Postări
lasă-mă să-ţi ating vorbele cu tăcerile mele
până când pleoapele se vor apleca într-un moment de respiro
actualizând puctuaţia rătăcită
degetele mele pipăie aerul care păstrează forma
şi amintirea umbrei răsturnate
într-o clipă de neatenţie şi de-ndoială
ochi mei pipăie drumul coastelor
iar cochilia dorinţelor atârnă greu de-atâta aşteptare
zdrobindu-mi urmele
ca de obicei vorbele săgetează albastrul
vânturând buimace aurul tăcerilor
după care, sleite, cad apatice pe treptele renunţării
dialogul tăcerilor păstrează muzicalitatea atingerilor neterminate
rămase-n stadiu incipient al staticului
acolo unde nici măcar sângele nu are un cuvant de spus
şi a fost o vorbă mai mult bănuită decât promisă
după care a urmat o tăcere
şi dacă am văzut că ne e bine ne-am potolit foamea cu încă o lungă
aşteptare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu