moartea visului speranţă

când s-a hotărât prin vot soarta copacilor fără rădăcini
toată pădurea a vuit a furtună, răscolind aerul cu biciul crengilor
şi mulţi dintre ei şi-au aruncat crengile de prisos
fericiţi că în sfârşit
vor treiera pământul în lung şi-n lat
bucuria era prea mare şi nimeni nu mai avea timp să vadă
adevărata povară
cei aleşi îşi curăţau cu râvnă rădăcinile
iar mânia celorlalţi a fost crâncenă şi dureroasă
libertatea pedeapsă era gustată
de câştigători
cu spăimoasă strângere în coaja uscată
cercetând gustul nou al pământului
şi mulţi dintre ei
s-au avântat dincolo
devenind prag şi stâlpnici
şi poate că s-ar fi stins neamul copacilor
dacă nu ar fi fost cei înfipţi până în vârful rădăcinilor
în seminţele uitării de sine
iar dacă în unele zile
copacii se tânguie şi se dau cu crengile de pământ
poate că o fac plângându-i pe cei duşi
sau plângându-şi rădăcina datorie
ce-i leagă
de viitoarea-nflorire