acvacultură

mă-ntreb ce are timpul de nu se mai termină
să pot să-mi iau o moarte s-o savurez în tihnă
mi-s zilele bolnave, iar carii-şi văd de treabă
tăcerea-n colţ filează lumina când o-ntreabă

în bar nu intră nimeni iar aerul dospeşte
un cub pierdut de ceată pe masă se topeşte
coclită-i sărutarea golitului pahar
uitarea mă culege ca un bătrân avar

ca Hansel fac potecă din orele pierdute
vin nopţi fără lumină din ele să se-nfrupte
mi-e pluta ruginită iar vâsla-i putrezită
obolul nu-l ia nimeni căci umbrele ezită

învăţ mersul pe ape dar aerul vâscos
apasă-n alveolo şi nu s-ar mai da scos
tuşesc şi-mi scuip plămânii
slăbit cad la pământ
din ochiul spart se scurge
însângerat cuvânt
...