Fata Moşului

Fato! du-te de te plimbă, aiasta-i grădina ta.
şi Eva, căci despre ea era vorba
a luat-o rara prin iarba înaltă şi ipocrită
ce se legăna dezmierdându-i pulpele pline
şi a fost linişte şi pace, până când,
printre sutele de frunze
a călcat într-un spin
ce i-a săgetat carnea a durere
a căzut la pământ secerată de noutatea şi frumuseţea sângelui
şi lacrimi de uimire se agăţau în colţul ochilor
jumătate amuzate, jumătate…
din umbra trunchiului
din aroma fructului
şerpuit,
descolăcit,
sâsâit, lăcuit,
farmazon, descântător
şi atoateştiutor
Şarpele
scoate limba despicată
certând carnea-nvolburată
adunând durerile, stingând fierbinţelile
şi dospindu-i sângele.
fata noastră nici nu mişca
căci leşinul şi uimirea mestecate cu împietrirea
leagănă trup ne-ncercat
prin durere amestecat
Şarpele se-ncercuieşte, peste cap ca se roteşte
se face roată o dată, luna fuge speriată
înc-odată se răstoarnă, stelele cad în bulboană
se răstoarnă a treia oară, pe soare spaima-l doboară
parcă lumea-i într-o doară.
din vârtejul orbitor
se adună-n trup frumos,
os pe os, carne pe os, boiul mândru sprâncenat
buzele de măsurat
iar pielea ce-a lăcuită
solzoasă şi ceruită
gleznele îi cetluiesc, de alte răni o feresc
ce-a mai fost, ce au mâncat
pe unde s-au preumblat
om vedea de n-o-nsera.