să nu mă-ntrebi

ce este pentru tine patria?

o îngrămădire de forme de relief

ce spânzură între o uitare şi alta

ca o pâine rumenită-n ţest? nu!

patria este limba în care m-am născut cu primul ţipat pe buze

este numele moşilor şi strămoşilor care m-au învelit

şi colindele cu care plecăm la drum

seară de seară ca să strângem ortul ce-l vom avea de plătit

patria este aerul cu moliciuni de piersică dată-n pârgă

este apă cu gust de Dunăre

Dumnezeiesc de viforoasă când se abat baladele

împletite-n cosiţe, năvoade bune de strungărit inimile

patria este cerul plin de visuri strălucitoare

cu soarele dăltuit în aurul tipsiilor

cu luna ce-şi deapănă-n fereastră poveştile

şi unde bătrânii se înalţă candelă sub ştergarele vremii

patria este locul în care nu te mai saturi de tinereţe

şi o trăieşti muşcând din viaţă ca dintr-un pepene zemos

e locul în care te simţi împlinit

strângând la piept rădăcinile tuturor celor nenăscuţi

patria voi fi şi eu, nălucă rătăcind printre iertări

şi multe vorbe de alint nerostite la timp

voi fi pământ aşteptând rădăcini

ce or să muşte-adânc din carnea mea