Nimic nu ne poate convinge că lumea este
așezată pe un făgaș care nu ține cont de aspirații, inspirații, variații și
adaptări succesive... cineva spunea că viața asta e ca un joc de șah în care
Dumnezeu face o mutare și așteaptă să vadă ce faci tu... dar eu nu cred ca
Dumnezeu are timp și răbdare să joace simultane... partidă după partidă
eternitate după eternitate... și nici nu lasă asistenții să-i țină locul cât se
odihnește... nu. Eu cred că Dumnezeu, în cele șase zile lucrătoare a reușit să
pună la punct totul atât de bine încât și-a putut permite să se odihnească în
cea de-a șaptea după care s-a apucat să-și scrie cărțile pe care dorea din tot
sufletul să le aibă... poate că uneori mai aruncă pe ici pe colo câte un ochi
să vadă ce se mai întâmplă pe jos, dar știe prea bine că nimic nu-l mai poate
surprinde... și uite așa, mai scapă câte o idee, câte o metaforă sau chiar câte
o nedumerire, de înfloresc minuni de cărți pline de cuvinte nemaiauzite și
nemaivăzute...
Și Dumnezeu este mulțumit... lumea se bucură
de toate câte minuni poate să trăiască şi eu pot să zic că am mai scornit o
gogonată de-a mea... nici inventată în totalitate, nici petrecută în realitate
şi nici aruncată de altcineva ca nadă... dar dacă ar fi să vă povestesc ceva
oare aş putea să o zic din prima sau aș avea nevoie de câteva încercări? Să
vedem...
Eterna și fascinanta revoluție
Demult, tare demult, pe când lumea mai credea
în minuni și în miracole se întâmplă să vină o revoluție (cred că a fost ultima
televizată că după aia nu s-a mai auzit nimic nou și nemaipomenit) care a
răstălmăcit toată istoria scrisă și orala a umanității... că dacă nu ar fi nu
s-ar povesti...
Mi se spunea...
-
Domnule Tipătescu, sunteți chemat
la telefon. Vă rog poftiți la mine în birou.
-
Da, bine domnule Raed. Să îmi iau
halatul de casă...
-
Știți că lumea începe să comenteze
că ați avea oarece implicare în evenimentul de aseară...
-
Minciuni sfruntate domnule... de
unde oare au mai scos-o şi pe asta? Niște nemernici domnule...
-
Așa mi-am spus și eu...
potlogari...
-
Nesimțiți... calcă în picioare
totul fără pic de jenă sau respect...
-
Da, așa mă gândeam și eu... eu vă las să vorbiți... nu o să vă deranjeze
nimeni... și nici nu se aude de afară... așa că puteți fi liniștit...
-
Mulțumesc
-
...
La Bulivar birjar
-
Dacă mai țineți minte scena aia
superbă din Parfum de femeie pot să spun și eu fără să plagiez: viața este
oarbă și are nevoie de o mână de bărbat ca s-o conducă pe ringul de dans...
-
Într-adevăr, așa este maestre...
ce s-ar alege de lumea asta dacă ar încăpea pă mâna tuturor... neisprăviților?
-
Praful. Asta s-ar alege. Dacă noi
care suntem depozitarii suveranității și independenței nu mai suntem băgați în
seamă și suntem aruncați la lada de gunoi a istoriei, îți dai seama ce se va
întâmpla cu țărișoara asta?
-
Păi ce să se întâmple? Se umple
lada, vin gunoierii s-o golească... alt miros, altă viață
-
Ahhhhhhh... asta-i crimă de
lezmajestate sau ca să fiu mai corect lezparlamentaritate... cum îndrăznești să
vorbești așa cu domnul senator?
-
Da ce-ai bre? El nu-i tot om ca și
noi? Are cumva patru ouă? Ori două guri?
-
Ce patru mă? Cum îndrăznești?
Iertați-l pe neisprăvitul ăsta domnule senator... nici nu știu cum a nimerit in
rezervă cu noi...
De profesie... politician
Știu că sună ca dracu, dar decât să vorbesc de
ocupație... politician care suna și mai ca dracu, mai bine rămân în abatere...
oricum nimeni nu se interesează de profesie
Lumea asta e nebună, am țipat în gura mare: vă
rog să nu mă alegeți... nu merit încrederea voastră oameni buni... ei nimic...
și unde mai pui că am ieșit și cu cel mai bun scor... bun, si acum ce dracu
fac? Nu e dat oricui să i se adreseze lumea cu Domnule Senator... că doar
de-asta sunt alegeri... noroc că nu sunt căsătorit... ar fi trebuit să am grijă
de două case... oricum casa de acasă o rămână pustie... adică mai mult pustie
că dacă mă mut în capitală... o să-mi caut ceva de închiriat... cred că o să-mi
mai iau câteva valize ca să-mi pot lua toate hainele cu mine, că doar nu o să
vin în fiecare weekend acasă să-mi schimb hainele... sau poate că ar trebui
să-mi las şi acasă ceva de schimb că doar trebuie să vin la cabinet să mă
întâlnesc cu alegătorii... cine dracu m-a pus? Auzi la el... independent... păi
dacă nu erau prietenii mei să bage banul în campanie de unde oare aveam eu
bani? O să văd cum mă descurc eu să dau toți banii înapoi... important e să
nu-i dezamăgesc, să mă fac de băcănie... oare la Senat s-or face roți ţigăneşti
cum povestea Nea Sile? Trebuie să fie şi pe acolo ceva asemănător... că doar
n-or fi colegii ăștia mai cărpănoși decât românul de rând...
Alarma de la telefon l-a scos din visare...
-
Ce faci băi omule? Dai de băut?
-
Cine... Dan? Măi tu n-ai somn la
ora asta?
-
Păi cum să dorm băi
independentule... ce io dorm aşa la
comandă? Nu pot să mă bucur şi eu pentru prieteni?
-
Bucură-te măi Dane. Dar eu cad din
picioare. Hai să o lăsăm pe altădată...
Altădată nu mai există, carpe diem...
Gaudeamus igitur... să ne veselim deci... politica nu este o joacă de copil,
politica înseamnă zbucium, înseamnă responsabilitate, ideal, sublim...
cuvintele îmi poartă sufletul prin acest șuvoi de cuvinte goale.
Oare chiar sa fie un microb? Un virus al
funcției? Ciudat... dintr-odată nu mă mai regăsesc, nu mă mai recunosc...
Politica... ce înseamnă oare politica asta? O
vacă bună de muls... politica nu-i o țară pentru oameni bătrâni, gârboviți si
doborâți de viață, nu. Politica este patria aspirațiilor, a viselor mărețe.
Politica este locul în care numai cei tari reușesc. E ca la jocul de
Skanderbeg... important e să-ți osifici mâna astfel încât nici cea mai mică
undă de slăbiciune să nu o străbată. Ce-o să fac oare? Trebuie să mă descurc.
Nu se poate să fiu mai slab decât toți ceilalți care au fost aleși înaintea
mea... dacă omul are nevoie de un strop de nebunie, atunci să-l înghițim și să
eliberam fiara din adâncuri... da... cred că m-am hotărât, îi termin. Trebuie
să fac ceva. Prea ne-am târât prin noroiul acceptărilor frugale. Cineva trebuie
să rupă pisica-n doua... cred că o să ies să iau o gură de aer... liniștea asta
mă doboară... da oare ce-o fi de nu mai sună nici un telefon... telefonul e
închis... eu l-am închis oare? Şi-atunci Dan cum m-a mai sunat? Cum am vorbit
cu el? Ciudat... mă rog... e timpul să ies la aer... aer... mai dați-mi o gură
de aer... aer vă rog...
De undeva de departe o sirenă sfâșie noaptea
căutându-mă... de ce oare? Ce are cu mine? Ce i-am făcut?
-
... trebuie schimbat...
Dintr-o ceață pufoasă a răzbătut pana la el remarca
cu schimbarea... cine oare o rostise? Şi ce anume trebuia schimbat?
Într-adevăr, ceva trebuie schimbat. Fără o schimbare de profunzime care să
înlăture tot gunoiul și nenorocirea asta nu se mai poate continua... dar ce pot
face eu cu mâinile legate? Cât valorează un vot în fața multor altele? Ce pot
face eu singur împotriva tuturor celorlalți? Dar cine spune că voi fi singur?
Păi daca nu sunt singur înseamnă că politica asta chiar funcționează... am
obosit să gândesc pentru toți, și să-mi zgândăr rănile orgoliului... dacă eu
vreau, ar trebui să şi pot... dar oare sunt convins eu că pot...
-
Și acum ce ne facem? Îl lăsăm
dracului să crape sau îl tragem la mal?
-
Măi omule, este pe listele
electorale... ales, la dracu, cum să-l lași să crape?
-
Da ce, crezi că-i primul sau
ultimul? Ai auzit ce spunea în campanie: oameni cred că globalizarea a
îngenunchiat țara noastră dar știm că nu-i adevărat, revoluția e cea care a
îngenunchiat-o, pentru că orice revoluție e ca argintul viu: umbla prin corp
dar nu se oprește să-și tragă sufletul... așa ca tai aici, tai dincolo, sângele
curge, rănile dor, timpul de vindecare e mai lung... și până să-ți dai seama
unde-i otrava, pacientu-i mort... nu atât de otravă cât de tratamentul
necorespunzător... deci încă se mai moare pe lume... moartea nu şi-a luat
vacanță ca-n cartea aia...
-
Eu totuși cred că merită să ne
chinuim cu el... o să vezi că o să fie... bine...
-
Păi atunci hai să pregătim sala de
operație și să-l băgăm la abator...
Și lumina s-a despărțit de întuneric și am
putut să văd iar cerul care era tavanul unei rezerve de spital, am văzut
pământul care era un pat de spital și eu care eram deasupra pământului
așteptând... să mișc... un deget, apoi altul și tot așa... am urcat către cap
simțindu-mi și pipăindu-mi corpul... dacă mâinile mă ascultau suspuse și capul
săgeta câteva mișcări, la picioare era o ceață deasă și chinuitoare... poate că
nici nu mai aveam așa ceva... sau poate că...
-
Bună seara domnule senator... văd
că începeți să vă reveniți...
-
Unde sunt? Ce s-a-întâmplat?
-
Păi cum să spun... ați fost
victima unui accident... un accident stupid... care nici nu poate fi descris...
-
Poți să încerci...
-
Din spusele martorilor,
dumneavoastră traversați strada către parc și din întunericul parcului a țâșnit
o mașină de pe o alee îngustă și n-a mai avut timp să frâneze... v-a luat din
plin și v-a aruncat printre tufișurile de la margine iar mașina s-a oprit in
peretele de beton...
-
Și cine a fost?
-
Da, într-adevăr a fost, pentru că
puștiul nu a rezistat șocului... nu avea centura pusă și nici... pantaloni...
cred că fugea de o altă dandana... nu am putut să aflăm ce a făcut în parc și
cu cine... cert e că v-a terminat și a crăpat și el...
-
Cum adică m-a terminat?
-
Păi după toate aparențele se pare
că o sa mergeți la Senat în scaun... sunteți paralizat de la brâu în jos
-
S-a terminat... viața mea s-a
încheiat...
-
Nu aș putea spune așa... Domnule
Senator, viața este frumoasa și merită trăită.
-
Și cum o să mai merg eu în
circumscripția mea?
-
Dar ce anume vă va reține?
-
Căruciorul.
-
Eu cred că el vă va deschide și
mai multe uși. Și veți avea parte de și mai multă înțelegere. Lumea este mult
mai tolerantă cu un om...
-
Da. Infirmii trezesc întotdeauna o
minimă rezistență... numai că eu nu de toleranță am nevoie... eu respect și
vreau să primesc respect... mila e pentru cei fără de milă
-
Așa e. Aveți dreptate...
-
Da, numai că dreptatea nu mă mai
ajută acum.
-
Dreptatea întotdeauna a ajutat.
-
Da... ca și adevărul care umblă
prin lume cu capul spart
-
O să vedeți că după ce ieșiți din
spital lucrurile or să se schimbe.
-
Oare?
-
Cu siguranță... lumea va avea și
mai mare încredere în dumneavoastră.
-
Lumea nu iartă infirmitatea...
infirmii întotdeauna devin calul de bătaie... capra râioasa, oaia neagră...
cineva spunea că nu există țară pentru bătrâni... eu cred că nu există nici
pentru infirmi...
-
Vom trăi și vom vedea.
-
Dacă nu ne vom schimba...
-
Da... că si schimbarea e scrisă-n
legile-omenești
Noaptea țese pânze dese... durerea
scurmă-încet ca o măsea cariată, rădăcină pulsând în adâncul gingiei...
liniștea spitalului mă cerne dintr-o lume în alta... din lumea viului în lumea
visului... eu, îmbrăcându-mi sacoul și trăgând ușa după mine... pare a fi
amintirea realității dar cred că poate să fie și durerea unui vis... cobor
scările și ies din curte... liniștea nopții taie întunericul în felii de
claxoane... gândurile mele sar de colo, colo de la ce este la ce v-a fi... ce
voi face, ce ar trebui să fac... până când voi rezista fără să sar la beregata
cuiva... camera de hotel, apartamentul de închiriat, restaurantul în care voi
schimba bucătari și ospătari sau în care mă voi schimba eu, lăsând de la
mine...
În fața mea, un morman de haine trențăroase
începe să miște icnit... dintre resturile alea se ridică o mână scheletică,
gata să sprijine cerul și se aude un glas hârâit, poticnindu-se într-un gât
uscat și răzuit de cuvinte:
-
Fă-ți pomană maică și dă-mi și mie
ceva de-o pâine...
-
Da de când vorbesc mâinile?
-
Păi de când nu mai pot să
muncească și încep să cerșească... și să vorbească... închide ochii scârbiți și
leapădă și tu ceva să pot să-mi iau de-ale gurii...
-
Și dacă îți spun că nu am nici un
ban la mine?
-
Cine iese pe stradă fără un ban?
-
Uite că mai sunt și oameni
zărghiți care o iau rara ca să-și clatine mințile...
-
Ei maica, iartă-mă că te-am ținut
din drum... da parcă simt că mă sfârșesc că n-am mai pus ceva de dumicat în
gura de nu mai țin minte...
-
Bine. Uite, dacă nu pleci, mă duc
până la colț și iau ceva de pus în gură și mă întorc... ți-am spus că n-am nici
un ban, dar asta nu înseamnă că nu am cardul la mine... mă întorc repede
-
Așa să fie maică... că eu te
aștept... chiar dacă o să mai dureze...
Încerc să mișc puțin mâna... e liberă, fără
nici un fir, sondă, ac sau senzor... mișc degetele, le simt, le controlez...
încerc să mișc mâna lateral... se poate... pipăi totul în jur... cearceaf...
trup... da... am ajuns și la picior... piciorul stâng... strecor mâna pe sub
cearceaf... dau de piele, de carne, de picior... pipăi și nu simt decât
apăsarea din buricele degetelor... în rest nimic... ca și când aș fi la măcelărie
și aș pipăi carnea să văd dacă-mi place sau nu... dar nu, nu îmi place... o
piele rece fără viață se lasă moale sub degetele mele... deci așa o să simt ori
de câte ori o să mă ating... piciorul stâng e mort... ar trebui să trec și la
cel drept dar îmi este frică să trec peste pubis... mișc mâna dreaptă...
degetele răspund la fel de greu dar le simt, le mișc... strecor mâna sub
cearceaf și încet, încet o mișc până dau de picior... piciorul drept e la fel
de rece și impersonal, fără nici cea mai mica emoție ca și celălalt... Doare,
doare al dracului de tare, dar cel puțin știu... știu că asta va fi realitatea
mea pentru toată viața... mâinile mele se întâlnesc la mijloc... se simt, se
apasă și apasă... lume moartă, fără răspuns, fără vlagă, fără viată... deci tot
ce este acolo, mai jos de mijloc, e mort... viitorul se sfărâmă în bucăți
sticloase și se scurge peste mine... aș vrea să plâng... plâng în liniște...
plâng în mine, plâng pentru mine... și pentru tot ce-am pierdut...
-
Buna bărbate...
-
Dan? Ce mai faci? Ce-i cu tine
aici?
-
Ce fac? Ce-i cu mine aici? Mă dai
afara?
-
Nu, deloc, dar nu știu cum pot
face față... ai aflat nu? cum să mă descurc în această situație...?
-
Normal, fără să te strădui să faci
ceva deosebit...
-
Ție ți-e ușor să vorbești... dar da,
ai dreptate Dan... iartă-mă...
-
Ce faci? Cum te simți?
-
Ca o legumă... aștept să mă coc...
și să cad dracului...
-
Ei lasă că nu-i dracul mama
tuturor răniților
-
Îți e ușor să vorbești... te doare
la bască...
-
Nu mă doare la bască... dar nici
în locul tău nu pot să fiu...
-
Știu... numai că nu mă pot
abține... o să trebuiască să treacă ceva timp până când o să mă accept, o să
învăț să mă respect așa cum sunt...
-
Nu vreau să spun nici că o să fie
bine, nici că o să fie ușor... tot ce pot să-ți spun este că nu ești singur...
câțiva prieteni sunt alături de tine... cu o singură condiție... să-i lași să
se apropie...
-
Am înțeles... iartă-mă Dan pentru
primirea făcută
-
Dacă nu ne-am ști de când lumea
poți fi sigur că n-aș mai fi acum aici...
-
Îți dai seama ce înseamnă să mori
la vârsta asta?
-
Până una alta nu ești mort
-
Da... dar nu mai am picioare și
nici alte plăceri...
-
Te referi la sex?
-
Mai ales...
-
Păi nu sunt eu nici Casanova și
nici ușă de biserică dar cred că viața nu se învârte numai în jurul sexului...
și dacă nu aș fi crud aș putea să îți aduc aminte de Tom Cruise în Născut pe 4 iulie...
-
Ai noroc că nu pot să arunc cu
ceva în tine.
-
Știu
-
Mă doare Dan și mă întreb dacă
este drept sau nu ceea ce s-a întâmplat.
-
Zarurile au fost aruncate omule,
trebuie să te acomodezi cu noua... ipostază...
-
O să fie greu
-
Dar cine a zis că o să fie ușor?
-
Nu mă menajezi deloc...
-
Vrei să fi menajat?
-
Știi bine că nu
-
Așa mă gândeam și eu
-
Și-acum ce urmează?
-
Păi ieșirea din spital și
depunerea jurământului
-
Așa? Arzi toate etapele?
-
Se știe că recuperarea depinde
doar de pacient... deci nu prea ai de ales...
-
Tu chiar crezi că aș mai putea
să...
-
De ce nu? Truman cum a putut? Eu
știu că e un moment greu, dar nu se termină lumea... știi ce spunea Pittiș,
sfârșitul nu-i aici...
-
Da... nu-i aici...
-
Eu o să plec. Spune-mi te rog ce
pot să mai fac? Pot să le spun la toți că îi primești?
-
Auzi Dan , am o rugăminte...
-
Spune te rog...
-
Da să nu râzi...
-
Hai spune
-
Când s-a întâmplat nenorocirea,
tocmai ieșisem pe poartă și la coltul străzii m-a oprit o sărmană, era de fapt
o grămadă de zdrențe care vorbea și m-a rugat să-i dau ceva de mâncare că nu mai
poate de foame...
-
Și eu ce trebuie să fac?
-
I-am promis că mă întorc și îi duc
ceva de mâncare... Treci te rog cu un coș cu mâncare şi vezi dacă o mai găsești...
te rog... nu prea las eu lucrurile neterminate... dar se mai întâmplă câteodată...
-
Stai liniștit... o să-ți dau de
veste
-
Mulțumesc.
Noaptea lină și
senină mă ia-n brațe și m-alină... viața se vede cu totul altfel de la nivelul
unui pat de spital... mai ales când mirosul antisepticelor acoperă mirosul vieții...
dar da, poate că Dan are dreptate... sunt în viață... și puteam să fiu mort...
rece... mâinile caută cu disperare un semn... așteptarea doare și macină... mai
bine uit... trebuie de fapt să uit... n-am încotro... așa că mâinile vor trebui
să capete alte deprinderi, obiceiuri noi... vor trebui să facă față la munca
lor și la cea a picioarelor... vor trebui să tragă și hoitul asta pentru că
picioarele nu mai sunt ca să mă ridice... și oare cum o să arate toată viața
mea de acum încolo? Pamperşi? Căruț? Ochi în ochi sau ochi în pământ? Viața se
schimbă și te schimbă... o face fără să te întrebe, fără să-ți ceară părerea...
va trebui să găsesc pe cineva care să aibă grija de mine... cine se încumetă să
schimbe un om de scutece? Cât va costa asta? Și nu, nu la bani mă gândesc ci la
mine... să stau și să aștept alte mâini să mă ajute... sau poate că voi reuși să
îmi fac eu toate cele... doar nu sunt nici primul și nici ultimul... camera o să
aibă alte dimensiuni pentru mine... bare care să mă ajute, de care să mă agăț, uși
fără praguri, etaje fără scări... sau cu lift... restaurant... film... parc...
bibliotecă... fără mașină... fără fete...
Doamne
Dumnezeule...
Seara se petrece în
noapte, noaptea se șterge la ochi și își suflă nasul... plânge pentru mine sau
plâng pentru mine, somnul se lasă rugat, e greu... câte pastile trebuie oare să
iau ca să trec de la somnul cel de toate nopțile la somnul cel de toate
morțile? Mă uitam la asistenta care îmi citea articolul în care se punea
problema mea: lumea nu știa ce să facă... să îmi valideze mandatul sau să îl
treacă celui din urma mea... s-a ajuns cu dezbaterea până la Curtea
Constituțională... se pare ca zilele astea o să aflăm și eu și cei care m-au
ales ce se va întâmpla... dar dacă am fost ales, am fost ales... împreună la
bine și la rău, parca așa se spune la cununie... o să vedem... numai somnul
asta nu mai vine odată... ah... a venit asistenta de noapte cu injecția...
las-o să-și facă treaba...și să plece... ce să îi spun? Ce să-mi spună?
Nimicuri sau minciuni... apa somnului se ridică amorțindu-mi simțurile... mă
las greu, dar cedez... cerul este senin... luna iese la fereastră... mă ridică-n
brațe... mă ajută să merg... s-a băgat pe sub mâna mea și mă susține... în doi
e mult mai ușor... la plimbare în pași de lună... picioarele calcă pământul...
ce vis frumos... să poți să mergi agale... ce bucurie poate fi mai mare decât să
te vezi întreg, să te simți în putere și să te bucuri de fiecare pas, de
fiecare răsuflare, de fiecare strop de culoare... Să mergi...
-
Da maică... să mergi... greu ți-a
mai fost să ajungi... da știam eu că ai să vii
-
Ți-am promis mătușă că am să mă
întorc
-
Da maică... dar tare mult ți-a mai
luat...
-
Să mă ierți mătușă, dar nu a fost
numai după voia mea
-
Știu... da foamea e la fel de rea
ca și moartea... că doar de-aia sunt surori
-
Cred că n-ai murit așteptându-mă
-
N-am murit dar nici mult nu mai
aveam... mulțumesc de pomenire băiete
-
Să-ți fie de bine mătușă... ai
primit îndeajuns?
-
Mai mult decât visam... știam eu că
ai suflet bun, altfel nu te-aș fi rugat... hai cu mine băiete, dă-mi mâna și
hai să ne plimbăm puțin împreună... ce rău poate să-ți facă... doar dacă nu
te-oi rușina cu mine...
-
Nu mă rușinez, dar nu te văd
împingând la căruț mătușă...
-
Ei lasă că știi ce spune vorba
veche: cu răbdarea trecem marea... mergem?
-
Hai și-om merge... dar nu mi-ai
spus unde mergem...
-
Ne plimbăm și noi pe ici pe
colo... pe unde om vedea cu ochii
Cine spune că
bătrânețea e o povara se înșală... este doar o altfel de stare... cu alte
viteze și alte căi... în rest... nimic deosebit... cine crede că noaptea este
împărăția spaimelor iar se înșală... noaptea este o alta stare a lumii cu
luminile și umbrele sale... iar plimbarea nu înseamnă numai motor, viteză,
beatitudine... nu, plimbarea poate să însemne visare și uitare... pentru că
odată cu ivirea zorilor am uitat tot ce-am visat numai că aveam în gură un gust
de bine, de bucurie, de încredere și de frumos... mi-am întins mâinile ca să-mi
trosnesc oasele și să mă întind și când le-am coborât m-am simțit... cât de
ciudat este să spui „m-am simțit”... să simți, să-ți simți părul pubian
ridicându-se încet urmat de o întreagă cohorta de senzații și de... Doamne...
ce se întâmplă? Ce-i cu mine? Doamne, nu mă lăsa... spune-mi că e adevărat...
nu mă lăsa să cad în ispita întregului...
Nu știu ce era, dar
ceva era schimbat în mine... am apăsat cu toată puterea butonul de veghe... îmi
venea să țip... să urlu... să tac adâncit în uimire și prostrație... Ușa la
salon s-a deschis ca trântită de vânt și asistenta a intrat val-vârtej, urmata
de doctor... Vedeam ochi lor măturând cearceaful ce mă ascundea şi vedeam
mirarea crescând ca o lună plină, umplându-le fața în timp ce colturile gurii
săltau de nebune agățându-se de coada ochilor...
-
Ce mai faceți domnule? Cum a fost
noaptea?
-
Ce fac se vede, ce se întâmplă ar
trebui să-mi spuneți dumneavoastră...
-
Păi ce aș putea să vă spun... e
bine să nu ne bucurăm să vedem cum evoluează... dar speranța trebuie să învingă
până la urmă teama
-
Păi asta e, că mie mi-e teamă că
nu e de rău... spuneți-mi că e adevărat
-
Ce să vă spun? Că aveți erecție?
Da... e adevărat... şi chiar pot spune că e o bucurie de... răsărit
-
Deci? Se poate să scap?
-
Să nu ne hazardăm și să luam totul
agale, pe îndelete... pas cu pas... dar pot să vă spun că e un semn de bucurie
-
Domnule doctor... sunt salvat?
-
Schimbat... să spunem că ceva s-a
schimbat și pot spune că s-a schimbat în bine...
-
Slavă Domnului
-
Spuneți-i cum vreți... dar merită
să vă bucurați puțin...
-
Pot să mă bucur?
-
Cu moderație... şi cu răbdare
-
Mulțumesc...
Postări
