rătăcirile vorbei

trăiam la limita dintre lacrimă şi zâmbet
pătruns şi pătrunzând cuvântul
aşa cum numai lama stiletului se strecoară
până în adâncurile plină de râvnă ale inimii.

frumoşii tembeli ai vremurilor noastre
adună manechinele-n vitrină
şi-n acordurile ample ale tăcerii, dau autografe
pe toate lacrimile zăvorâte

adună-mă din risipirea asta
zidind chilia neputinţei mele
şi fă-mă să uit că iubirea e mortarul
ce ne leagă clipele
năruite-n aşteptarea pietrei unghiulare
aruncate de colo-acolo
printre inutile şi eterne regrete