugit de faima si de bani…nu mai suportam...era mai rau ca moartea…
FI : De asta te iubesc de n-am aer…numai tu esti in stare sa dai bir cu fugiti in fata faimei si bogatiei…esti mare…omul meu….
OT : Da sunt…ca doar am fost…membru de partid…
FI : Hai ma…
OT : Maine.

x x x


FI, intinzandu-se sub asternuturile satinate, ce pastrau caldura si taina noptii abia trecute…OT rasturnandu-se si acoperindu-i un san cu mana sa incepu sa murmure fara a deschide bine ochii :
OT : Am fost membru de partid, dupa cum iti spuneam…sau nu ti-am spus ?
FI: Comunist?
OT: Da, comunist…ca la legionari nu mi-a placut culoarea…un verde de tot rahatu’ pa cand aici rosul sangelui…galgaitor…
FI: Mare scofala…au mai mai fost si altii…
OT: Da stiu…milioane…sute de milioane in intreaga lume…
FI: Da dragule…si? Care-i problema?
OT: Pai tocmai asta-i problema…ca am fost membru…nu intelegi?
FI: Ba da, membrul meu…o noua traire….experienta…
OT: Ma tu esti beata? De dimineata?
FI: Da bun, ai fost membru, acum nu mai esti…si ce ai vrea sa fac? Sa-ti iau gatul? Bine macar ca nu plangi ca o muiere…
OT: Ei, de plans nu plang io nicicum…da’ orisicat…
FI: Cati nu au fost si nu i-a mai belit nimeni…ce? crezi ca daca mori isi mai aduce cineva aminte ca ai fost? Ei nu-si aduc bine aminte cum aratai dar’mite ca ai fost ce ai fost…
OT: Pai tocmai asta nu vreau….eu vreau ca lumea sa stie…
FI: Bine bine, te cred dar de unde? Cum?
OT: De la mine!
FI: Si cum dracu o sa faci? Iesi in piata si urli la lume?
OT: O sa scriu un jurnal…
FI: Hai ma, du-te de-aici…tu si scrisu’…acu’ tu esti ala beat…
OT: Jur s-o fac…
FI: Mai bine jura-te ca ma faci…
OT: Membra?
FI: Membru, membra, nu conteaza…pe saturate sa fie…
OT: Ia asculta aici (povestea unui delator):
“Intotdeauna mi-am dorit sa fiu dat la ziar. Mi-am dorit cu ardoare lucrul asta. Ma si vedeam dand autografe pe pagina de garda a volumului omagial…doar eu si Ei…Tatal si Mama natiunii si EU. Eu si micul meu omagiu. Asa ca am intrat in Partid. Numai din interior puteam sa vad adevarata lumina, sa-i vad si sa-i simt…prima poezie dedicata conducatorului a fost un dezastru. Dar nu am cedat…in schimb cel cu cenzura da…s-a dus impacat…cu lumea. Nu cu mine…(ca si acum ii vad ochii bulbucati privind ca boul la poarta noua…nu pricepea si pace…ca ce-i fac?) Am continuat, am cizelat-o, am alintat-o, am crescut-o. Eram mandru de ea…era copila mea…fiecare noua rima ce se nastea serpuitoare ca o suvita de par ma umplea de satietate…ajunsesem in pragul nebuniei fara sa fiu nebun, dar poezia mea ma tulbura peste masura...” Poti sa crezi?
FI: Te cred, hai mai spune poetule…
OT: Da…”Eram convins ca nimeni nu mai scrisese o oda ca a mea. Crestea ca un boboc, se implinea, umflandu-se ca un pantece de femeie data in parg. Eram cel mai bun. Iar ea era a mea. Oda mea ii arata asa cum ii gandisem eu: EL descalecator din samanta voievoizilor, opreliste in calea navalitorilor, aparatorul credintei, al nostru al tuturor, EA maica iubitoare, ce-si alina pruncii la san – ma si vedeam cu gura plina de sanul ei trufas – facandu-i sa-si uite spaimele si temerile – si ce teama imi era sa nu ma prinda…cu mana…”Asta-i pohta ce-am pohtit, vorbeau ei prin gura mea, si-n calea mea se plecau toate: raul, ramul, pulberea drumului si facliile noptilor”…
FI: Stiam eu de ce te-am ales…ah cat de…cat de bine le spui tu…si cu toata vocatia ta… dobitocul ala nu te-a apreciat? Da, da, iarta-ma…da stiu…spune…
OT: “Ajunsesem sa spun si io ca ala din istorie: Daca voi nu ma vreti io va vreau…ii mancam pe paine dimineata la mic dejun…Si Doamne cat de mandru eram de oda mea…ma si vedeam etern izvor…scriind zeci, sute, mii de ode si poezii…descriam totul: omul nou, noile generatii, viata noua, toate create dupa chipul si asemanarea LOR. Eram deja pe scena…cel mai mare…eram mai mare si decat ei caci eu ii cream si-i recream, incetul cu incetul…vis dupa vis…rima dupa rima…ah, sa-i fi vazut cum veneau…mii, zeci de mii, sute de mii…umpleau locul cu gafaielile lor…eu…eram demiurg…eu le dadeam liber la visare si la-mperechere…si veneau sa-mi soarba vorbele…sentimentele dezlantuirile...eram cel care-i nemurea, daltuind in stanca verbului dragostea si maretia LOR…Doamne…ce vremi…toate epitetele si comparatiile…imi erau supuse mie …iara tie dusman ti-este…asa spunea poetasul acela…eu le amestecam si le modelam asa cum face olarul cu lutul cel mocirlos pentru a scoate toata arderea si priceperea…ah…ce bine ma simteam…dar nu mai era de ajuns…voiam mai mult…asa ca am plecat prin tara si prin lume…faceam reportaje…Partidul, Viitorul…Iubit….Conducatorul…fiecare subiect era aur pur. Strecurat prin sita intelepciunii si iubirii lor…fiecare imagine reflecta realitatea ca diamantul ce-I plin de culorile curcubeului…eram…de neanlocuit…
FI: Si toate astea le-ai facut tu?
OT: Doar nu crezi ca le-am inventat…
FI: Nu Doamne fereste…dar cum sti tu sa le aduci din condei…Doamne Hristoase…
OT: Deh…asta a fost…ca m-au turnat nemernicii ca vreau sa le iau locul, sa fiu eu Conducator…si atunci…
FI: Da?
OT: Si atunci m-au infundat…mi-au luat show-rile…mi-au luat toate odele si le intorceau pe toate partile ca pe pături…deh, rahaturi…
FI: Si…nu te-a durut? Stiu ca rautatea si nerecunostinta dor…
OT: M-am retras si io ca melcul in casa si am zacut…de ochii lumii, ca eu eram de mult plecat…umplam prin toata lumea…adica m-am trezit expediat ca un colet in desert …cica sa sap la puturi de apa…Oricum…dupa aia nici ei nu au mai rezistat mult…au cazut imprastiind cioburile peste toata tara si tot sistemul s-a dus dracului…
FI: Hai ma, si chiar ai dat piept cu beduinii?
OT: Dam, dar mai bine s-o lasam pe data viitoare…ce zici? Imbucam ceva?
FI: Imbucati-as…bucuria mea…

x.x.x.

OT: De vorbit vorbesc doar eu, mai spune si tu ceva…
FI: Ce sa spun iubire…
OT: Vorbeste despre tine…spune si tu ceva…
FI: Pai ce sa spun…viata de copil chinuit…ca doar ce deschisesem si io ochii in lume si m-a luat maica-mea la rost, “sa faci de bine sa te mariti si sa pleci la casa ta ca n-am nevoie de o gaura lesinata la usa mea”…
OT: Chiar asa a spus…gaura lesinata?
FI: Da. Da tot mai cred ca a vrut sa spuna gura…si ma rog…a continuat “uita-te la tactu’ cum beleste ochii la tine toata ziua…nu vreau sa te vad in pat cu el harjonindu-va ca viteii pe pajiste”.
OT: Vai de tine copila dulce…chiar asa o zis ma-ta? Pai ce tu? Tac-tu ii animal ca sa se dea la tine?
FI: Tata pa dracu’…nici nu scosesem primul scancet si taica era dus pe cea lume…am tot avut parte de handralai prin casa…care mai potolit care nu…ca de multe ori trebuia sa fug afara din casa si sa astept sa vina maica-mea de pe unde era dusa sa faca bani…ca asa m-am pastrat…chiar daca li se scurgeau ochii dupa mine la nemernici…Io nu si nu …tineam steagu’ sus…ca asa spuneau tatele prin mahala…ca daca nu esti fata mare la maritis apoi tot degeaba…copchila proasta ce eram…
OT: Ei lasa…ca n-ai pierdut mult…
FI: Asa mi-am spus si io…si pa la cins’pe ani n-am mai putut, a trebuit s-o tai ca-l simteam pa napravala ala de taica-meu julindu-si ochii dupa mine…si asa m-am dus singurica la Fane spoitoru’ al mai tare bulangiu din mahala si I-am spus: “ori ma iei de nevasta ori ma arunc in fata trenului” si auzi la el ce-mi spune nemernicul “ Care tren fa, ca p-aici nu-i nici macar un cui ruginit dar’mi-te o cale ferata…da nu-ti fie teama ca de luat te iau io prin toate partile, ca sa stii si tu ce-nseamna...” Da n-am mai asteptat sa-si duca vorba la-mplinire ca am si taiat-o…norocu’ meu ca era prea beat ca sa ma alerge…of…da asa ca animal era bine…din cate imi amintesc…
OT: E mult de-atunci?
FI: O vesnicie…cat de mare o fi asta…
OT: Si?
FI: Si m-am oprit la usa lu Lae Chioru’, macelaru…
OT: Hai fa fata, ca asta-i vorba din cantecu’ ala…
FI: Pa parol…de fapt el era Niculae da’ era si chior de-un ochi si schiop de-un picior...si d-asta lumea-I zicea Lae Chioru’…ca cand mergea scotea tot soldu la inaintare de ziceai ca acu ti-o pune…
OT: Bun baiat…si?
FI: Si am stat ca proasta in usa lui toata ziua…pana m-o bagat in seama si m-o intrebat ce vreau…
OT: Aha…
FI: Si io I-am spus ca n-am unde sta, ca maica-mea m-a dat afara din casa pentru ca taica-miu voia sa ravaseasca patul cu mine…si d-asta am fugit d-acasa…
OT: Si ce-o zis milosul?
FI: Pai ce sa zica…s-a uitat lung la mine…ca si cum ar fi cantarit o vita belita si cred ca m-a gasit convenabila la pret si la infatisare…si m-a luat…
OT: Cum fai fata…
FI: Pai o zis sa astept pana inchide, ca ma ia la el acasa…cu acte…
OT: Si te-a luat?
FI: M-a luat. M-a luat de mana si m-a tarat pana la maica-mea acasa. I-a spus verde-n fata ca el ma ia de nevasta cu acte in regula…si m-a regulat doi ani fara nici un act…da era barbatul meu…asa ii spuneam…si Doamne…prost mai era…dormea ca boul pe coada…. da nu uita sa-mi mangaie pantecele pana imi bulucea toate gazele catre gura de esapament…si deh, io….tanara…pofticioasa…iar el nimic…batraneste cica…odata pe saptamana si atunci o tura scurta ca si noaptea-i scurta si-i mai bine sa dormi…da cum iti spuneam….isi flescaia mana pe pantecele meu toata nopticica….pana cand intr-o noapte n-am mai putut si i-am luam mana usurel si am inceput sa o plimb in sus si in jos, pana cand i-or trecut degetele prin par...s-o gadilit el da n-a plecat, ii placea in prundisul meu... si daca am vazut ca nu zice nimic, iar am inceput sa cotrobai cu manuta lui prin toate cele unghere...si numai ce simt ca-i scapa un deget printre buzele mele cele pofticioase si pline de bale si da-i naica tranta…lupta ca la Rovine…da si el tacea ca porcu-n papusoi...nu zicea nici pâs...da nici nu-si tragea degetul…pana cand am prins amandoi gustul…si sa-l fi vazut mai apoi cum isi muia degetul si-l plimba pe toata limba si apoi intingea printre picioarele mele de ziceai ca citeste si da foaie dupa foaie…eh…
OT: Deci d’asta-mi esti…
FI: Ei, eram si io tanara copila…de un’sa stiu io…
OT: Asa ziceti toate…ca vai si of…si of si vai…
FI: Tineretea…eram cruda…ca o caisa nedata in parg…
OT: Si ai dus-o asa…
FI: Doi ani, nu ti-am spus?…apoi a trebuit sa plec…ca m-or dat afara din casa neamurile.
OT: De ce?
FI: Pai daduse ortu popii…pe neve…fara sa spuie…noaptea pa racoare…
OT: Si tu? Nici o vina? Curata?
FI: Lacrima de fata…nu ca-l iubeam dar imi era bine: carnita la masa…carnita la pat… eram o doamna…eram respectata…femeia lui Lae Chioru’…macelaru’…nimeni nu-mi sufla in fata ca-si pierdea portia de antricot….si ramanea cu rasolu’ gol…
OT: Cum stii tu sa le pitrocesti…erai o doamna, ha?
FI: Nu ca acum n-as fi…dar atunci eram cruda…ce stiam io… de un-sa stiu io ca-i slab de inima…intr-o seara am ras impreuna vreo trei kile de vin negru…puterea ursului…el mai mult, io mai cu masura…pana cand el a uitat ca nu-i inca sambata, ziua de pomana iar eu am uitat ca numai odata si gata. Si a pornit motorul…l-a ambalat de ziceai ca-si pierde piesele pe drum…si da-i odata, da-i si a doua oara…fara statie…fara opriri…la a treia tura numai ce-am simtit ca se lasa asa mai greu, si uita sa mai dea din cur…stau io asa… deh …zic si io c-a ostenit…astept…incep sa-i sterg transpiratia pe tample si cand ma cobor cu manurile asa mai catre mijloc sa-i caut ambreiajul si sa-i bag viteza, numai ce simt ca incepe sa se zvante si sa se raceasca…nu m-am prins eu prea bine dar parca banuiam ca nu-i a buna…incearca sa-l dai jos daca poti…da era bine ancorat… mai ceva ca zgarie norii…ca-i ramasese radacina bine infipta…ma lupt io ce ma lupt si pana la un sfarsit reusesc sa-l rastorn si ajung eu deasupra…abia atunci am putut sa ma desurubez si sa scap…deja era rece sloi…mai avea putin si incepea sa ma raceasca si pe mine pe dinauntru…pun io un capot numai cat sa nu ies goala afara si arde-o nae…pana la soru-sa care era trei case mai la vale nu m-am oprit…
OT: Curajoasa… si nu iereai batrana deloc…cruda spuneai…
FI: Eh, asa m-o intarit Dumnezeu ca sa dau piept cu furtuna…
OT: Si te-o intarit bine…
FI: Porcovan ce esti…numai la rele ti-e gandul….
OT: Ei lasa…nu pune si tu acum la inima…hai zii…
FI: Pai ma duc io la soru-sa…ii scol pe toti din pat si hai la fra-su…soru-sa o zis ca-i mai bine sa raman la ea acasa ca sa nu trebeasca sa trec prin cine stie ce spaima…da io nu si nu…chiar si fi-su Gheo care se uita la tatisoarele mele – ca se desfacuse capotul ala de atlas si mai ca ma batea vantul – imi tot spunea gafaind sa raman la ei noaptea ceia ca nu-s destul de tare sa le trec pa toate…da’ io deja incepusem sa alerg pe strada cand ei erau la poarta…si asa am ajuns iar in casa la barbatu-miu cam in acelasi timp ca mi-am pierdut papuci de era sa si cad…noroc ca m-a prins Gheo…si ma strangea asa…de…de credeam ca ma rupe…
OT: Si tu floare gingasa… mai ca te-ai fi lasat…
FI: Rau nu era… ptiu, ptiu, pacatosule…numai ai rabdare…
OT: Hai zii…
FI: Ajunsi in casa il vad ei teapan, da cu catargul in vant… si unde nu se repade soru-sa la mine mai sa ma manance…ca “ce i-ai facut stricato? L-ai bagat pa Lae-n mormant… vai de tineretele lui”…si dai si urla…si spume la gura pana i-o lipit barbat-su un dos da palma zicandu-i sa se potoleasca dracu’ ca-i la priveghi nu in piata la tocmit barabule… ”bine macar ca a murit fericit…bravo tie fata draga…ca ai stiut sa-l fericesti…ca de nu erai tu…ramanea sa si-o frece pana la adanci batraneti, ca nici dracu nu-l mai lua”…atat o zis si s-a apucat sa-l spele si sa-l imbrace, dand porunci scurte catre fi-su si nevasta-sa…l-am imbracat, l-am asezat pe masa cu lumanare la cap si apoi alergatura: ba la popa, ba la biserica dupa sfesnic si prapuri…ada trei babe sa-l planga si sa tie priveghiul…ca doar ei trebuiau sa-i faca inventaru…sa stie ce ramane in urma…pana cand m-o tras cumnata-su mai de o parte si mi-o zis sa iau tot ce-i al meu si sa plec unde oi stii ca ei acolo in casa nu ma mai lasa…basta…
OT: Caine si omu asta…putea macar sa te lasa pana dupa parastas…sa ai si tu parte de un copan si un pahar cu vin in numele lui…
FI: Asa-i…si unde n-am inceput a strange toate cele lucrusoare pe care mi le luase in asti doi ani, si mai ales am luat pa furis cerceii, lantucul si verighetele cele noi, ca-si pusese in gand sa ma ia cu acte si popa bicisnicu’, da n-a mai apucat…
OT: Ghinion de rezon…vai de tine biata copila…cum spune vorba aia “si fututa si batuta si cu banii luati” taman tu…unde sa te duci singurica…
FI: Asa i-am zis si lu cumnata-miu…bata-l sa-l bata…bucuriile pa lumea ailalta pa unde o fi…“ca io ce fac…ca n-am alta casa…ca alt barbat nu stiu…” ca-nvartita, ca sucita…doar doar ma mai lasa in casa…da el nica’…uscheala…si-mi pune in mana o suta de lei sa-mi gasesc gazda pana mi-or ajunge banii…Si-adio Mario, gata…Imi iau eu bocceaua-n spate, trec pa la mort si-i sarut mainile care m-au facut fericita si ies pe usa fara sa mai cat in urma…strada pustie…asa mi se parea mie ca nu mai vedeam nimic in fata ochilor…si umblam asa ca beata, numai in capotelul ala si-n papuci…si chiar daca era septembre parca tot strangea asa pa la spate…si plangeam…si mergeam…si plangeam..
OT: Vai de sufletelul tau…şingurica…şingurica...
FI: Si numa ce simt asa ca o mana pa dupe umeri si un trup langa mine…de-am crezut ca-i fr-unu ce vrea sa-mi ia bocceaua…da cand ma uit…
OT: Era Fane spoitoru’…
FI: Da de unde...era parlitu’ de Gheo…
OT: Nepot’su?
FI: Da, ma…el….
OT: Ce si-o fi zis…unde merge suta lu’ unchi-su merge si mia lui…
FI: Chiar asa…ca rau nu era…stia si ce sa faca si cum sa faca…si o facea bine si cu spor nu ca unchi-su saracu…ah cum ma mai framanta...
OT: Da cat avea tu?
FI: Avea destul…ca ma si miram cum de intra toata…
OT: Nu fi proasta… te intrebam cat avea ca ani….
FI: A, pai nu era cu mult mai batran ca mine…eu aveam saptispe ani, el douazeci…
OT: In putere cum s-ar spune…
FI: Oho…si inca cum…noroc ca nu-si punea mintea, ca m-ar fi sfaramat…ma lua intr-o mana si fugea tot orasul cu mine pana sa osteneasca….
OT: Ma tu te-ncrezi… prea il vezi Fat Frumos…
FI: Nu ca tu nu esti bun…da el avea noroc ca era cu cas la gura, iar eu eram o proasta care nu prea stia cu ce se mananca…
OT: Pai zii asa mai fato ca incepusesi sa ma bagi la banuieli…si stii tu vorba aia…e greu batranii de pornit…da si cand isi dau drumu’ tin-te pârleo…
FI: Of, suspiciosule… cum crezi tu ca te poti asemui cu careva…
OT: Asa… si?
FI: Pai m-a luat asa usurel si m-a dus la o babaciune de spunea ca i-a fost doica si cica i-a dat ţâţa pana pe la sapte ani…asa spuneau ei…da dracu mai stie…ca daca te uitai la fata lui…inca il vedeai cu gura tugui, incercand sa muste sfarcul…
OT: Cine stie…poate ca o mai descanta de sperietura…cand si cand…
FI: Da, da…o afuma cu zeama floci si o trecea printre picioare sa-i treaca de sparietura… las ca stiu eu povesti d-astea…
OT: Cum le stii tu pe toate…vrajitoarea mea…ca doar si pe mine m-ai fermecat…
FI: Las’ ca si tie ti-a placut… c-altfel nu-ti lasai tu desagii la mine-n poarta sa-i golesc…
OT: Ha, ha…pai sigur ca mi-o placut…ca doar Dumnezeu te-o facut din coasta mea… asa, hai si?
FI: Pai m-a lasat in grija babei spuindu-i ca o sa-i plateasca el chiria pentru mine, numai sa faca bine sa doarma cand vine el sa vada daca-mi este bine…ori nu…
OT: Si venea des sa te verifice?
FI: Pai la inceput in fiecare seara…si nu pleca pana nu ma storcea ca pe o lamaie…cand pleca el eram fleasca…puteai sa stergi praful cu mine…eram dusa…terminata…imi lua cateva ceasuri ca sa ma pun pa picioare…slabisem de ma facusem stravezie…Vezi bine: munca in schimbul de noapte…tura regulata…carnita ioc, somnic ioc…pana cand s-a luat babaciunea de el si i-a spus de la obraz ca daca nu-mi da sa mananc nu ma mai pune pa picioare cat ii veacul…ca numai cu zeama nu se creste porc de Craciun, si uite asa a inceput sa care cate un pui rumenit, cate doua fleici in sange stropite cu o ţâruca de vin rosu…ce mai, intr-o saptamana ma adusese iar pa lume, printre oameni…si uite asa noaptea sfada, ziua strada…da n-o tinut mult, ca l-a insurat ma-sa de teama sa nu-i sucesc mintile, ca vezi bine ca aflase pe unde se furiseaza el noaptea, si-n patul cui isi priponeste telegarii…eh…ce vremuri…da s-a dus iute…ca scotea nevasta-sa tot untul din el, si daca mai venea pa la mine, venea degeaba…doar asa ca ma intarate…ca acu era el lat….cand am vazut ca nu-i de folos, mi-am luat ziua buna de el si de la babatie si p-aci ti-e drumul…n-am mai stat…primul tren…direct in vagon cu nasu’ si pana la mare nici c-am mai clipit…
OT: Bag seama ca-ti era de mare…
FI: Ei si tu acum… da stii cum e, inghesuiala mai mare…mai un marinar…mai o ciunga, mai o cafea, mai un blug…dupa munca mea si bunastarea clientului…
OT: Stiam eu ca la o adica te descurci, nu mori tu de foame…da ia spune, mai e mult pana la barbatu-tau?
FI: Apoi mai lasa-ma sa ma racoresc ca mi s-a-nfierbantat limba in gura de cand tot dau din melita…hai mai zii si tu ceva.

x.x.x

OT: Pai ce sa spun….eram in desert ultima data…
FI: Asa, asa...zii tata, zi…
OT: Cica ma trimisesera in inspectie la sapat sonde de apa…pa dracu…cum m-au vazut pe scara avionului pac, telex la Tripoli: “aveti grija de el sa se piarda in desert”
FI: Hai ma, chiar asa? Pai ce, tu erai un pai? Un terchea-berchea?
OT: Desertul inghite multe, ca si marea…dar daca la mare se risca, ca apa poate sa-ti aduca oasele la mal, desertul ii mai sigur…sau daca vrei e la fel de sigur ca fundatia de beton…da…
FI: Brrrr…se cutremura carnea pe mine…pai ce mai, tu esti de Fundatie?
OT: De Fundatie da, ca doar mi-am tras una mai apoi…la casa…in Tripoli…o sa-i stea mult si bine oasele p-acolo…pana s-o darama casa…
FI: Iar?
OT: Iar si iar…si iar…
FI: Pai de ce?
OT: Pai nu ti-am spus ce voiau sa-mi faca? Da noroc ca am aflat…burtosu a crezut ca-s un fel de carpa, gluga de ciocani….capita fara mot…da i-am luat eu motul…ca am plecat chipurile pe santier…si aveau astia un fel de buletine de desert…ca sa te tina in evidenta …sa stie cine pleaca in pustietate si cine se mai intoarce…prostii d-ale lor…ma rog…si am plecat tocma in sud unde si-o intarcat dracu copchii…ca te frigea soarele la ochi numai daca priveai in jur…dar-mi-te sa mai te-ncumeti a privi cerul…vapaie…
FI: Iad ai?
OT: Cred ca Iadul ii copilul de tata al desertului…da cat ii ziulica de strivita tot ii fosgaiala si viata asta nu se lasa nici de-a dracului…si am mers pana in sud aproape de granita, de eram in calea navalitorilor…ca pe acolo se ravarsa toata Africa neagra spre portile Europei…se gandeau ei sa nu dea de banuit…accident ceva…Dumnezeu stie ce-o fost in capul lor…ca la ultima tabara a scos pistolul cu tranchilizante si se pregatea sa ma aghezmuiasca…si asa mi-a spus toata tarasenia…da i-am pus capac…la oala…am intors roata si am bagat fro trei seringi d-alea in el…dupa care l-am lasat. Intr-o saptamana erau oasele curatate de ziceai ca ce-i aia…le-am adunat si le-am pus intr-un sac pe care il caram cu mine peste tot, ca pe sfantele moaste…toate au fost frumoase dar din pacate s-a terminat si benzina…degeaba aveam banii burtosului…ca statii de benzina mai rar in desert…ma rog…or fi fost dar nu le-am gasit eu…norocu’ meu a fost un mosneag…un tuareg…d-ala infasat…umbla si el dupa camilele lui pe care le numara odata la doi ani… dupa care le lasa iar libere pana cand se hotara sa mai vanda cateva. Ma rog…umbla si el de nebun cautandu-si moartea…dar ea nu si nu…Si asa din vorba in vorba…iti dai seama ca limba gimnastica era la mare putere, da ne intelegeam noi cumva…cate o boaba de ici, cate una de colo…si ca sa vezi minune…stiau si ceva pa limba mea ca de spus ziceau si ei ca si mine: şeai, şorba, pantaloni, halva, ma rog, ceva acolo…de dumicat…si nu-ti spun ca umbland asa cu el prin desertaciunea zilelor ne-am apucat de discutii filozofice…ca ma si mir de unde atata cunoastere la un cautator de camile in desert …
FI: Pai ca doar n-o fi fost adus cu pluta…ceva-ceva poate ca tot stia el…
OT: Pai sa vezi ce ma intreaba intr-o zi…asa stricat cum ne intelegeam…cica, “spune-mi Omule, e adevarat ca in lumea ta acolo departe, oamenii se dau plecati ideilor grandioase, planurilor marete, cuvintelor mestesugite”?
-“Asa-i pa onoroarea mea…da ce-i rau in asta…ca asa a fost de cand lumea…omul viseaza si apoi se pune pa treaba…”
-“Asa o fi al voi, dar aici in desert, maretia si grandoarea ii apartin numai lui Dumnezeu si creatiei lui. Aici omul inca se bucura de lucruri marunte. Aici femeia ta nu asteapta vorbe mari pentru a privi cu drag in urma ta. Ea te asteapta. De cele mai multe ori, ea nu stie sa te alinte cu vorbe dulci si mangaieri mestesugite, dar face totul ca sa te simti ca un print. Chiar si in cea mai saracacioasa casa sau in cortul pribegiilor tale tu esti regele ei, soarele zilelor ei, iar lumeai ei se invarte in jurul tau si ea asemeni. Ea stie sa te priveasca cu drag chiar si atunci cand, ostenit fiind, nu mai poti sa-ti indeplinesti legamintele. Ea asteapta rabdatoare raza ei de soare.” Desertul inseamna asteptare, statornicie si inversunarea de a rezista”.
-“Deci toate femeile de pe aici sunt asa proaste?”
-“Cum adica proaste?”
-“Pai asa…intelegatoare si iertatoare…”
-“Nu. Asa cum noi suntem pentru ele soarele ce face umbra si lumina deopotriva, ele sunt pentru noi izvorul rasarit in calea drumetului, palmierul la umbra caruia cauti odihna, adierea care-ti secatuieste aburul indoielilor. Aici in desert, fiecare il respecta pe celalat. Niciunul nu-i mai presus de altul. Tu ai avut femeie?”
-“Femei? Multe. Muiere niciuna.”
-“Deci nu stii ce inseamna sa te intorci si s-o gasesti cufundata in miroazna lucrurilor tale.”
-“O singura data s-a intampla…chiar inainte de a veni aici…era un boboc de fata…de obicei la cate am avut le dadeam cheia de la casa si le spuneam ca daca vor, pot pleca si doar trag usa ca yala se inchide singura. Si asa era de cele mai multe ori. Numai ea a fost altfel. Ea chiar ma iubea…cand m-am intors casa era luna, masa aranjata si ea ma astepta…totul a tinut sase luni…pana cand intr-o zi i-am spus ca plec in deplasare; i-am spus ca poate sa ia orice de la casa mea dar ca ar fi bine sa n-o mai gasesc cand ma intorc. A doua zi, am luat o fufa din gara si i-am spus cum sa se incolaceasca iedera pe mine si sa ma linga cand om intra in casa. Am deschis usa si era asa cum banuiam, statea pe pat cu o camasa de-a mea in brate si avea ochii rosii…n-am putut spune nimic …am iesit, si pana la gara nici ca m-am oprit…imi era frica de dragostea ei…era prea ..era altfel decat ceea ce avusesem eu…nu eram obisnuit…nu stiam ce trebuie sa fac…in aceiasi seara…m-au incaltat si m-au insotit pana la scara avionului…si am ajuns aici…poate ca si acum inca ma mai asteapta…”
-“Daca si acum te mai asteapta inseamna ca te iubeste cu adevarat…”
-“Cine stie…eu sunt aici…departe de lume…de casa si de ea…”
-“Cand ti-o veni vremea te-oi intoarce. Si cine trebe sa te astepte te-a astepta.”
-“Apoi asa o fi ca prea ii zici cu foc.” Si uite asa treceau zilele da rau nu-mi era. Ca imi placea sa stau la povesti cu el. Intr-o seara numai ce-l aud ca incepe:
“Pe timpuri, pe cand eram inca baietam la casa alor mei, ne strangeam seara de seara la marginea oazei unde tineau ai mari sfat. Ca se strangeau in jurul focului si dumicau la fistic si la curmale muiate in ceai de cel tare si parfumat si-si povesteau cate in luna si-n stele, despre toate scornelile sau faptele din stramosi. Noi copii stateam mai la urma tupilati pe dupa cei batrani ca nu aveam curaj sa trecem in fata la foc. Si cat era seara de lunga, pana catre miezul noptii, stateam si noi acolo, gura casca, de ne adunau mai apoi ca pe curmale de pe jos si ne duceau pe brate pana acasa-n culcus. Odata, tin minte ca si acum s-a oprit un batran din cei ce strabat pustiul recitand versete si snoave ca sa nu uite ca el nu-i decat un graunte in fata maretiei Domnului. Si depana la fire de caier mangaindu-si barbuta cea lunga si colilie de ziceai ca din ea stoarce toate cele minunatii. Si toata noaptea ne-a povestit despre nisipurile pustiului si despre oamenii care stiu sa citeasca semnele cerului si ale pustiului, care pot sa vorbeasca dobitoacelor si taratoarelor nisipului. Despre cei ce stiu poruncii vantului si dunelor si pe care toata suflarea sau nemiscarea ii asculta. Si pe papucii profetului, cred ca daca ar fi stat trei zile si trei nopti tot n-ar fi terminat cate toate le stia. Dar s-a terminat. A doua zii nu l-am mai vazut si nici n-am mai auzit nimic vorbindu-se de el. Parca ar fi fost un djin, un spirit ce si-a luat locul iar in lampa lui fermecata.”
FI: Cred ca as putea sa stau toata viata sa te ascult…
OT: Pai ce? Ai alta solutie?
FI: Nu, da asa-i vorba…ca niciunul nu stia atatea cate stii tu, si nu avea atata...Atata…nu stiu cum sa-i zic, dar parca nimeni nu stia a spune toate cele ca tine…
OT: Ha, ha…asa ma simteam si eu in fata lui…odata…stateam amandoi…in arsita…ne oprisem sa ne dezmortim…si el se lasase pe vine si mazgalea ceva…scria pe nisip fara a spune o vorba…stia vezi bine ca si una si alta sunt trecatoare, spulberate de vanturile pustiului si al mortii. Si la un moment dat isi ridica ochii spre mine si ma intreaba: “Omule! Toata lumea ureaza celor din jur, sanatate, succes, fericire…Eu nu iti urez decat sa poti si sa vrei sa dai un sens vietii tale…cata o fi sa mai ai…caci dupa cum spune o vorba veche de-a noastra…ce-i ajuta sanatatea unei pietre plina de muschiul nemiscarii? Cum poate schimba succesul viata unuia care nu mai vrea si nu mai poate sa vada nimic in jur? Ce iti mai poate da fericire daca tu nu mai stii sa te bucuri de lucruri marunte? Uita-ma si uita locul asta pana nu pune stapanire pe tine cu totul…intoarce-te in lumea ta…croieste-ti viata cu supramasura in toate…nu te targui la lucruri cu adevarat marete…intoarce-te…cat inca mai ai pentru ce…Caci nu uita…adevaratul miracol al desertului, nu este fata morgana, mirajul…iluzia…ci faptul ca el te invata si te ajuta sa faci minuni cu propria ta viata…tacerea din jur te ajuta sa te asculti, soarele orbitor iti inchide ochi si te ajuta sa strapungi negurile indoielilor accepta-l, lasa-l sa te ajute dar nu-l lasa sa te domine…caci asa-i desertul…cere totul…te supune, te subjuga…te domina…intoarce-te…
FI: Si?
OT: Si m-am intors vezi bine…
FI: Si ea?
OT: Ea? Nestemata ? Plecase…nici casa nu mai era a mea…fusese revendicata…Si luata…macar daca ar fi fost el proprietarul…cuibusiorul meu fusese luat de ape…norocul proprietarului ca nu aruncase lucrurile…doar le ingramadise intr-o magazie plina de soareci…si gandaci…ca acolo l-au si gasit…dupa ce mi-am luat eu…ce mai era de luat….ah…viata asta…stii cum spune mosneagul acela? Ia asculta aici, cica: “Lumea poate fi reflectata in diferite feluri, dar intr-o nestemata se reflecta pe sine." Caci nu-i asa? Pierderea ochiului ne daruieste puterea de a intelege lumina...care se vrea mangaiata ...sau poate pipaita...da deh…o doream dar ea era poate a altuia…vremi…
FI: Asa da…bine le mai zice…si cum a ramas cu Fundatia ta din Tripoli?
OT: Pai cum sa ramaie? Ti-am mai spus parca…a ramas sa sprijine cerul curmalilor prafuiti cu oasele albite de vantul pustiului…cine dracu sta sa citeasca tablita scrisa de mine? “Fundatia culturala - Oda Partidului”
FI: Auzi ma? Da stau si io si ma intreb ca proasta, tu n-ai incercat la tata Ghadafi? Ca doar era pretin cu al nostru.
OT: sa fi sanatoasa puica mica. Pai cum altfel crezi ca as fi obtinut permis de preumblare prin desertaciunea lumii celeia? O fi el desertul mare si greu de stapanit, da nici el nu era prost. Ca doar io l-am invatat cantecul nostru: “Din bucata mea de paine, am hranit oameni si-un caine” si ajunsese pana la urma de le dadea la fiecare cate un coltuc de mestecat si ei erau multumiti…ce-i trebe omului cozonac daca el inmoaie pita in sosul fripturii?

x x x

FI: Ma iubesti?
OT: Te iubesc
FI: Si ce dracu faci acolo?
OT: Stabilesc pozitia
FI: Ce pozitie?
OT: In spatiu, coordonatele adica…
FI: Fi-ti-ar pozitia sa-ti fie…pai ma prapaditule…ca ma ienervezi cu nervi de nu pot ca sa te mai respect…daca vrei sa mi-o tragi, spune-mi si stabilim pozitia impreuna. Asa poate gasim ceva interesant si ne bucuram amandoi. Fir-ai sa fii de rezonabil…ori o facem impreuna ori o faci singur…
OT: Impreuna mamicule. Ca daca voiam sa mi-o frec o faceam fara sa ma mai leg la cap degeaba.
FI: Hai ca mi-ai stricat ziua.
OT: Doar pentru atat?
FI: Si-adica? E putin?
OT: Strivi-te-ar poftele sa te striveasca…ca nabadaioasa mai esti…mama ei de viata patrata…
FI: Patrata, ovala, n-are a face. Numa sa nu alegi…
OT: Ba sa alegi. Ca uite ce-mi spunea cel mai bun prieten: “viata e o gaura rotunda cap patrat ce esti”.
FI: Ha, ha, ha. Asa ti-a spus?
OT: Da ma. Auzi la el, cica daca esti un surub patrat intr-o gaura rotunda nu ai decat doua solutii: ori te sucesti si rasucesti pana ti se rotunjesc colturile ori faci gaura patrata si va invartiti impreuna. Dar indiferent ce alegere faci, nu uita ca poti castiga numai daca esti dispus sa platesti pretul. Si daca alegi sa platesti pretul, nu trebuie sa uiti ca doare.
FI: Si? Mai este?
OT: Cine? Gaura patrata?
FI: Nu ma. Prietenul ala…El a platit pretul?
OT: Da. L-a platit. Ca tot el spunea ca daca faci alegerea, o noua viata te asteapta.
FI: Si l-a asteptat?
OT: Da. Dar acum nu mai e, ca l-a luat valu’
FI: Cum ma?
OT: Pai avea legat de picior un bolovan si a adormit pa plaja. Si pana la urma l-a luat apa. Nu l-au mai gasit nici pana azi.
FI: Vai de el si de gaura lui…
OT: Ce gaura ca i le-a astupat nisipul pa toate.

* * *

FI: tata, pot sa ma duc pana jois?
OT: de ce tu?
FI: sa vad poate pescuiesc ceva…
OT: si-adica s-o facem in trei?
FI: daca tii tu…
OT: Tii-e dor de prospatura?
FI: Pai parca as mai schimba putin meniul
OT: si-adica io sa ma fac ca dorm ca boul in timp ce tu molfai?
FI: hai ma tata…
OT: pai cum altfel fa?
FI: pai uite prindeam in plasa unul asa mai batraior ca sa nu te nacajesti…
OT: si mai rau, adica io nu sunt bun si ma dai la gunoi…
FI: hai ca doar am glumit…unde dracu sa cobor?
OT: in pivnita, io de un’sa stiu...da de mancat tot te manca…taman ca pe Zambilica
FI: cine?
OT: cateaua mea bengaleza…ca daca I se facea de vanturat si nu pupa usa vraiste, atunci se taraia cu curu de pamant starnind praful si hormonii bietilor caini ce se scapau in casa de era usa crapata…
FI: de unde pana unde cateaua ta bengaleza?
OT: uite de colo pana colo. Adica nu ti-am spus?
FI: Ce sa-mi spui cocoselul meu?
OT: Pai cum am pertrecut eu sfarsitul lumii…ma rog…vorba vine…
FI: ei hai ca m-ai facut curioasa. Ce s-a intamplat?
OT Pai cand m-a suparat eu tare pa ystem de-mi venea sa-mi dau palme de unul singur…m-am suit pe vaper si p-aci ti-e drumnul

***

FI: Unde dracu ai fost?
OT: Pe lumea ailalta. Am fost sa-mi vad mortii. Cand si cand mi se face dor de ei si dau o fuga sa-I vad.
FI: ma tu esti sarit?
OT: Da, de fiecare data sar, odata dus, odata-ntors. Fac un pas si-o saritura si-s la dracu-n batatura…parca asa spune vorba cantecului…
FI: ma tu vrei sa ma ofilesti? De unde dracu le tot scoti?
OT: din curte, din beci, din pod…adica tu crezi ca-s cu mansarda goala? Ma vezi dus? Plutas pe Bistrita?
FI: Iubitule, pai nici nu mai stiu ce sa cred…ca te vad muncind ca un taur apoi cazi ca rama uscata la soare dupa care vi si-mi spui ca ai fost cu capra sa-l colinzi de dracu ori pe tat’su…pai io ce sa mai cred?
OT: crezi ce vrei, da mai bine ma asculti, ca doar n-o sa toc a proasta la poarta surpata
FI: pai si cum faci tu ma? Zi-mi si mie…xca poate prind drag si plecam amandoi in concediu…
OT: unde?
FI: la dracu…nu asa ai spus?
OT: aaaa, adica vrei sa dai o tura sa vezi ce mai face barbat-tu?
FI: vad io pa cine gasesc acasa…
OT: daca tu vrei? Da sa nu te puie dracu sa faci abuz…mai stiu io pa cine gasesti acolo si te dedai la …prostii…
FI: cu dracu ma?
OT: io nu stiu…am zis si io…da’ mai bine nu-ti spui…ca daca m-o lua dracu macar tu sa ramai curata…
FI: vas’ca asa…nu-mi spui…
OT: pai cred ca nici n-as sti cum sa-ti esplic…ca nu fac nimic special…numa ma las dus…simt ca ma fac usor, da usor, asa ca un fulg si apoi trece ca o adiere ii ca atunci cand esti la plaja si iesi din apa…simti ca ti se pielea gaina, da caldura te mangaie peste tot…si stii e ca si cand ai face pluta pa spate, hai ca doar stai pe spate mai tot timpul…si de duce apa, valurile fac plici, plici si hâţâie de colo colo…si nici nu trebe sa deschiz ochii ca vad tot…deasupra, dedesupt, la stanga, la dreapta…vad si prin mine…nu ma-npiedic de nimic…ca-n bancul ala: cica ce-I burta? Hai ca-ti zic io…o piedica in calea uitarii…he, he…ce tanar si frumos eram io….
FI: deci nu faci asa ca niste…ca niste farmece, ca vudu aia…nu te faci zombi…esti normal numa ca esti dus departe…
OT: de valurile care fac plici, plici…
FI: si vezi tot?
OT: tot…
FI: si pe toti dracii?
OT: doar dracii mei…fiecare cu dracii lui…
FI: pai si cum faci ca sa-ti vezi mortii?
OT: pai deja imi stiu meteahna…da cam odata la luna le dau adunarea…e suficient sa vad unu si ala da adunarea imediat…
FI: aha, ca la sedinta de partid?
OT: ca asa ceva…
FI: si? Ce va spuneti?
OT: nimic…ca doar vorbele is de prisos…
FI: si stati asa si va beliti ochii…
OT: ce mai femeie? Nu ti-am spus? Nu-i ca aici cand te privesc in fata…e altfel…e ca si cand ai privi cu nasul sau cu urechile…intelegi din ce auzi si ce mirosi…nu stiu cum sa spui…
FI: ei las ca am inteles, ca doar nu-s capie…da cum ii simti? Fericiti? Suparati?
OT: cum sa spui…truditi…miros a ocna…paarca nu le ajunde aer curat…
FI: adica-s chinuiti…
OT: fie si cum spui tu…
FI: si-I numeri? Ii mangai pe cap? Ce le faci?
OT: nimic…doar ne simtim reciproc…ne vorbim in felul nostru…eu le povestesc ce s-a mai intamplat…cu cine m-am mai tocmit pentru o farama de viata…
FI: adica ai fi asa ca un tartor…ca un fel de sef…
OT: ei, nici chiar sef…da ma asculta…pana si dracii mei pleaca…ma lasa in bobii mei…
FI: si ei nu spun nimic? Nu-ti iau gatul?
OT: adica? Pai ii las? N-au curaj nici sa sufle…cum sa-mi ia gatul? Doar trebe sa-si plateasca toate datoriile…
FI: adica? Nu-nteleg…
OT: Pai io le-am facut un bine…I-am adunat de pe drumurile vietii si le-am liber la plata…ca daca ii lasam pana la sfarsit mai prindeau vreo doua veacuri de chin si plata…asa macar le-am scurtat chinul…
FI: ma io nu te mai inteleg…adica aici pe Pamant se chinuiau?
OT: da mai fata hai…ca-I ardea la pipota…si de spus nu puteau spune…de indurat nu mai puteau indura…iadu de pe lume…viata asta numai chin…
FI: Auzi omule, da pa AL de sus nu l-ai vazut? Nu mai trece asa in inspectie, sa vaza daca-si fac osanda?
OT: Pa AL batran nu…nu are el timp…cat despre Fiu…lui ii e mila…nu intra…numa trimite vorba sa mai ridice putin lespedea de pe sufletul cutarui sau cutarui…si se face…
FI: pai cum asa? Li se iarta?
OT cica se mai descopera cate o farama de bunatate, cate o fapta buna uitata prin terfeloage…li se iarta mai ca doar d’aiai mare…d’aia I s-o dat puterea pa mana…ca nu-I silnic…I se frange inima…da nici nu-I poate lasa asa de izbeliste…trebe sa simta omul ca ce a facut nu-I pa plac…ce? La judecata nu-ti vine sa-i sari in gat judelui si avocatului ca te-a bagat in cacat pa viata? Da cu timpul se iarta…se uita…si iesi mai batran da mai linistit…ca doar ce au facut colegii…sterg celula cu tine, se sterg la fund si…ma rog…te scuipa-n gura…c-asa e ei…da si tu te-nraiesti cu timpul si-ti vine si tie randul…si pui si tu ochii pa cate o prospatura si te stingi incet, incet, ca flacara la lumanare…ca tot ce ti-au scuipat altii scuipi si tu la randul tau…si uita asa dispare toata ura si vâna si puterea…
FI: pai tu?
OT: pai io nu-s ca ailalti fa fato…una la mana…doar ti-am spus parca…o fost mosul Nicolae la mine in pat si el m-o aparat ca o prins asa drag da mine…si doi la mana io am fost ca Papilonul ala…in cur n-aveam decat furaciuni si trei…nici mucegai n-am prins p-acolo…m-am tirat…
FI:????
OT: da mai…I-am dat unuia un pumn de aur…ghiuluri..dinti…ma rog…o parte din avut si m-o facut ala mort copt…si m-o aruncat afara ca p-o poama stricata…da io atat asteptam, ca doar nu era sa prind radacina la poarta inchisorii…pana la Venetia nu m-am oprit…
FI: La Venetia?
OT: da ma…m-am ascuns ca chiaburii da comunisti…nu stii Venetia? Intre Buzau si Brasov, sus, sus la munte sus…nici dracu nu umbla p-acolo…numa o bacita…nici nu stiu de unde atata curaj pa ea…da statea singura cu ajutorul in varf de munte…
FI: pai si barbat-so?
OT: in sat la crasma…mai urca odata la doua saptamani…daca era treaz o batea de-o suna, daca nu, il batea de zacea trei zile…era tare muierea…da… deh…se-nmuia ca aluatul cand o luai la framantat



Eu nu mai spun “pe vremea mea…..” nu pentru ca sunt modest sau am avut o viata goala…incolora, ci pentru ca “eu sunt vremea” eu o cuprind…

-Ah dragostea, ea te ridica ea te coboara, intai te scoala apoi te omoara.

Necazul cu monedele este că atunci când o faţă e-n sus, cealaltă e-n jos.

-Asa e. ca dragostea poate ucide. Adica ce poate, o face direct. Cand este in exces, este ca avalansa, sufoca si ia aerul, te lasa sa umbli ca o marioneta cu sforile taiate.

Cum spunea si fata aia, mironosita: nu putem sa le avem pe toate. Pai cred si io, ca doar nu era sa dau cu ea de toate gardurile. Are si ea putina demnitate, ca doar nu e randea de geluit scanduri noduroase.

Şi da, ii vedeam incalecandu-se extatic, pe deselate, parcurgand ore şi ore de amarnica gafaiala.


„E jocul meu. Eu arunc, eu lovesc, eu prind. Eu conduc jocul. La asfinţitul soarelui, voi pierde sau voi cîştiga. Dar în zori mă voi găsi din nou pe teren, gata s-o iau de la capăt. Şi nimeni nu mă poate ajuta.”

Pasarea Pheonix n-a existat. A fost numai rugul neputintei si cenusa spaimelor noastre.

O varba din popor spune : « mai bine sa fii coada leului decat capul vulpii ». dar mai bine este sa nu slujesti nimanui nici de cap si nici de coada.

Fiecare isi poarta crucea dar depinde ce rascumperi cu acesta. Cei mai multi isi rascumpara doar prostia ce-i stapaneste, caci nu pot renunta la rautate si prostie.


Ce dracu facem omule? Ca am ramas ultimii.
Cu Dumnezeu inainte femeie, ca inapoi nu mai avem unde.

Manu - tekel – fares = adica: masurat - cantarit - impartit


x.x.x

Sophie se retrase, stinse lumina lasand doar lampile de veghe si incuie laboratorul. De fiecare data patea asa cand statea peste program si relua inregistrarile experimentului. De cele mai multe pleca imbufnata “asa nu se poate continua, daca nu avem grija sa rulam la timp antivirusul riscam sa pierdem tot materialul”. Si nu este prima data cand se intampla sa reluam si iar sa reluam. Pierdere de timp. Putem incerca altceva, putem verifica alte ipoteze. Si la dracu cu toata nebunia asta. Toata lumea e nervoasa dar nimeni nu vrea sa aplice varianta finala. Toti asteapta sa vada ce se intampla……fir-ar el de virus sa fie, ca nu este produs nou care sa nu se contamineze numai daca se afla printre celelalte, nu zic sa fie in retea, conectat, nu, simpla prezenta a celorlalti il distruge.

x.x.x

Sunt doar un numar, produs de serie. Unul dintre multe altele, afectate de acest virus. Stiu ca pare curios dar spre deosebire de celelalte numere cand si cand ratiunea ia locul sentimentelor si reflectiei. Sunt deci exist. Sunt virusat. Infectat. Boala ma va insoti pana la epuizare. Stiu ca sunt obiect de studiu dar cui ii mai pasa? Am oferit si inca mai pot oferi totul. Inclusiv virusul. Mai ales acest lucru. Mi se pare chiar straniu cum pot rezista ceilalti virgini, puri?

x.x.x

Ea actioneaza in toate formele ei; pe de o parte informatia transmisa in pachete necorelate ce nu pot fi asimilate si care nu fac decat sa-si izoleze destinatarul tinta sau pe de alta parte, informatia devine, se transforma, in senzatie si se detaseaza influentand procesele spirituale ale reflectiei, imaginatiei, simbolizarii.

treceri

venisem pe lume, era noaptea tarziu
iar scancetele atipeau pe masa rece
si intre mine si ele treceau apele Sambetei
sanul s-a strecurat, inundand Calea Laptelui
iar eu inghiteam printre hohote stelele
apoi n-am mai plans
si a fost o noapte
si-apoi a fost iar zi

eram pe-aceasi masa rece
si de sus ma priveam cam nesigur
asa cum numai un caine mai priveste luna
si o latra de-a surda
din burta mea se revarsa cerul
si eu ma priveam cum nasc toate stelele
pana cand sangele m-a-nvaluit in aburul sau
si a fost o cadere-n uitare
si a fost o noua-nviere

undeva, departe, o alta masa rece ma asteapta
si somnul cel mare va veni ca un fur
imi va aprinde lunile cu rasuflarea mea pierduta
si voi privi nepasator la stele
trecand agale printre ele
tot mai departe de soare
si voi uita ca mai putea sa vina alta zi
si voi trai cat noaptea cea mare
strabatand carare dupa carare

despre Pruncul

despre Pruncul

ti-am spus sau nu ti-am spus de anul ce a venit
era in scutece si dormea-n ieslea friguroasa
am vrut sa-l iau cu mine-acasa
dar n-am putut (e drept ca niciodata nu am reusit).

desi copil ducea o lume-ntreaga-n spate
si ne trecea pe fiecare dintr-o parte-n alta parte
parleazul era crucea dintre lumi
iar nebunia noastrain piroane s-o atarni

L-am pangarit cu tot ce-I omenesc
scuipari si palme si batjocuri I-am dus dar
in lume pentru noi s-a nascut iar
si-n vorbe-as vrea dar nu stiu ca sa-L proslavesc.

uitata-n colt de lume luna plange
si noi ne multumeam ca bucuria ne ajunge
tamaia se prelinge in scoarta de copac
Cred Doamne! dar nu stiu cum sa o fac.