cotidian mort

Urzeala tronurilor, Sorin Rosca Stanescu, Cezar Ouatu

bucăţi suculente din ziua de mâine, din ziua de ieri, din ziua-ngropării noastre

fotbalul moare pentru că justiţia există, sau poate ca nu moare pentru că justiţia nu mai există

oraşele s-au predat cu tot cu locuitori şi-şi expun rănile cât mai convingător posibil

avem prostie, multă prostie, inutil de multă în comparaţie cu PIB-ul alocat

pe cap de cetăţean sau pe pat de spital.

dacă ar trebui să spun adevărul şi numai adevărul

aş mărturisi zecile sau poate sutele de crime înfăptuite cu premeditare sau din ignoranţă

când cele mai multe cuvinte mor pe buze sau zdrobite-ntre dinţi

încât până şi ideilor imature le piere cheful de viaţă

oare câţi dintre voi s-ar încumeta

să ridice un monument tuturor versurilor şi romanelor sugrumate-n faşă?

în ultima vreme simt mai puternic (cam din ultimele secole am început să realizez acest lucru)

durerea pricinuită de transformarea-ntr-un simplu stâlp

după ce mi-am înghiţit coroana, creangă după creangă şi ram după ram

aruncând toată această plămadă-n pământ

ca într-un ritual păgân de îngropăciune

când viu-i mort chiar dacă nu-şi acceptă moartea

oraşul meu a-nebunit subit

privind apocalipsa ce îl macină la rădăcină...

plămânii lui sunt plini de găuri putrede cu gust de piatră moartă şi de oţel

din gura-i ştirbă printre carii şi abcese curg străzi imunde, dezmăţate, cu rimelul scurs

urdori se strâng prin colţuri colcăind de umbre şi regrete

lasciv se-ntinde peste tot şi toate, miros de nepăsare, un miros putrid