poate că... odată

atunci când va fi timpul

mă voi trezi într-o mare de pastă amorfă

din care iese în acelaşi timp mâna care scrie şi mâna care traduce

mâna celui care ştie să schimbe cuvintele la o rată de schimb avantajoasă şi mâna celui care ştie să culeagă cuvintele zidind peretele unui nou turn Babel

şi în acea pastă amorfă dar supercreatoare vom fi şi eu şi tu şi noi fără ipocrizie şi fără false pudori

dar... ce ciudat

de fiecare dată, dimineaţa când mă trezesc, văd în jur

femei girafă ce-şi înalţă mândre gâtul printre petice pătate aşteptând lasciv trecerea orelor-spectatori într-o expoziţie abandonată

barbaţi caracatiţă cu trupul plin de ventuze otrăvitoare

şi rinoceri, mulţi rinoceri

alături de leneşi cărora le trebuie mai mult de o viaţă pentru a trece de la un cuvânt la altul

viaţa mea, o grădină zoo, cu toate visele închise-n cuşti

şi cu toate cuvintele expirate din cauza reformelor poetice

aşteaptă sosirea acelui... odată