uitările

cerul jupuit de piele
s-a lăsat în genunchi, a sărutat pământul,
a icnit adânc şi-a căzut greoi
vărsându-şi apele-culori de somon
aerul se strânge,
amintire uscată purtată de vânt
copacii cu crengile despletite
se bat cu fruntea de pământ
plângând toate dusele
şi căzutele
din înalturi, o mână
taie jur-împrejur lumina
şi-ntunericul cade
spărgându-se în mii de cioburi
rănindu-ne sufletele