pe noi ne desparte o lume

Dumnezeu a rânduit lumea cu rosturi şi pe mine cu un rost

despărţindu-ne drumurile aşa cum se desparte carnea de os

cu sânge şi multă durere

cum numai rugul aprins mai gustă din dulceaţa ofrandei

tăcute sunt dimineţile în care cuvintele mă pătrund

sfâşiindu-mi sufletul a chemare

voi aveţi toată poezia lumii iar eu nu mă am decât pe mine

abandonat într-o aşteptare mai lungă decât toată apocalipsa

dincolo de nori în marea sală a cerului

cuvintele s-au întrunit să dezbată ultimele rime încrucişate

dar versurile albe protestează şi părtăsesc marea sală

vă rog, plouaţi-mă cu toată libertatea voastră

e toamnă iar şi-o castană îşi desface şăgalnic geamul înţepi arătându-mi...