gură cască - fenomenologie

era pe la 1908, devreme,
da devreme rău
ori poate că mai bine-aş spune ia, cu noaptea-n cap
ieşisem din mine să iau o gură de istorie
nemacerată
şi rămăsesem aşa cu ochii lipiţi
ba nu agăţaţi de-un colţ de stea
şi-nghiţeam nemestecat
fără măcar să gândesc
nu ştiu cum să spui
dar odată s-a huruit tot cerul în gura mea
de mi-a aruncat timpanele
hăt, în vârful degetelor
şi mi s-au aurit toţi dinţii
(măcar de-aş fi avut şi io mai mulţi,
aşa pă două rânduri ca rechinii
şi-mi zuruiau toate reclamele în cap :
coca-cola, pepsi-cola, chips crocant
always, mars, lion şi marlboro, iceeeeeeeee creeeem)
iar ochii au plecat să caute fructe de pădure
printre copacii ce se lepădau de rădăcini în faţa mea
am dus mâna la gură
(sincer, mi-era că-mi pierd frumuseţe de dinţi aiuriţi)
şi-am simţit aşa ca o gâdilitură-arsură
apoi am simţit o plezneală
în puterea parietalului
şi gâlma vazând că nu poate scăpa
s-o dat cu fundul de occipital trepidându-mă din toate cele
apoi trăgându-mă de limbă (eu, ameţit cum eram)
s-a strecurat pe curba vomerului
şi dusă a fost...
nu ştiu ce vă spui, dar am auzit
tot vorbeşte lumea de atunci, că ceva aiuriu
venit de niciunde
stârnind unde cutremurătoare
printre sufletele ieşite la o mestecare în zori
s-a sinucis, sfărâmându-se
departe de lume
hăt la marginea taigalei
rugându-se de tunguşi s-o prohodească
acu, voi o să spuneţi că toate astea-s născociri
dar la fiecare sfârşit de cireşar, când mă cocoţ la furat
şi înghit aşa cu nenumăratul, cu pumnul şi cu ochii închişi
de câte ori încep a scuipa sâmburii
iese ca aromă de ceruri
şi sâmburii se aiuresc, îs seci şi uscaţi
ca gâlma aceea ce mi-a crăpat vomerul
şi mi-a aiurit dinţii.