scrisoare despre negru

mai am până o să-mi tai unghiile
dar asta nu mă împiedică să le privesc astăzi
tivite fiind cu o subţire undă de regret

unghiile mele nu au zgâriat niciodată
şi nu s-au înfipt în carnea arsă a obrazului
plină de craterele amintirilor

de multe ori am revenit în pielea mea năuc
alungat de răpăitul ploii în carcasa goală a inimii
cum goală este şi masa sub dansul unghiilor

taberele au plecat interne la colegii
lăsând curtea verii pustie şi goală
în care doar tăcerea mai flutură zdrenţuită

eu caut o pată de culoare cu gust de trecut
zgura caută să-şi schimbe culoarea
iar lacrima strecurată are gust leşios

în calea mea ridici doi stâlpi de întuneric
ce clămpănesc strigând că e târziu
mi se desfac şuviţele de negru
şi unghiile se înfig în cer pustiu