băiatul cu creion albastru

aşează-te lângă mine,

ȋmpreună vom dezlega cuvintele ȋncrucişate ale vieţii

şi vom parcurge rânduri de durere, angajate fără carte de muncă

dar ȋnainte de a-ntoarce pagina am să te rog să mă laşi

să desenez ceva

ca să ştie şi ea că n-a fost chiar degeaba…

creionul cu mina albastră ca cerul desează o casă cu pereţi ce nu vor să se-nchidă

o altă pagină mi se dă, plină de aşteptări

şi toate gândurile, cuvintele, temerile şi tăcerile ȋi vor acoperi goliciunea

până când, sufocată, cedează

sub greutatea ochilor goi

creionul cu mina albastră desenează o ultimă casă

peretele coboară trăgând cortina cerului peste toată povestea

uşa deschisă ascunde câteva cuvinte

pitite ȋn albastru

cred că fiecare ȋşi desenează viaţa

printre rânduri

cu condiţia să poată să ascută o mină de cer răsturnat ȋn oglindă